Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Tango în noapte

ciclul ~Nu-nchide ochii, Tatiana!~

2 min lectură·
Mediu
Tatiana
e un suflet rătăcit
undeva între alfa și omega
mă întreba curioasă de fiecare dată
ce se află între plus și minus infinit
și îi spuneam că se află un alt infinit
sau două infinituri,
după caz,
și ea râdea copilăresc
mă bătea pe umăr și spunea
“Ce naivă ești, tango în noapte…
Între minus infinit și plus infinit suntem noi
ce facem concurență celebrelor grădini suspendate…”
Cândva priveam împreună cerul
Și citeam fără telescop
o ploaie de stele asupră-ne
ne puneam câte o dorință fiecare
și plin de furtuni era sufletul nostru
când aflam ce visează fiecare,
furtuni ce vin și pleacă
la fiecare pas pierdut
în noapte.
La biserică mergeam de mână
și ascundeam sub haină
credințe oficiale și ateisme
râdeam când câte un popă zelos
ne fugărea aiurea pe altarele vieții
cu cădelnița aprinsă în urmă-ne.
Prin venele noastre curgea același sânge adormit
și morfină și ochi albaștri de dimineață,
iar seara negociam între noi
și aveam amândouă ochii negri,
cercetători și visători.
Seara îmi lăsa câte un mesaj
și abia așteptam să mă trezesc de dimineață
și să găsesc pe calorifer pe casa scării
un bilet de tramvai perforat.
Un trandafir mi-a lăsat în prag
De ziua mea.
Dar adormisem deja.
024.293
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
206
Citire
2 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

Patricia Lidia. “Tango în noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/patricia-lidia/poezie/1758355/tango-in-noapte

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
Sint multe infinituri... dar numai in mintea ta.Poate cineva apreciaciaza imprecizia si aprofundeaza lipsa intelesurilor. Oricum e importanta originalitatea si nonvaloarea.
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
Oricum, scrie mai departe. E un text mult mai bun decit majoritatea celor postate. Critica mea se adreseaza valorii, daca era nonvaloare nu o remarcam. Persevereaza, pentru a fi remarcata la adevaratul potential. Si nu cere pomana.
0