Lămuriri nesolicitate (final volum I roman)
Au trecut doisprezece ani de la evenimentele în care gravitează personajul acestui roman care, firește, este în primul rând o ficțiune, cum ficțiune este viața însăși, viața care tocmai a trecut sau
Crimă și pace bună
33 În acea zi, trebuia să afle când va pleca spre Chișinău autocarul care va duce acasă elevii basarabeni de la cele două licee. În mod normal, se va pleca ori din curtea Liceului Tudor
Crimă și pace bună
32 Pe la 16.30, foarte devreme față de cum era obișnuit, tatăl său a venit acasă. Părea supărat și oarecum abătut. Se controla însă destul de bine, numai o paloare neobișnuită a feței l-ar fi
Crimă și pace bună
31 Auzea și citea despre Transnistria tot felul de lucruri, greu de imaginat, și mai greu de înțeles. Curiozitatea și interesul se pier-duseră ca o undă de apă tulbure, apărută dintr-o parte,
Crimă și pace bună
30 Vara stăpânea tot, de la trupurile oamenilor și până la păsări, ca niște trupuri ale cerului. Lumea imediată se înfrumuseța în ritmul ei vital, particular. Lumina nu venea de foarte departe,
Crimă și pace bună
29 Timpul consumat era tot mai alert și se făcea din ce în ce mai remarcat, recuperând astfel perioada în care păruse a nu avea personalitate. Cel neconsumat, rebutul, cel la care nu se mai
Crimă și pace bună
28 Datorită unor astfel de gânduri, scrise în lucrări de control la filosofie, având acel veșnic salvator subiect la alegere, Marin Petreanu intrase într-un conflict fără sfârșit cu profesoara,
Crimă și pace bună
27 În perioada din urmă, el se gândise că, într-adevăr, dacă Dumnezeu ar exista cu adevărat, lumea ar fi atunci cu mult mai interesantă. Cu Dumnezeu, lumea nu ar mai fi ei înșiși de ajuns. Și nici
Crimă și pace bună
25 În ritmul trecerii norilor peste casa lor, cădea întunericul, mai greu decât lumina, care trebuia să fi fost atunci undeva mai sus. Le privea pe amândouă mâncând și încerca să înțeleagă în
Crimă și pace bună
26 În ziua aceea avea de dat lucrare la una dintre materiile preferate. Se apropia vacanța, încheierea mediilor și, datorită notelor insuficiente, câțiva profesori anunțaseră lucrări de control.
Crimă și pace bună
25 În ritmul trecerii norilor peste casa lor, cădea întunericul, mai greu decât lumina, care trebuia să fi fost atunci undeva mai sus. Le privea pe amândouă mâncând și încerca să înțeleagă în
Crimă și pace bună
24 Satul se apleca din nou sub lumină, la pieptul dealurilor îmbrâncite de munți mai încoace. Căsătoria lui cu timpul părea că se consumase într-o anumită măsură, iar florile păreau a se mai fi
Crimă și pace bună
23 Trecuseră toate, deși pe toate le purta cu el. Memoria, ca un lanț greu, legat de mâini și de picioare. În Corșor, în această lună de aprilie, veneau să moară, cu mult entuziasm, toate
Crimă și pace bună
22 Norii opriseră soarele, ca niște degete întrepătrunse, de parcă s-ar fi rugat cuiva sau ar fi așteptat ceva, de lângă ei, din cer, sau de pe pământ. Un vânt ușor și cald, precum apropierea unui
Crimă și pace bună
21 Arborii parcului se împodobiseră cu sute de ciori, ca pentru o sărbătoare continuă. Erau atât de multe ciori! Le știa din totdeauna, dar parcă niciodată nu fuseseră atât de multe. Acel oraș
Crimă și pace bună
20 Parcului din oraș îi era cu mult mai fidel, venea des aici, și acesta devenise un loc de cult al însingurării lui, în care gândurile nu mai suportau rugina unei alte realități. Atinși ei înșiși
Crimă și pace bună
19 Trecuse zadarnic încă un timp, un timp care nu făcuse dovada nici unei schimbări. Petreanu încă nu întrezărea felul și momentul când îi va mărturisi măcar mamei că trebuia să facă acel drum în
Crimă și pace bună
18 Aprilie era mai ploios și după-amiezile scotoceau în oasele bătrânilor. Valuri de nori izbeau în valuri de lumină caldă, încercând să decidă care dintre ele vor ajunge să vină și să erodeze în
Crimă și pace bună
17 Au mai vorbit un timp, mereu amuzați. Tachinându-se, huzurind într-un rai al vârstelor, trecând, pe rând, complice, unul în raiul celuilalt... Numai muritorii sunt capabili de bucuriile
Crimă și pace bună
16 Petreanu și Clara s-au trezit într-o zi de duminică, poate că așa a fost întâmplarea, nici vorbă de ceva simbolic, simpla coincidență... Întreaga noapte, Petreanu nu îi dăduse drumul din brațe.
