asta e din cele cu multă carne
am fost la Kaufland am luat tocată
că fără multă nu mai este artă
doamnă vreau și eu poezie
dacă puteți să îmi feliați vreo trei
mie așa îmi place să le fac
sunt într-un tub de metal
cu locul la geam
prins în siguranță
sub centură
sunt aproape de motor
mestecăm în liniște
norii congelați
sunt un tub de carne
cu buzele uscate
turnați-mi
mereu iarnă în banca noastră
stăm la o palmă unul de altul
într-o liniște de extemporal
din alte bănci
priviri atente de profesori
doar ceilalți au răspunsul
nu ne privim
nu
de la tata am învățat să citesc și să
fac integrame
îi plăcea să-și ocupe mintea
să măsoare cu ruleta să pună cumpăna
el a făcut cu mâinile lui mici și nemuncite
patul în care dormeam cu
câteodată îmi place să fiu singur
mă face fericit
ca atunci când ești mic și abia aștepți
să ieși la joacă cu ceilalți copii
îți bate inima tare și zâmbești fără motiv
așa simt
îmi vine
ce noapte potrivită
să ne gândim la mama
la butuci de vie uscați și saci de rafie
la tata chitit lângă sobă pe fotoliul din catifea vișinie
cu ceva carte în mână
și mama afară în frig cu mucii
n-ai timp
înțelegi, n-ai timp
când ești ocupat
nu mai ești
intră altcineva în tine și-ți dictează
bă,
tu trebuie să faci bani
tu ești responsabil de alții
tu trebuie să ții în tine
tu nu
hai, vino draga mea
dar să nu mă hrănești din cuvinte,
să nu-mi cauți buzele acolo
unde le vezi. să nu mă săruți.
mai degrabă,
să-mi vorbești despre liniști.
vreau să le aud.
vreau să-ți
nu mai știu ce îmi doresc
nu îmi mai hrănesc sufletul cu emoții
toți care m-au iubit încă mă mai iubesc dar eu
eu îi privesc apatic
cu mintea
îi împing departe sunt singur vreau să fiu
există lucruri care nu îți pot repara sufletul
oricât ai încerca să le aduni
să le vezi potrivite unei absențe
te vor ține străin de tine
exact ca un ceas care și-a negat timpul
cu limbile
mi-ai zis
la minus câteva grade femeile deschid bărbații
și se aruncă înăuntru
atunci vin grămadă peste noi primăverile
mi-ai zis
imaginează-ți visele mergând lângă tine
dezgolite
...
doi
½Au trecut doi ani. Doi ani precum două secole l-au ținut departe de aerul ăsta tare. Abia așteaptă să ajungă la bunică-sa. Deja își imaginează brațele deschise ca două aripi de vultur ale bunicului
Joi, 7 martie. 50.000 de indivizi s-au adunat pentru a-i vedea pe alți 22 cum își rup ½sandalele½ într-o alergare sistematică după un obiect sferic.
Joi, 7 martie, ora 19. Aproximativ de 1000
sunt eu,
ploaia.
ți-am spălat prima necuviință, ți-am hrănit natura.
nu mai alerga prin alte pământuri
uită-te aici
mă ții blocat într-un sfert de anotimp
ca pe o bucată de chip
într-un
n-am mai iubit diminețile de mult
de când se codeau în fața noastra cele mai mari întunericuri
iar eu scormoneam precaut cu un băț
fricile copilăriei
venea bunica în fugă pe cărare cu două
roșeața tutunului aprins ne desparte
știu că mă aștepți goală
culegi fără drept sentimentele
cearșafurilor pline de pământ
te gândești la iubire
între noi navighează sărat două mii de
vine primăvara ne găsește sub un om de zăpadă
noi suntem
ce a mai rămas din anul trecut
ne târâim după aripi pînă la capăt
țigara mi se stinge de buze
toată dimineața lui martie
nu te mai
singura voință îmi e tristețea
cu zâmbetul ei amar și pierdut
adună dureri le lasă-n tăcere
în ultimul fir de pleoapă căzut peste tine
păcatul îmi este când vin peste noapte
cu frig sau
n-am știut să te scriu vreodată
de multe ori mă zbăteam
între două lumi
între fălcile unei fiare nedezvățată de sân
fugeam mișelește dintr-o tristețe în altă
îmi săpam groapa în fiecare
ieri m-am trezit cu un copac pe spate
tremuram de frică și frica i-a hrănit rădăcinile
până au devenit una cu mine impărțeam același puls
din aceiași oameni adunam priviri și inimi
suntem o mare de orbi
legați cu mâinile la spate
dăm unii în alții
fără să știm
suntem un trib de sălbatici
otrăvim toată frumusețea
cu rânjetul nebuniei pe chipuri
ne ștergem trupurile de
lucid. nu e de oricine îndoiala
nu-mi spune
sunt eșecul matematic
port evidentul sub cuvânt
trecutul
mă trece albastru prin viață
amintiri. băiatul câștigat în toate
nu gândea
în mine au locuit mulți oameni
mărimi peste mărimi
pe conștiință mi-au rămas inegal
pantofii ideilor pantofii femeilor pantofii fără șnur
amintirea bunicului
din ranița unui război mondial
am