Poezie
de la sine înțeles
1 min lectură·
Mediu
sunt clipe în care îți tremură carnea
treci străzile printr-un triaj pentru azilul de nebuni
te descalți și fugi entuziasmat prin femei
nimic mai simplu când vrei să fii liber
totul trebuie să fie natural
strângi de mână ce-a mai rămas din ea
îi săruți închieturile degetelor în timp ce stingi
toate luminile din cartier de fundul unei scrumiere
nu-i pasă de frigul adunat în oase
de fuga fără scopuri prin aburul din cafetieră
tăiatul și stăvilerea sentimentelor pentru iarnă
nimicul e cea mai sfântă icoană sub care turuie rugăciuni
aceleași de toate zilele cu tine întins pe podea
când cauți printre crăpăturile dintre scânduri
amintirile înfășurate în cearșafuri peticite
coapsele arcuite sălbăticiunea pregătită să sară prin tine
ca printr-un cerc în flăcări de la circ
rămâne doar o secundă în care nu te prefaci
001728
0