Poezie
rândul trei cu ieșire la visul ăla pe care nu l-am prins niciodată
2 min lectură·
Mediu
uneori sunt liceanul blur
plutesc precum ceața printre oameni
ca firul de fum/ mă simt acasă în orice plămân
microbul de ieri boala de mâine
cu ochii aplecați spre sânul morții
înțarc toate poftele
călcat în fiecare zi de un alt tren
mă caut printre șine printre pietre negre
și nici un călător nu îmi dă dreptul să plec
singură somnambula de la ora 3 p.m. mă știe
în fiecare zi e ca un depou de ură adună trenurile
le umple cu dor apoi deraiază într-un delir matinal
și eu o știu...și ea mă vede ca prin visul unui prunc orfan
am atâtea coridoare prin inimă
atâtea săli și bănci încât aș putea educa sentimente
pentru toate femeile/ tu m-ai lăsat cum ai lăsat și liceul
pustiu fără suflet de copil cu trepte tocite care își țipă
poveștile le scurg peste balustrade le scriu pe table
dar nimeni nici măcar moș dobrin nu mai trăiește nici măcar
eu nu mai cunosc drumul ăla spre fericire
și trăiesc îmbrăcat în coli albe
cu versuri abstracte când prea lungi când prea scurte
niciodate egale cu mine le încâlcesc
cum făceam cu părul tău bălai dimineața
și mă gândesc cât de goală trebuie să fie banca noastră
rândul trei cu ieșire la visul ăla pe care nu l-am prins niciodată
056
0
atâtea săli și bănci încât aș putea educa sentimente
pentru toate femeile\", sint versuri de poet cu lira si cu toti boii acasa. Mai punind si stiinta finalului la toate astea, spun ca am citit un poem frumos astazi, multumesc autorului!
PS. Daca ai renunta la chestiile alea \"abstracte\" si livresti cred ca ar fi si mai aproape de perfectiune dar nu cred ca esti in cautarea perfectiunii si nici ca dreptatea mea e importanta pentru altcineva decit pentru mine.