Eu și tristețile mele

\"Straturi de univers
Mi se lipesc de tălpi,
Exagerându-mă.
Eu și tristețile mele...\"

ai pastrat ce era mai bun pentru sfarsit...
poate pe viitor vei incepe o poezie cu versurile astea....
abia astept sa citesc finalul acelei poezii :))

Ma gandeam c-ar merge si de sine statatoare... oricum, nu prea stiu sa-mi \"construiesc\" textele... le las mult sa se-ncheie cum simt ele :) Multumesc de trecere si de cuvinte.

am mai trecut o data peste textul tau si am observat un \"alunecand la vale\" chiar inainte de final
nu prea se poate aluneca la deal, nu? :))
imi permit sa-ti sugerez gasirea unei alte formulari pentru respectivul vers...
in rest astept o noua poezie de a ta

Ma rog, in poezie cica s-ar putea si sa alunece la deal. Dar nu-i cazul aici... nici poezie nu e, nici licente poetice nu necesita. Scos :)

Tristețile astea ale tale sunt un ghem ascuns sub pleoape, un fir învîrtit, amestec de copilărie zîmbindă, povești neuitate – toate ghem.

...Era toamnă, hălăduiam cu ceva prieteni prin ceva versanți împăduriți. Îmi amintesc că am rîs tare mult în ziua aceea, deși lăsasem acasă, pe masă, fotografiile de la nuntă nelipite în album.
A fost un moment în care am prins mîna cuiva, o mînă care se presupunea că mă ține să nu cad acolo, în hău. Am alunecat de pe stîncă, mîinile nu s-au putut ține, erau pline de pămînt umed. M-am făcut ghem și m-am rostogolit printre copaci.
Am fost întrebată ce am simțit atunci. Rotire – cădere spre nu-știu-ce, culori – verde și negru mi se învîrteau pe retină, sunete – îmi auzeam numele strigat de cineva, în fracțiuni de secundă mi-au trecut prin minte imagini chiar din copilărie. Ciudat.

Las semn de trecere pe aici. Plec nu mai tristă, căci nu știu dacă se poate, dar cu siguranță cu acel ghem.