Crimă și pace bună
15 Era deja seară, nu știa cât ar fi putut să fie ora, Clara era încă la duș. Atât de mult și-ar fi dorit să știe gândurile ei de atunci! Se temea puțin să nu rămână singur, să nu îi fi scăpat
Crimă și pace bună
14 El nu o putea lăsa decât în aceeași lume în care o și găsise, în care vorbiseră, în care ea se știa atât de frumoasă... O simțea că voia să se întoarcă acolo sus, să rămână cu el, cât mai mult,
Crimă și pace bună
13 În cele ce urmează, îmi este aproape teamă că veți considera, probabil, că iar ați fost obligați să suportați un aspect al frivolității mele, descriind aici o întâmplare care, cu siguranță, ar
Crimă și pace bună
12 Străzile orașului se întindeau precis, ca niște corzi de vioară, vibrând la atingeri ușoare, fie acestea plimbări sau numai priviri dintr-o parte. Petreanu citea străzile cu pasiune, încercând
Crimă și pace bună
11 Marin Petreanu considera că în istorie este întocmai ca în posedarea carnală a femeii  nu contează cine-i primul, de cele mai multe ori acesta rămâne definitiv pierdut, contează doar
Crimă și pace bună
10 Poate că deja dumneata, domnule cititor, hăituit de visuri și de lume, încerci o senzație de oboseală, obligându-te să par-curgi toate aceste linii, mai slabe sau mai îngroșate, ale unui
Crimă și pace bună
9 Oamenii, muzica, înserarea și ciorile conspirau pentru stăpânirea orașului, arbitrați și vădiți de o lumină fără personalitate. Era o zi de joi, zi de cenaclu, și era rândul său la citit.
Crimă și pace bună
8 Orașul, plin de baruri, își ocrotea bețivii, jertfele lui anonime, ca pe o dobândire pe care o considera de nedesprins de sine. La rândul lor, aceștia se retrăgeau, profilactic, dinaintea
Crimă și pace bună
7 Ziua următoare, Marin Petreanu i-a spus bunicii lui „că a început un război în Basarabia, că au venit rușii cu niște cazaci mercenari și au luat o bucată din pământ. Nu vor s-o mai dea îndărăt,
Întregul interviu dat postului Realitatea Tv
De când sunt angajat al Ministerului Culturii și Cultelor, din august 2004, nu am constatat aici preocupare pentru respectarea legilor. Dumneavoastră veniți în astfel de instituții crezând că ele
Crimă și pace bună
6 Dintre profesorii cu care își împărțea plictiseala școlară, în ceea ce-i privește era numai o preferabilă bănuială, Velican era singurul față de care avea un sentiment de teamă, profesorul lui
Crimă și pace bună
5 Aflase, din ziare, că exact de 1 aprilie forțele de poliție ale Moldovei intraseră în Tighina, vechea cetate a lui Ștefan, pentru a lichida separatiștii transnistreni, iar, ziua următoare, Duma
Crimă și pace bună
4 Trecuse cam o lună din întreaga vreme a lumii, de când am început noi să o măsurăm împreună în această carte scrisă împotriva războiului. Nimic dintre cele esențiale nu poposiseră lângă viața
Crimă și pace bună
3 Din toată existența, percepută ca greutate a unui început, aduna argumente care erau, cu precădere, în favoarea lui, în sprijinul particularităților sale. În
Crimă și pace bună
2 Marin Petreanu, încurajat de vreo doi ani încoace în cotidianul județean, la rubrica Atelier Literar, responsabilitate a lui George Manoniu, își pregătea un volum
Prefață, prezentarea semnată Tudorel Urian și Capitolul I al romanului Crimă și pace bună
Prefață În cele mai multe dintre cazuri, soarta prefețelor este aceea de a fi ocolite, iar dacă ele se referă la beletristică, indicele probabilității crește semnificativ. Adevărul că gusturile
Problema fatalității la Valentin Tașcu
Problema fatalității la Valentin Tașcu Anul trecut, în vara lui 2004, mai precis, pentru că ani trecuți pot fi oricare dintre cei pe care îi știți, l-am chemat pe bătrânel să vină la mare, să
Adina Huiban din Vaslui și de la Oul Tv, prin Universitatea Media
Adina Huiban din Vaslui și de la Oul Tv, prin Universitatea Media Toamna asta, am ajuns în Vaslui și am stat acolo vreo cinci zile, într-o conjunctură culturală, delegație, tot
Crimă și pace bună
în curs de apariție la Editura Paralela 45 Prefață În cele mai multe dintre cazuri, soarta prefețelor este aceea de a fi ocolite, iar dacă ele se referă la beletristică, indicele
