păcala făgețelului (X)

Petruț,
poemul e super, îmi place.
Dacă ar fi al meu, aș elimina ultima strofă.
Te salut, știu că te descurci...

Ba să lași ultima strofă, dar să scoți semnul de exclamare și punctele de suspensie din final. :)
Și mie mi se pare super poemul.

un poem in proza simplu cu incarcatura autobiografica, bine inchegat cu regionalisme si oralitati bine plasate, ceva intre lumea lui sorescu si cea a morometilor lui preda
frumos

ca o mămăligă :) Frumos zis, domnule! Chiar îmi place. Ghemuit într-un colț în cămașă? Iar îmi place imaginea. Dar ceea ce dă atitudine, ceea ce contează:\"și eram fericit\". Asta este, prietene. Îmi permit să exclam. Și aici rezonez.
LIM.

\"corabia fără pânze
sub soarele mic ca o mămăligă fierbinte catarg
luneca mai departe
aiurea
peste câmpuri și dealuri umbrite\"

Poem în poem...

Și o întrebare OffTOPIC: adresa de mail de pe pagina dumneavoastră este corectă? V-am trimis un e-mail pe petrutparvescu@yahoo.com și nu am primit niciun răspuns. Este ceva important: o lansare de carte la o școală din Dorohoi.
Cu prietenie, Elena

e frumos, îmi place să citesc texte de-astea. mai sunt, deci, oameni care scriu cu drag & autentic despre mediul rural.

Petruț,frumos poem, ai reînviat lumea veche în cuvinte simple, descriptive, cu un abia atins umor: \"o vacă slabă bătrână de i se vedeau coastele printre uluci\" (picturală simetrie, de mare efect vizual) Memorabilă e și această secvență ce surprinde o imagine tradițională (curînd va rămîne în mit): \"corabia fără pânze
sub soarele mic ca o mămăligă fierbinte catarg
luneca mai departe
aiurea
peste câmpuri și dealuri umbrite\". Sigur, nu e nouă metafora cîmpiei, dar surprinde plăcut picturalul, ca și alegerea insolită a catargului.

Batrane,nu pot decat sa te felicit!Am citit toate piesele proiectului \"pacala fagetelului\" si suna al dracu\' de frumos.Sper sa reusesti cat mai curand sa-l completezi.Nu subscriu la ceea ce spun unii cum ca esti pe un teren minat.Ca a scris Sorescu despre universul satului, ca a scris Preda,ii mai amintesc si pe Tanguleanu si Nicolae Fulga.Si ce daca?Fiecare a scris asa cum a simtit el acest univers.Vorba lui Blaga, aia cu vesnicia...Inca odata felicitari, si spor la lucru!

Un text frumos, bine artioculat, echilibrat, sorescian (totuși), dar ni certe note de originalitate, care trebuie citit și în contextul ciclului, din care e o secvență.
Insă eu m-aș opri la trei mici aspecte formale (de fapt, doar doua sunt strict formale).
1.\"pe uliță/ pe cărare sau potecă/ cu luna și stelele mereu deasupra...\" - mai bine: \"pe poteca sau pe cărare/ cu luna...\" (evitându-se, astfel, întțlnirea dezagreabila a unor sunete, atflel spus, cacofonia).
2.compararea astrelor cu o mămăligă (fie și fierbinte!) nu e o noutate; a mai fost comparată cu o mămăliga (probabil rece...) și luna...
3.\"priveam ore-n șir...\" - nu e cam mult? Păi Gheorghe ăsta al tău nu făcea decât să te plimbe pe tine în căruță zi de vară până-n seară?...Că nu rezultă că vă duceați undeva, departe, cum se ducea Moromete, însoțit de Bălosu, la
munte, să vândă porumb...
Sunt doar detalii, dar, cum frumos spunea cineva, Dumnezeu tocmai în detalii se ascunde. Mai ales când e vorba de poezie.

Un poem care introduce în magica realitate a copilăriei și a satului. Mi-a plăcut \"într-o cușcă de mătase un fluture orb\" pentru că este oarecum în contrast cu limbajul folosit în restul poemului.

Cu prietenie

Buna Petrut,

Voi incepe prin a-mi manifesta regretul ca nu am scris eu acest poem.

Cateva sugestii:
Pentru a fi in ton cu primele strofe in care ritmul ascuns se manifesta la nivelul frazelor prin alte fraze scurte, punctuale, geniale de genul \"era vara\"
as renunta la \"dar\" in \"dar nu-mi păsa de nimic\".

Consider ca poemul descriptiv are nevoie de o astfel de pauza prin rupere care sa permita alunecarea, meditatia, trairea deplina a momentului reconstruit prin cuvant.

Aceste versuri punctuale rup un ritm ajutand descifrarea celui de-al doilea,ascuns: efect tornada. Sa ma explic: se pare ca in centrul tornadei este o liniste nepamanteasca, o liniste care la fel ca si primul poem ascunde tumultul, socul intoarcerii in trecut, socul provocat de masina timpului.
Pentru mine acest poem este o masina a timpului.

