Poezie
în amontele păcatului
1 min lectură·
Mediu
scaldă-te prunc al orașului acolo
unde Ioan ne-a botezat mântuirea
urmează firul apei înspre rădăcină
să nu te scurgi odată cu păcatul
apa curge murdară orașul se duce
în pierzanie
tu
cu fruntea lipită de adevăr
calcă numai în amonte
mereu pe mai rece/ pe mai limpede
caută să lupți îndreptă-ți neamul
ca păstrăvul spre izvorul vieții
ca profetul spre cel mai înalt și mai negăsit
adevăr
nu
te uita la mine sunt murdar sunt putred
mă întind bucată cu bucată pe bordurile unui bulevard
o mașină învechită înghit cel mai prost ulei și hodorogesc
tușesc mă înec ca să pot vărsa ce-i mai negru
pe încheietura cuvântului
oamenii
mă arată cu degetul neclintiți
copiii
mă arată cu degetul tremurând
½uite mamă botezatul canalizării½
așa am crescut din reflux în reflux
pe talazuri de păcat și am iubit
lucruri moi lucruri calde
fruntea s-a ridat
perciunii au albit
rugăciunea de seară mi se îneacă
în numele Tatălui
dar tu cu fruntea lipită de adevăr să calci
pe mai limpede pe mai rece
001950
0