Poezie
azi, amintire
1 min lectură·
Mediu
ieri m-am trezit cu un copac pe spate
tremuram de frică și frica i-a hrănit rădăcinile
până au devenit una cu mine impărțeam același puls
din aceiași oameni adunam priviri și inimi îndrăgostite
sub rotunjimea noastră
el devenise eu eu devenisem noi într-o încleștare
de emoții îmi găsisem perechea mergeam pe stradă
descălțați și goi fără rușinea celor de după păcat
hotărâsem să ne lăsăm de fumat dimineața iar seara
compătimeam prin parcuri natura
ieri m-am trezit cu un copac pe spate
tata a spus că e bun pentru lemne
mama uitase cum se nasc cuvintele
și-a scris numele pe fiecare ram până a adormit
de tot
033.247
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Petraru Ionut
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Petraru Ionut. “azi, amintire .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petraru-ionut/poezie/14019281/azi-amintireComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
prima strofă genială. și tot restul poemului își are ideea bine impregnată. simțul estetic foarte bun, este senin, calm, mișcările, culorile, liniile trasate clar. un poem adevărat.
0
Marian, îmi pare bine că ai trecut și ai lăsat un semn sub textul meu.
Manuela, mulțam pentru părere. Nu o să mă lamentez acum cu texte de ½hai că nu e chiar așa½.Plăcerea mea survine, momentan, din cuvintele tale.
Manuela, mulțam pentru părere. Nu o să mă lamentez acum cu texte de ½hai că nu e chiar așa½.Plăcerea mea survine, momentan, din cuvintele tale.
0

tremuram de frică și frica i-a hrănit rădăcinile"
"copacul" ca marca a sinelui și a posibilității de a cuvînta tropic este susținut prin tema și elemente ale cîmpului semantic - creația
adormirea are valenta redeșteptării cat si a intrării într-o stare abulica ce permite/ sau nu / cuvîntarea poetica