uneia

voința se confundă cu tristețea, este de ajuns doar această idee, restul este subînțeles, ar putea să nu mai fie spus. cu toate astea, finalul domină: " ... prin venele serii vom stinge lumina", sună letal.

vezi un pic în versul acesta: "e vina a mea de vin peste noapte"!

Din nou, Otilia, toată recunoștința mea pentru părerile tale. Voi revedea acel vers.
Toate cele bune!

am retinut unele versuri frumoase si mai putin vazute deja in dulcele stil clasic:
"în ultimul fir de pleoapă căzut peste tine

și ploaia ce stă s-atingă pământul
mă scote din carne

mai stau și acum alb între nopți
îmi port între degete toată puterea

și spală din rău tot ce-i mai bun
când picură lesne din noi toți copiii
și spală-mi de tot romantismul proscris

sub cursul uscat al vremii-n cădere
să stăm împietriți prin venele
serii vom stinge lumina"
sunteti un neo-romantios talentat,dar prea tânar ca sa nu depasiti acest gen RETRO...eu presimt ca veti face repede "saltul"!
nu am nimic împotriva versurilor cu rime ,dar forma este ceea ce este,fiecare cu gustul sau,dar astept de la "fond" un continut surprinzator prin noutatea si inovatia sa...

Poezia de față este cauza unei emoții fulgerătoare. Eu zic că scriitura mea generală, în cadrul acestui site, a început direct cu saltul peste forma clasică. Acest poem este un omagiu pentru amintire. Acest poem este o legătură de moment cu emoția regretului. Acest poem este o slăbiciune, nimic mai mult din câte se văd.