Poezie
rutină
1 min lectură·
Mediu
până la chiuvetă uiți visul cu femeia
împărțită cu grijă la fiecare bărbat și
amorțeala încheieturii devine un fel de dragoste
mai iritantă de la o zi la alta
înspre ieșire
omul nopții mai sculptează în grijă un făt
pregătit să ia viață pentru o zi
de obicei arunci prima țigară într-o tăcere
de aici cântecul plânge între oameni
și lași tribut fiecărei liniști
o parte din tine la care să te întorci
023750
0
să comentezi succesiv texte care par identice (chiar sunt într-o oarecare măsură); de aceea voi reitera ceea ce am scris acum câteva minute (eventual nuanțând) la precedentul; ai un fel particular de a induce atmosfera; dar nu vorbim despre o atmosferă exterioară, ci de una interioară; gravă; alocuri lucidă, alteori delirantă; desigur, e clar pentru orcine că nu reia teme sau motive din precedenta; nici stilistica; ci "identică" este maniera în care (te) expui; de exemplu, în s1 (pentru că la textul prcedent pomeneam ceva și de gradație), brățara aceea care trece atât de firesc (și consecutiv) - mă refer la un firesc estetic - de la decorativ, la coercitiv, surprinzând pe cât de simplu pe atât de definitoriu esența dragostei.
apoi apare disoluția, singurătatea în doi și, în cele din urmă, singurătatea întreagă; elementele viului susținute de elementele nenăscutului; pe întuneric, în taină; asemenea vegetalului (creștere ce nu cunoaște păcătuirea). șamd.
un cititor,
Vasile Munteanu