Poezie

Pulsații

ciclul ~Nu-nchide ochii, Tatiana!~

1 min lectură·3 decembrie 2007

Mediu

Cum ne știau anotimpurile

- frunze uscate ridicate de vânt -

așa copacii ne prindeau în îmbrățișarea lor

cu brațe aritmice nesperat de tinere

și ne zâmbeam una alteia

- sufletul nostru era un tablou renascentist

pictat în dureri trecute.

Iarba ne țintea picioarele de pământ

și din ruine ne ridicam împreună

temple de cuvinte.

Eu, constelație cu astre căzânde,

ea, zile și nopți, acum și atunci.

Gândurile noastre

- fără să știm, fără să vrem -

călcau cu tălpi murdare

cele mai înalte sunete

- timpi și voci și repere -

și ne jucam de-a prezentul

- sau era de-a v-ați ascunselea cu eternitatea? –

și mângâiam umbre

cu privirea și auzul

din vârfurile degetelor.

001.353

Patricia Lidia. “Pulsații.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/patricia-lidia/poezie/1756721/pulsatii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.