Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Mediu
Radu Herjeu are plăcerea să vă invite sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 12,30, la lansarea ultimului său volum de gânduri poetice (al cărui titlu s-a pierdut în negura prezentului – sperăm regăsirea lui până în ziua apariției).
Volumul, deși n-are titlu, se bucură de o prefață scrisă de Octavian Paler și va fi oferit cu drag celor prezenți.
Lansarea va avea loc la Tinerimea Română (stația de metrou Izvor, vis-a-vis de Teatrul Bulandra)
După lansare, toți sunteți invitați să asistați la Finala Festivalului Național de Arte pentru Liceeni – LicArt 2005 (secțiunile poezie și fotografie), adică să petreceți o după-amiază deosebită în compania muzicii și a literaturii. (și să țineți pumnii celor 4 colegi de pe poezie.ro, nominalizați)
Orientativ, programul evenimentului este următorul:
ora 12.30
lansare volum Radu Herjeu
lansare volum colectiv cu nominalizații la secțiunea poezie
premiere câștigătorii la secțiunea fotografie
recital trupa Tentații
poetii douămiiști recită din poeziile lor (Răzvan Þupa, Elena Vlădăreanu și Claudiu Komartin)
recitarea versurilor finaliștilor de la secțiunea poezie
recital Florin Chilian
anunțarea și premierea câștigătorilor la secțiunea poezie
aproximativ ora 16
În holul sălii va avea loc expoziția cu fotografiile nominalizate
0207.824
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Paul Bogdan
- Tip
- Articole
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Paul Bogdan. “Radu Herjeu vă invită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/01/radu-herjeu-va-invitaComentarii (20)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
din cate numarasem eu, erau mai multi de pe poezie.ro, nu doar 4...dar...vom vedea.mult succes tuturor
0
era sa uit,
felicitari, radu herjeu! pt volum, apoi pt organizare!
felicitari, radu herjeu! pt volum, apoi pt organizare!
0
Frumoasa veste, Paul! Felicitari, Radu! Sa mai spun ce rau imi pare ca sunt atat de departe si ca mi-as dori, si eu, un volum de al tau cu autograf? Dar bine ca avem libraria virtuala: imi lasi acolo un volum cu autograf? Succes la lansare si sa te bucuri de apreciere!
0
0
Felicitari, Radu, si mult succes la lansarea acestui volum.
Cat despre festival, nu pot decat sa ma bucur ca in Romania de astazi se mai organizeaza astfel de manifestari pentru si intru poezie.
De asemenea, as ura mult succes poezistilor nominalizati.
Multumesc pentru vesti, Paul.
Mi-a facut o adevarata placere sa le aflu, dar sa regret ca sunt atat de departe.
Cat despre festival, nu pot decat sa ma bucur ca in Romania de astazi se mai organizeaza astfel de manifestari pentru si intru poezie.
De asemenea, as ura mult succes poezistilor nominalizati.
Multumesc pentru vesti, Paul.
Mi-a facut o adevarata placere sa le aflu, dar sa regret ca sunt atat de departe.
0
Domnu Herjeu apăi ca la nuntă sosesc ca nu cumva din lipsă de frământare să nu te arăți când ai cunoște pe Fratele meu, Dumnezeu- deci mă pun la drum lung Am scris pe un perete cu albastru din cel dârdâind data și locul masa și casa Să am rogu-te loc și tacâmuri De nuntași se ocupă el poetul Am zis să vin
0
Felicitari Radu si la mai multe.
0
Distincție acordată
Sper să fie nu ultimul volum, ci să deschidă calea și viitoarelor volume de poeme. Mă bucură să văd că invitați la această lansare sunt și poeți douămiști talentați, iar muzica vă va însoți prin prezența lui Florin Chilian și a formației Tentații. Frumos să fie și cu certitudine așa va fi.
Felicitări, Radu Herjeu, și inspirație pe drumul tău, mereu.
Ela
Felicitări, Radu Herjeu, și inspirație pe drumul tău, mereu.
Ela
0
Va multumesc tuturor pentru cuvintele voastre si pentru ce emotie le va fi insotit din sufletul vostru. Chiar si celor care nu vor putea veni, le este pastrat un volum. Oferit cu cel putin acelasi drag cu care este dorit.
0
Bafta Radu!
Felicitari pentru initiativa si pentru implicare! Pastreaza un volum si pentru mine!
Bogdan Geana
Felicitari pentru initiativa si pentru implicare! Pastreaza un volum si pentru mine!
Bogdan Geana
0
Am sa fiu si eu acolo.
0
Bogdan si Marius - va astept cu drag. Si volumele va vor astepta :)
0
Când am venit prima dată pe poezie.ro, era aici un prieten, necunoscut, pe care l-am apreciat pentru scrisul său. Sunt aproape 4 ani de atunci. Felicitări pentru volum, Radu! Mă bucur de câte ori apare o carte, mă bucur pentru poezie și pentru poet.
Mult succes la lansare! Te rog, dacă se poate, să păstrezi un volum și pentru mine. Mulțumesc.
Mult succes la lansare! Te rog, dacă se poate, să păstrezi un volum și pentru mine. Mulțumesc.
0
Se poate, ba chiar e musai :) Pacat ca e asa o distanta fizica intre Iasi si Bucuresti... eu nu Virtualia, tu nu lansare :) dar cum eu iubesc enorm Iasiul, s-ar putea sa mai ignor uneori distanta asta...
Multumesc mult si chiar daca nu mai sunt necunoscut :) am ramas prieten pentru unii...
Multumesc mult si chiar daca nu mai sunt necunoscut :) am ramas prieten pentru unii...
0
Deși nu ne cunoaștem, sper ca această lansare, pentru care te felicit, să fie o bună ocazie. Cu prietenie.
Gelu Diaconu.
Gelu Diaconu.
0
felicitari Radu! De cand asteptam acest moment. Felicitari si la mai multe. Voi face tot possibilul sa ajung.
Si multumim Paul.
Nancy
Si multumim Paul.
Nancy
0
Gheorghe si Nane - va multumesc si va astept. Chiar buna ocazia de a ne cunoaste :)
0
Radu... Radu... ce-mi făcuși tu mie? sâmbătă... :)
... din păcate, nu pot ajunge sămbătă la lansare... aș fi venit cu mare plăcere. îți doresc o lansare ca în povești și toți prietenii aproape.
aștept cu nerăbdare poze de la lansare.
p.s. - să mă ierți că nu m-am ținut de promisiune... dar mai e timp. vreau și eu volum cu dedicație... promit o recenzie. ;)
mulțumesc.
Felicitari!
cu prietenie,
Madim
... din păcate, nu pot ajunge sămbătă la lansare... aș fi venit cu mare plăcere. îți doresc o lansare ca în povești și toți prietenii aproape.
aștept cu nerăbdare poze de la lansare.
p.s. - să mă ierți că nu m-am ținut de promisiune... dar mai e timp. vreau și eu volum cu dedicație... promit o recenzie. ;)
mulțumesc.
Felicitari!
cu prietenie,
Madim
0
Madalina - cartea iti este rezervata :) Imi pare rau ca nu ajungi :)
0
Multumesc mult celor care au venit si celor care n-au facut-o.
radu
radu
0
