Petraru Ionut

de la un balcon încălecat de generații pe ducă arunci viitorul tocat mărunt, ars, stins, pentru că știi să mergi înapoi de două ori mai bine ca ´racul. toate asta îmi amintesc de cum eram

într-o zi doua ființe la fel de diferite s-au întâlnit și uite unde s-a ajuns la începutul unei zile în care ceasul îmi numără minutele de dragoste acoperite sub un cearșaf de culoarea

încăperea asta ne măsoară întunericul și tu cu pași mici cauți un prim-plan ai învățat să privești simplu să desenezi cu degetele pe marginea patului fiecare ecou care îmi bate la tâmple

până la chiuvetă uiți visul cu femeia împărțită cu grijă la fiecare bărbat și amorțeala încheieturii devine un fel de dragoste mai iritantă de la o zi la alta înspre ieșire omul nopții mai

!sărută-mi creierul pe lobul frontal poate răsare dragoste cu dor de sinucidere în ziua a șaptea când sufletul dăruiește păcat !deschide portiera bărbatului ăsta cu plete răsfirate în

știu străine și mie îmi e dor de cineva care nu are să fie sunt la fel de strâns între oameni ca tine îmi rezem capul în apă și caut dincolo de aparență lumea în care trebuie să mă nasc

trebuie să ții minte nemurirea ai început să mergi în privirea asta așa cu cearșaful lipit de pielea subțire a inimii mâinile rătăcite adânc într-un bărbat al nostru pe care l-am tatuat pe

viața prinde contur aici prima femeie prima limită începi să îți deschizi ochii traversezi visele oamenilor atent la fiecare oprire cineva îți șoptește un zvon despre ultimul fluture călcat

fără să-și controleze vreodată limitele trăiește de pe o zi pe altă cu privirea pierdută într-o oarecare împletește frica într-un turn de fildeș unde se acunde mai bătrân ca niciodată uneori

am mers în picioarele goale pe marginea inimii tale a fost rece și cald desenat pe fiecare umbră sub fiecare talpă au fost valuri de amintiri care îmi pișcau degetele și speram ca la marginea

sunetul ăla de leagăn ruginit se întâmplă să-ți mai chinuie amintirea pipa lui bunică-tu fumegă pe undeva pământul trage din ea de parcă ar fi ultimul fir de iarbă fug tot felul de umbre

sunt clipe în care îți tremură carnea treci străzile printr-un triaj pentru azilul de nebuni te descalți și fugi entuziasmat prin femei nimic mai simplu când vrei să fii liber totul trebuie să

salut. sunt eu, cerșetorul de vizavi mi-am cumpărat o palmă de aer tivită cu două orașe pe stânga și-un lan de poezie nu e prea mult până o mobilez poate visez diseară o canapea și o lipesc

și nopțile se îmbracă în dresuri de parcă e prea mult adevăr pentru mine deodată trebuie să mă protejez când iubesc trebuie să-mi leg inima pe o șină de metrou ca să înțeleagă ce înseamnă

parcă n-ai vrea să mă aștepți nu te uiți înspre mine nu îmi zâmbești cioplești în stânga cioplești în dreapta învelești o frunză dezvelești un război scoți timpul din ceas cu degetul mic și îl

îmi declar câte războaie mondiale vreau mă lupt cu Nimicul și-l fac să existe plec în căutarea unui lucru și sper la o găsire pură pentru că socrate, platon nu au fost sunt primul și

azi m-am vopsit roșcat am alunecat în stradă cu picioarele înainte și oamenii nu m-au băgat niciodată mai mult în seamă strangeam femeile în buchete mari și mici apoi le aruncam în sân fericit

lucrurile nu au mers niciodată mai departe masa mică din odaia de la etaj câteva boabe de cafea și cercuri de tutun pe care le aprindem și le fumăm împreună poștașul vine rar întotdeauna cu

niciun chiul. ciudat, nu? fără doi lei strânși din patru buzunare, fără cafea la tonomat înainte de corigența la franceză. parcă prea multă nepăsare între noi și acel odată. te-aud, strângi

într-o zi mi-ai zis să mă bărbieresc și-atunci nu știu cum am devenit bărbat m-am apucat de vândut din mine până am rămas gol ca sufletul tău înainte de chestia aia cu te iuby hai la mine până

lia e femeia care începe cu a fost odată poartă dresuri peticite cu asfalt și nu adoarme decât după ce numără de 1001 ori culoare verde într-un bărbat o iubesc la genul ăla masculin profund

de multe ori simt cum îmi tremură carnea rup mlădițe de uitare dintr-un fel de suflet mă las pe o parte și lumea se duce odată cu mine am scrum pe fiecare deget un fluture rulează țigări