Sunt doua poeme? Da. Pentru mine da. Primul este o descriere imperfecta a unei secvente din trecut, un flash proustian. Al doilea:
\" era vară
nu-mi păsa de nimic
eram fericit.\"

este interventia constienta, senzoriala a Eu-luio prezent.

In acelasi spirit as renunta la \"fierbinte catarg\" in \"sub soarele mic ca o mămăligă fierbinte catarg\", la \"peste\" in \"peste câmpuri și dealuri umbrite\", la \"acolo\" in \"stăteam acolo/cuminte/ ghemuit într-un colț în cămașă/
ca într-o cușcă de mătase un fluture orb\" si la \"si\" din ultimul vers.


Multumesc pentru acest moment.

PS Scuze pentru lipsa diacriticelor.

un text deosebit care aduce în fiecare din noi copilăria
și câtă bucurie trăită!

*dar nu-mi păsa de nimic

corabia fără pânze
sub soarele mic ca o mămăligă fierbinte catarg
luneca mai departe
aiurea
peste câmpuri și dealuri umbrite

stăteam acolo
cuminte
ghemuit într-un colț în cămașă
ca într-o cușcă de mătase un fluture orb*


nu poți comenta un astfel de gest

felicitări!

cu sinceritate,
teodor dume,

Petruț,

Dacă aș atinge aripile unui fluture, el n-ar mai putea zbura, așa cum dacă aș încerca să comentez aceste versuri de un lirism tulburător, le-aș împrăștia tot farmecul scrierii...

„ stăteam acolo
cuminte
ghemuit într-un colț în cămașă
ca într-o cușcă de mătase un fluture orb “


hodoronc-tronc venise vara
cu biciul arșiței
mânând hoardele macilor
înspre marginea uliței
doar chipul cel oacheș al câmpului
își întorcea fața
după florile-soarelui către pădurea de fagi
între cămașă și carne cerul
purta în căpestre
neprihănită pulberea heruvimilor
împingând herghelia de nori
până când
în furca pieptului neștiutor
copilăria pasăre de argint se zbătea

Ama :)

La o lectură pe fugă poți spune, da, \"La Lilieci\" - Sorescu. Nici vorbă! Acolo era onomastica, parodicul, mitografiile rurale, exoticul - obținut din tușe groase etc. Dincoace, în păcală, e fantasticul, mirificul copilăriei - în întreagă suavitatea sa. Cele patru versuri: \"stăteam acolo/ cuminte/ ghemuit într-un colț în cămașă/ ca într-o cușcă de mătase un fluture orb\" sunt superbe numai în duioșia întregului, a cadrului - păcala făgețelului nefiind altceva decât spațiul de referință, agrest și heliotropic. Un poem căruia i-aș dărui o stea, din toată inima. Cu prețuire,

Ioan J

erau, nu era! Scuze!

A început să-mi devină familiară această Păcală a Făgețelului,cu oamenii și întâmplările de acolo, și asta cam de multișor, adică de când am intrat prima dată în ea.
Oare n-ar fi fost mai bine în versul 4 \"cu soarele ori stelele mereu deasupra\"? că doar \"lumea în Păcala Făgețelului trecea la pas/pe uliță\" nu numai noaptea, pentru că așa se înțelege (ori poate numai eu înțeleg) \"cu luna și stelele mereu deasupra\"

Cu cele mai bune gânduri

citeste poemul fara prima si ultima strofa

Piesă de colecție, toate cuvintele sunt la locul lor. Îmi păstrez părerea că Petruț Pârvescu este unul dintre cei mai valoroși poeți de azi, restul sunt vorbe...

da, e remarcabilă textura aceasta densă și plastică și în același timp cu alura plutirii.
cu plăcerea lecturii,
Florin

re/semn,
va multumesc pentru mesajele voastre, comentariile si observatiile pertinente. toate sunt de luat in seama si tinere de minte... pacala fagetelului este, intr/un fel, anume, un experiment. sper, si cu ajutorul vostru, sa reusec.

cu prietenie si respect,
p.parvescu

e frumoasa imaginea asta a ruralului... imi aduce aminte de casa de care imi este foarte dor.. foarte bine imbinata simplitatea cu sentimentul... stilistic si semantic e foarte nimerita chestia...

Am mai facut o remarca de acelasi gen pe o alta poezie a ta. Dincolo de limbajul mai mult decat adecvat si de cursivitatea scrierii, mie, cel putin, imi pare grozava senzatia pe care mi-o transmiti. li iubesc enorm pe cei doi mari Marini, Preda si Sorescu, dar cand ii citeam pe ei vedeam povestea cumva din exterior de parca eram o naluca printre personaje, aici am senzatia ca eu vad ce vezi tu, prin ochii tai si ca eu sunt povestitorul, Doar Creanga m-a facut sa mai simt asa. In fine, dincolo de limbaj si imagini, senzatia este deosebita, pregnanta si asta inseamna mult pentru un autor.
Cu toata stima!