Radu Herjeu

(continuare) Când celălalt face un anumit lucru care poate tulbura apele într-o relație, prima tendință este de a da noi înșine o interpretare gestului respectiv. Interpretarea se bazează pe

A dat epidemia-n garduri Se sting pe capete Cad din picioare Ca dinozaurii. Garduri din metal domesticit, Împletit ca niște vise îmbătate de somn Garduri din lemn resemnat Transpirând

Își scoase cu o mișcare abruptă chiștocul din gură și-l strivi, rotindu-l apăsat, în mijlocul unei farfurii pe care râncezeau câteva dâre de grăsime și pielița unui cremwurst mâncat dumnezeu mai știe

clopote cu limbi de nisip bronz răgușit deșertul se-ntinde ridat imitând cu cinism albii pe care te-aștepți să le vezi înviind de sub aerul stâng plouă cu flori de tei straturi

Îmi împachetez tristețile în cuvinte Și le dau de-a dura, Așa cum aș fi făcut cu copilăria mea Dacă aș fi găsit cercul poveștilor ei. Ciudat cum rotundul acela Pare făcut din zăpadă Curioasă să

și eu... într-o zi o să refuz să mai fiu om o să cer azil politic în cer și dispensă pentru reîncarnare la alegere un cormoran speriat o pană aerul din urma ei măcar ceva care să nu miroasă atât

Se trage cu pușca în noapte. Căderi și tăceri și hăituiri și spaime. Agățați de colțurile labirintului Îngerii se deșiră, Firul alb vorbește limba Minotaurui, Ariadnele se-ascund

Sunt prea mulți oameni pentru care scriitorul, pictorul sau compozitorul nu au nici un merit. Toate laudele (sau statuile, dacă vreți) li se cuvin doar lor pentru că, deschizând o carte, privind un

Uneori cred că oamenii aprind o lumânare atunci când pierd pe cineva nu pentru a-i lumina acestuia drumul spre lumea de dincolo ci pentru a lupta cu întunericul ce se lasă în urma lui în lumea

ninge totul fără tine și perdelele și paturile din spitale și cearceafurile lor mototolite de-atâtea perfuzii ninge pe sub streșini tencuiala cade mâna mea s-a rătăcit singură prin buzunarul

mi se-nchid ochii nu de somn asta încă ar fi bine aș trage două-trei sforăituri și ziua ar trece liniștită cu dopuri cauciucate în urechi așa, stau de veghe între lanuri de secară, de orz, de

mormăim gângurim transpirăm dăm din degete cântăm serenade în aerul uscat ne dăm capetele in leagăn uța-uța stânga dreapta privirile ară pământul să nu ne fure ceilalți sufletul câteodată

hoardele de copii s-au oprit iar pentru a plânge piciorușele lor nu mai tropăie - ce nu suporta taică-miu diminutivele - rasuflă ușurat pentru o clipă pământul-covor migălit nod cu nod în