Petraru Ionut

asta e seara în care vreau pot dar îmi e prea lene mi-am pierdut somnul la un fel de joc copilăresc cu nu știu câte cuvinte legate la ochi pornite într-o luptă de potriveală cu mine merg

înainte să mă nasc dormeam într-o căldare dracii turnau smoală peste mine bezna o tăiam cu lama și îmi ungeam sufletul cu fiecare punct pus de oameni pe i cordonul ombilical s-a subțiat cu

dați-mi o pâine poate mă așez la masă cu toată lumea fumez o țigară din acelea șmechere cu filtru sunt luat de după gât de o nevolnică mă îmbăt prematur poate chiar mă bagă cineva în turma asta

toamnă în pământ în carosabil în fiecare pavea din pielea orașului până și filmul comunității noastre de toate zilele derula oameni îngălbeniți cu nuanțe de ruginiu pe margini și roșu în

scaldă-te prunc al orașului acolo unde Ioan ne-a botezat mântuirea urmează firul apei înspre rădăcină să nu te scurgi odată cu păcatul apa curge murdară orașul se duce în pierzanie tu cu

un sistem de iluminare plantat de primăria rațiunii pe marginea atriului stâng mă ajută/ căutarea unui sentiment vrednic de tine nu se face fără să ai o diplomă de bărbat bătut la

nu întreba de ce aluneci acum ești pruncul meu și îți ofer primul coșmar în care inima se varsă năvalnic dintr-un piept îngust atinge muzica orașului se tăvălește pe coapsa

m-am târât prin amurgul tău ca un fugar și am urme pe coate... ur-me colțul de piept ars s-a renăscut ca un pom al re- cunoștinței tu să nu mă uiți cu oricine... să vii în noaptea în care nu mai

azi au apărut femeia și țigara cu filtru am un apartament cu balcon descoperit de unde pescuiesc prea multe neiubite să mă satur zilnic alerg pe aleea dintre pat și noptieră care ciudat aș

la început a fost televizorul cu plasmă și sufletul meu negru care crescuse până la cer pe pământ nimic/ atunci mi-am tăiat buricele degetelor am plămădit o telecomandă i-am dat suflare cu un

nu mi-am mai desfăcut de mult palmele să te caut să te vreau am știut că acolo unde pământul intră nu mai răsare nimic niciodată nici măcar o tuse seacă sub care îmi mai culc capul să

Holul lung, unde avea loc răsfățul alcoolic, aducea împreună patru uși, plus cea principală, la care ajungeai urmărind urcușul treptelor. Pe partea stângă, cuprinsă între ușa de la dormitor și cea

pe strada în care mi-am împotmolit traiul poștașii trec tot mai rar au aripi la picioare și lasă veștile sub formă de ecou în pragul ușii buzunarele babelor /alteori sapă firide în persoane

de când ploia ne ocolește curtea ți s-au uscat picioarele știi tu cum mi se usucă mie noaptea sufletul la lumina lumânării fumul ăla sățios nu se mai satură îmi hrănește străbunii și pieptul

nu-ți mai scapără privirea și lângă malul ăla negru despletit s-au strâns amanții-n colonii/ afară-i frig nici vorbă să mai poposească peste mine vreo pasăre măiastră vreun gând albastru de

Îl așteptam. Sunase cu o seară în urmă. Mi-a vorbit precipitat, cum de altfel o făcea și în timpul liceului. Îi simțeam nerăbdarea în vibrația vocii. Vechiul și bunul meu prieten nu se schimbase

te-am pierdut în duminica take it easy într-un răstimp de amor pe patru borduri ai luat trenul spre un viciu mai bine răstignit mi-a fost pe măsura dragostea de bulevard o mie de nopți

aici mă opresc ochii întorși spre pământ retează oamenii de la tulpină printre ei picioare de nebuni albe se răstoarnă/ talpa unui nebun ascunde cel mai bine o boală un vid palmele tale

toți vulcanii să fi erupt peste mine rămânea o mână de cenușă cum ai putut să smulgi starea aceea să te întinzi cu ea la ore de amăgire să o îmbrățișezi să îi torni prin vene încredere să îți

mi-au luat-o razna sufletele întins pe pat cresc nopți din mine casa asta e prea răbdătoare cu moartea pereții se țin nemuritori/ eu cu mâinele caut locul cel mai rece și îmi las obrazul dator

pasul tău e ca respirația unui bolnav îmi apasă pieptul greu/ sunt întins pe tot pământul tu cauți să îmi măsori tălpile și rostul/ cu brațul lung până la porțile raiului strecor ziua printre

uneori sunt liceanul blur plutesc precum ceața printre oameni ca firul de fum/ mă simt acasă în orice plămân microbul de ieri boala de mâine cu ochii aplecați spre sânul morții înțarc toate

b. începe cu dungi pe spate negre când e chemat la masă scapă

mergem mână de mână pe liniile din palmele lui Dumnezeu cu ochii sorbiți de lumină și ne place să scrijelim îngeri în diferite modele iar ei ca niște designeri vestiți ne îmbracă în zbor și