Poezie
singurătate
1 min lectură·
Mediu
sunetul ăla de leagăn ruginit
se întâmplă să-ți mai chinuie amintirea
pipa lui bunică-tu fumegă pe undeva
pământul trage din ea de parcă ar fi
ultimul fir de iarbă
fug tot felul de umbre prin tine
ești ca un coridor vechi unde păianjenii
îmbătrânesc cu gândul la o clipă de viață
în care să-și pot umezi buzele crăpate
nu-i niciun semnal de fum în care
să-ți speli disperarea nicio amărâtă de luceafăriță
nu te așteaptă la colțul geamului
să-ți mai cadă odată în plasa unei vorbe de duh
găsită pe coperta nu știu cărei cărți
o liniște drăcească în care îți privești pieptul
crește domol seacă domol
albia de aer din tot universul se varsă în tine
până la ultima picătură și te aștepți
să vezi din adâncul patului toate cimitirele atârnate de cer
001555
0