MCC, iluzii subvenționate

Liviu Nanu are o obsesie cronicizată: Revista Poezie.ro. A consultat experți în materie, tipografi și a adunat lângă el un număr relaxant de colaboratori care ar putea, prin voluntare eforturi, să asigure continuitate apariției acestei publicații. Macheta și, în general, „planul de bătaie” sunt puse la punct, scriitorii, mai mult sau mai puțin diletanți, stau în poziție de start, cu tăblițele de ceară pregătite. Acestui vis îi mai trebuie un semnal financiar, un foc de pistol, dar nu în tâmplă(!), care ar putea lansa, pe o pistă deja înghesuită, încă o publicație culturală.
Analogia între focul de pistol și resursele financiare este cinică și cât de poate de reală. A găsi resurse materiale pentru o publicație culturală, într-o societate lipsită de interese culturale, este o utopie. Imaginea unor finanțatori filantropi, neinteresați de profit material sau politic, care ar putea să hrănească cu pipeta subnutrita noastră cultură sponsorizând broșurica, nu se poate închega în mintea mea indiferent de câtă imaginație aș da dovadă. „Când aud de cultură îmi vine să scot carnetul de cecuri” este doar o găselniță care mi-a venit acum în minte.
Ne-am gândit la un moment dat, într-un avânt studențesc, de a finanța această revistă din banii noștri. Mulți chemați, puțini… dispuși. Ne-ar fi ajuns paralele pentru prima pagină, care, ce-i drept, ar fi fost color și ar fi cuprins punctual toate minunățiile ce ar fi putut urma după dumneaei.
Despre subvențiile de la stat nu poate fi vorba. Premiile Fundației Luceafărul, mai bine zis, festivitățile la care s-au decernat aceste premii, mi-au șters definitiv din agendă tentativa. Ministerul Culturii și Cultelor se pare că vrea să îngroape cultura, probabil din spirit camaraderesc aliniat la politichia de economie și austeritate. Această măsură se concretizează prin schimbarea bruscă a metodologiei de acordare a subvențiilor și prin mutarea lor de la MCC la Fondul Cultural Național, unde „proiectele” se depun până în luna februarie, neanunțându-se data, care ar putea fi, perfect legal, chiar și 1 februarie. Dar poate confer acestei instituții valențe nemeritorii și, de fapt, ea este mult mai lipsită de virtuți. O afirmație gravă pe care mi-o asum și căreia îi vin în sprijin cu un singur argument edificator. Revista Luceafărul era în prag de colaps moral, prin suspendarea din partea MCC a aprobării decontului festivității, a contravalorii sumelor destinate premierii, după ce în prealabil i se promisese conducerii revistei această sumă, revista, procedând în consecință, anunțase laureații și cuantumul premiilor. Și asta, cel mai probabil, pentru faptul că Luceafărul a premiat vreo patru articole care vizau direct Ministerul Culturii, deslușind fondul scandalurilor de la complexul sculptural Constantin Brâncuși, iar într-un alt text, pamflet, se prezenta situația direcției unde lucrează autorul. Umorile din MCC au crescut după începerea unor articole în foileton despre subvenții în suplimentul cultural al revistei 22. Articolele dintre care am ales unul sunt semnate de Marius Marian Șolea, un consilier al MCC, suicidal în atitudine, după opinia mea, fiind un cinic neadaptat la contemporaneitate. Indiferent de ce i se va întâmpla, din câte îl cunosc eu, va merge până la capăt, chiar dacă acolo va ajunge singur, fără cei pe care îi va aduna lângă el din interiorul breslei. Marius, după niște mărturisiri amicale, va putea fi susținut, din prietenie, de grupuri de tineri de la 100 la 300 de persoane, prin manifestări cântate în fața MCC, atât timp cât va avea probleme datorate mărturisirii adevărului. În fiecare zi vor fi alți trei sute, nu tot aceia, care au fost prezenți în ziua/ziele anterioare.
Revenind la festivitatea de acordare a premiilor \"Luceafărul\", nostimul grotesc al situației intervine abia cu zece minute înainte de începerea ei, când, temându-se de reacția televizată a lui Marius Tupan, redactorul-șef al revistei Luceafărul, și, datorită intervenției, televizate și ea, a premiatului Marius Marian Șolea, ministrul Adrian Iorgulescu semnează acordarea acelei sume, sperându-se în detensionarea intervențiilor. Firește, acel subiect nu a mai existat decât ca precizare. Marius, fără legătură cu acest incident, cu rezolvarea sa mai bine spus, chiar a lăudat prestațiile ministrului, ale secretarului de stat Ioan Onisei și ale consilierului Tudorel Urian, în schimb a vorbit despre calvarul subvențiilor din acest an și despre pericolul în care se află cultura scrisă din România, reviste și edituri, care nu au timp să învețe regulile ultimului joc al MCC. Ambii au spus ce au avut de spus sub privirile telespectatorilor și radioascultătorilor România Actualități, a editorilor de ziare care au preluat imediat intervenția, și a unui distins reprezentant al MMC trimis special, probabil, pentru satisfacerea curiozității domnului ministru și informarea unei eventuale comisii de disciplină ce se va întruni pentru îndreptarea sau îndepărtatrea lui Marius Marian Șolea. Mă încearcă o curiozitate maximă de a afla cine își va asuma doborârea lui, cine are atât de puține informații.
„Luceafărul”, un competitor serios al ipoteticei „poezie.ro”, aflată în impas datorită unui capriciu dictatorial, ne arată indirect calea care ar trebui urmată pentru supraviețuirea financiară de proveniență bugetară, și anume servilismul, indiferent dacă este sau nu de natură politică.
Epuizând metodele pentru obținerea unor fonduri necesare publicării revistei, mă alătur idealistului prieten al meu, Liviu Nanu, așteptând din partea unor eventuali ingineri financiari soluția salvatoare care nu va include, desigur, nici un compromis care ar putea trimite cultura pe trotuare.