Marius Marian Șolea

Pentru a înțelege lumea sau, mai simplu, omul, ce are rost și ce nu și diferențele fără prea mare importanță dintre epoci, m-am băgat sub timp ca sub o streașină. trecerea lui este pentru mine o

Mai toți cei care se bazau pe mine au murit. din ce în ce mai mulți, sunt deja protector înconjurat de morți, precum un combatant de fosta lui armată. sunt însăși marginea lor și nu mă pot

Doamne, mi-ai dat acel dar de a înțelege o mulțime de lucruri fără să rostesc sau să ascult cuvinte și nimeni nu vorbește cu ochii mai tainic ca femeia, nici icoanele, nici mulțimea de preoți ai

Bătrânii din satul Corșor mi-au crescut copilăria. munții dinspre Apus, care atunci îmi păreau a fi foarte înalți, sunt astăzi relativi ca existență, în comparație cu oamenii aceia. la

Lui Marin Penea, adversar al meu la jocul de fotbal în sală, 57 de ani, atacant; parodie după La steaua, de Mihai Eminescu, și după Ion Barbu, pentru trimiterea din titlu La Peña

Odată, nu chiar de mult, de vreme ce pot eu, fără mare greutate, să îmi aduc aminte, ba să vă mai spun și vouă, era câte unu’ pe aici, prin satu’ acesta al nostru, care se credea

Lui Marin Penea, adversar al meu la jocul de fotbal în sală, 57 de ani, atacant; parodie după La steaua, de Mihai Eminescu, și după Ion Barbu, pentru trimiterea din titlu La Peña

Bula Papei Mario Pius al XI-lea, Anno Domini MMXI, Marzo, 7 Portret vrednicului nostru contemporan, Catalin Florianus Giurmus, atlet ratat al prieteniei, mereu parior începător al

Am parcurs previzibile drumuri, pretextând mereu că vreau să te caut, îmi trebuia un sens... deși acum ai putea să crezi că te iubesc, urma unei lacrimi persistă încă sub ochiul tău cel

În somn adânc și fără vis urâți sunt cei ce ard pe drum. doi ochi albaștri s-au închis, doi ochi albaștri vor veghea de-acum. ieșiți dintr-un blestem pentru puțin, priveghiul tău îl ținem

Cetățean al cerului și al poporului meu, vă privesc organizarea, aspirațiile și statul cum produc urmări diferite: știu demult că nu vor fi niciodată posibile acele teoretice pretexte pentru

M-am săturat să scriu mereu despre lume și despre parfumul ei discret de grasă. mereu sunt oameni care, undeva, mă așteaptă. ieșiți puțin din timp, ca dintr-un cocon, vor cu toții să se facă

Tragicii comici, mergătorii pe sârmă, printre spectacole, rămași ai nimănui, ar vrea să moară și n-au unde ar vrea să spună și n-au cui. deținuți în spectacol și-n larmă... iadul din

Visez o Românie acoperită, cu totul, de zăpadă – cât alb, atâta pace... nu știu cui să mă supun mai întâi, Dumnezeu vrea milă, românii vor jertfă. acest popor își folosește chiar și eroii

La Marea Neagră, de mult timp foarte previzibilă în ceea ce mă privește, între mine și ele fu de multe ori doar un cearșaf și o zi, iar înaintea mea doar marea, ca o infinitate de

O femeie frumoasă, îmbrăcată strâns și dușmănos, ca într-o ultimă armură care dă impresia că o ferește de moarte, cu instincte sociale prejudiciate de conturul precis, mergea încordată, atât de

Luna are un cuțit, oglindit numai în rouă, de lumină ascuțit și de beznă iar tocit. frânge gâturi de fecioare, lucruri cunoscute nouă în nopți fără felinare – pământeană

Momentul de revoltă al copilului care trebuie să plece pe-un drum îl vei uita probabil peste timp. eu îl voi ține minte ca pe-o moarte care s-a năpustit în mine. înaintea ta nu-mi rămânea atunci