Ovidiu Vasilescu Macin

Roșii ca arama sunt malurile canionului. Roșii și drepte, asemenea unor portaluri de aur, sporesc adâncul acelei grote preistorice și mai sporesc până la nebunie, teama de adâncul în care te

Azi am urcat până în vârful gândului meu cel mai enigmatic, cel pe care încă nu vi l-am mărturisit și pe care-l păstrez ca pe taina tainelor, el fiind măsura mea și a tuturor

Cei care au speriat îngerul trebuie să moară! Altfel cine va plăti singurătatea noastră? Cine va mai aștepta ceasul prefacerii noastre în combatanții unei oștiri adepte a legii Primus inter

Ziua de astăzi e mult mai frumoasă; înaltă și zveltă, cu poalele-n brâu, trece sărind peste toiul amiezii, și parcă-nălțată pe vârfuri, cu patimă sărută cerul, spre care visează de mult

Cădea înserarea peste Villa Borghese, liniștea cădea peste lumi, peste inima mea ostenită, și ca un giuvaier la gâtul reginei, luna nouă-și făcea rondul, în tabloul pe care timpul abia îl

De te-or fi prins furtunile pe drum, și nopțile să te fi prins pe cale, nu-ți fie teamă la poarta mea să bați, că ușa casei mele nicicând nu-i zăvorâtă. Îți va deschide-un înger pe care-l am de

Iată sunt ani, mulți ani de când îți scriu mai multe scrisori pe zi, pe care de teama de a nu-mi ironiza stilul, nu ți le-am trimis. Þi-am scris uneori în seri de vecernii, în preajma

Orfeu, Orfeu - striga Euridice, tot bâjbâind prin beznele de jos -, azi te implor, mai mult ca niciodată, să vii și să mă scoți de sub pământ, de sub povara asta grea a beznei prin care

Toate-s spoite cu var și cu ceață, lucruri și oameni,-bărbați și femei- și-ai zice că-s umbre, stafii picurate cu licărul cerului, ca niciodată înstelat și înalt. Umbra mea, iat-o

Amurgu-i căzut deja peste lume, înserarea e noapte de-acum, când din grajdul pardosit cu lumină, iese pe cer umbra rece a Carului Mare, din care o pleiadă de sfinți și de îngeri

Orașu-i cuptins de neurastenie, n-are odihnă, nici somn. Cerșetorii-s stăpâni peste noapte, cum peste zi polițiștii ar fi; și nu sunt ceruri zgârîiate de turnuri, nici lunatici să

Mai scoate o găleată de stele din puțul tăcerii: la noapte timpul se va abate și pe la noi, să-l ospătăm cum se cuvine... ...și poate-i mai furăm câteva zile.

Se umple cerul de lumină iară, și-i plină lumea de vecia sa; pe iazul trist, Triadele coboară, și cântecul luminii-l vor cânta. Și vor cânta luceferii mai tare, din lira picurată cu

Nici templele cu turlele înalte, nici regii cu cetățile de fier, nici munții-ncovoiați sub greutate nu vor rămâne veșnice sub cer. Nici cerul însuși, cer nu va rămâne, și nici lumina zilei n-o