Patricia Lidia

Tac. Tăcerea din mine e moale, prea moale, ca o pauză plină cu secrete uitate în somnurile noastre, scurse prin vene. Am luat locul lui Atlas. O clipă am vrut doar. El și-a uitat însă

Tatiana are ochii umezi. A adormit dezbrăcată sub o frunză de nuc. Tatiana adoarme cu Paradisul pe pleoape și cu fiecare suspin cutremur de stele și nori aduce pe pământ. Tatiana e un

„Chiar dacă e spectator al unor realități, scriitorul, poetul, artistul nu vorbește și nu scrie ca un chibiț de fotbal sau ca o țață de piață. El este un magician care transformă enigmele vieții

Tatiana a intrat în adâncul sufletului meu cerând iertare luminii pentru că nu poate decât să o vadă, mereu ar vrea să o simtă, să o miroasă, să o guste, cu mâinile strâns prinse într-ale

Odată demult fulgii de nea loveau în geam cu o furie nemaiîntâlnită. Voiau parcă să intre în mine și să stingă focul ce tocmai se aprinsese până și în șemineu, să îmi spună revoltați că Moș

Întotdeauna ți-am privit mișcările grațioase și te urmăream cum plină de aripi pluteai prin gândurile mele revoluționar de apuse. Tu nu aveai decât rețete cuminți de preparat clipe în afara

Ea mă trăgea de mânecă și îmi reproșa că nu știu să-mi găsesc cuvintele în somn, eu îi arătam cum curge prin mine sunetul viorii de mâine și mă adunam toată sub zâmbetul ei

Întâmplări telenovelistice trăia visul meu și între DA și POATE își purta mângâierea. Ca un ecou în oglindă ne visam amândouă – eu și acum mă cred fluture negru dar, neputând purta liniștea, în

Tatiana \"Zidul unei închisori…Întuneric… O singură celulă luminată. Un călugăr, trăgându-și cu greu trupul după el. Și deodată…lumină… Patru pletoși cu chitările-n mâini cântă. Cântecul

Vag sentiment de inutilitate, veneam din întuneric ținându-ne de mână - mâini prăfuite de atâta zbor – eu și cu Tatiana, umbra mea... Ea se îmbrăca decoltat, eu purtam pantofi sport, îi simțeam

Și a fost sâmbătă, ziua a doua, pentru că prima zi fusese atunci când Tatiana și cu mine am combătut viscolul cu câte-o cană de ceai, visând la vremuri mai bune... ca temperatură, ca

Tatiana e un suflet rătăcit undeva între alfa și omega mă întreba curioasă de fiecare dată ce se află între plus și minus infinit și îi spuneam că se află un alt infinit sau două

Ca un avorton sângerând gândul meu haotic m-a amăgit perfid cu iluzia zilei de mâine. Acuma taci și râzi necontrolat. Efect întârziat de morfină pură. Ca un fetus nedezvoltat ne plângem

Cineva îmi simte sufletul întâi în spatele ochilor altcuiva și cu toții suntem prizonierii timpului, ostatecii eternității. Când ești tânăr ai momente de o asemenea fericire încât crezi că

Hai, găsește-mă. Căutările mele sunt mai lungi cu o fărâmă de suflet. Îmbrăcăm cuvintele cu karme și nirvana să ne mințim că nu suntem muți și singuri. Mi-am pierdut identitatea. O

Camera mea, casa ta, simțurile înfășurate în ștergare murdare și mucegăite o să fim iar liberi și curați ca o rugă de ploaie în pădurea tropicală la apus de lună, draga mea Tatiana. Când

Cum ne știau anotimpurile - frunze uscate ridicate de vânt - așa copacii ne prindeau în îmbrățișarea lor cu brațe aritmice nesperat de tinere și ne zâmbeam una alteia - sufletul nostru era un

Draga mea Tatiana, am devenit cutie de rezonanță a glasului tău ce se roagă către efemer. Cu toate rănile ne-am obișnuit ca și cu niște haine străine nouă. Dumnezeu e departe! Nu ne

Ce crepuscul se desfată pe genele mele, ce orizonturi aleargă acum în ochii ei… Pe Tatiana am văzut-o ultima dată într-un ecou de poem- dresa versurile cu rostul adânc al coșmarurilor ce

Tatiana era o mamă bună. Zâmbetul ei mi-a îndeplinit dorința de a zbura deasupra păsărilor și, liberă în înaltul cerului, să renasc, să renască, să renaștem. Ca o termită în căutare de

Þupa, țupa, prin pădure, după fragi și după mure, umblă ursul îmbufnat. Pe arici s-a supărat. Ce și cum s-a întâmplat vă voi spune imediat. Dimineața, prin răzor, strecurându-se

Tatiana mi-a întins o mână de ajutor și i-am cerut o poveste de demult. Ea a tresărit și plângând mi-a spus că nu a uitat că odată a căzut de pe bicicletă și s-a julit într-o petală de

Tot soarele mi l-a cernit în vene Tatiana și viața mi-a oprit-o în timp. Pentru ea încălzirea globală e doar un cuvânt derivat de oameni fără personalitate ce se vor importanți. Am stat

De dimineață m-am trezit Tatiana și ochii îmi sclipeau gentil la gândul că am și eu un nume și un rost în această zi. Cu părul negru ca și mura, ochii albaștri precum cerul și un accent de