Scrisoare dintr-un război

Dragii mei, Vă anunț cu nespusă durere că Nichita Stănescu a murit și că eu însumi sunt pe moarte încă de pe vremea când mă nășteam. Am aflat despre aceste doua întâmplări deodată când, într-o seară, întorcându-mă din poligon, bătrânul anticar mi-a arătat, din spatele mormanului de cărți, lacrima. Despre frații noștri, fulgii de zăpadă, nu mai știu nimic de astă vară, dar mă bucură faptul că noaptea trecută am visat un ghiocel săgetând frunzele înroșite. Carnea pe care mi-ați trimis-o de Crăciun - am uitat s-o mănânc de bucuria nașterii și parfumul ei s-a amestecat cu mireasma de transpirație proaspătă a fetei alergându-mi în brațe pe care o iubisem sub ploile teilor înainte, dar mai ales după ce a plecat, risipindu-se. Ideea de dragoste este tot bine sănătoasă. Chiar în permisia de ieri am condus-o acasă după o lungă plimbare pe aleile parcului mohorât. După sărut mi-a trântit ușa în nas de-am văzut stele verzi și apoi mi-a strigat râzând de la fereastră că ea se culcă cu toată lumea și nu știu de ce, plecând, m-a cuprins așa o profundă fericire copilărească de om înșelat, de mi-am zis că așa și trebuie să fie. Nu mă întrebați de adresă pentru că memoria mea nu se simte prea bine în ultima vreme (probabil de aici și nevoia sufocantă de a așeza în cuvinte tot ceea ce am văzut zbătându-se). De altfel, dacă e adevărat ce mi-a strigat de la fereastră, probabil că ați sărutat-o și voi și ați văzut stelele cât sunt de verzi și atunci vă întreb: unde stă, ce mai face și mai ales cum se face de ea a rămas virgină și noi gravizi? Pe aici numai unul știe să scrie și acum, când îi dictez, mă ceartă că mă bâlbâi și că nu știu nici măcar să vorbesc: \"Soarele și dumnezeii mă-sii care m-a pus să-mi pierd timpul cu tine\". L-am rugat să-și scrie înjurătura și după cum vedeți a și scris-o. Pentru noblețea lui i-am dăruit șireturile de la bocanci. Pe câmp soldații și soldatele cu regularitate mă strigă pe nume nedumerindu-mă, rugându-mă mereu să-i apăr de împușcare. Nimeni nu pare să priceapă ce-i spun, anume că eu, în acest război de luptători, țin cel mai mult cu câmpul de luptă poros care, fără să vrea și neîntrebat de nimeni, absoarbe tot sângele. Doamnelor și domnilor, deși târziu, cu bucurie vă anunț că numai trupul lui a murit. Pentru că pământ pentru o astfel de înmormântare nu a fost găsit. Niciodată. Cu bine.