Poezie
peisaj dintr-o noapte
1 min lectură·
Mediu
n-am mai iubit diminețile de mult
de când se codeau în fața noastra cele mai mari întunericuri
iar eu scormoneam precaut cu un băț
fricile copilăriei
venea bunica în fugă pe cărare cu două găleți în mână
de o parte ducea roua de o parte nu am înțeles ce
dar știu că nu era bun pentru mine
pe atunci oamenii mari își țineau necazurile ascunse în cearcăne
în rest copilăria era cât un zâmbet
acum mă trezesc noaptea și încep să plâng
nu de tristețe nici de frică plâng așa ca un dependent de droguri
care nu își mai găsește pacea după nicio doză
stau agățat de noapte ca un tablou cu mâini cu picioare
cu sângele roșu și pe întuneric
și nimeni nu deschide ușa să mă întrebe dacă mă doare
dacă mi-e foame dacă mai vreau să fiu strâns în brațe
lumea știe deja
sunt acolo
agățat de fiecare zi ca un i
uneori vin corbii și fură din mine tot ce strălucește
uneori mă dau jos și fug până la capătul lumii
001675
0