Poezie
Scrisoarea II
1 min lectură·
Mediu
Așa spuneam atuncea, că-o să mă-ntorc în grabă,
că nu va fi nevoie de moartea mea credeam,
dar zodia-mi țesuse, o ursitoare oarbă
și-n pânză de păianjeni destinul îl aveam.
De-atunci, după logodnă, mă lupt cu căpcăunii,
mă bat cu nedreptatea, cu morile de vânt,
m-am înarmat mai bine cu duhul rugăciunii,
și cu înțelepciunea din fiece cuvânt.
Desigur că ești tristă; îmi pari chiar tulburată,
de gândul că ți-e teamă, că n-o să mă mai vezi:
Întoarce-te la cartea cu tâlcuri mari lucrată
și-n taină te cunună cu El în care crezi.
El ține rostul în planul minții Sale,
în poala Lui, El ține un șir întreg de lumi;
încearcă și-nțelege, că nu există cale,
să mă aduci la tine, decât prin rugăciuni.
Așteaptă încă-o toamnă; și incă o visare,
așteaptă-mă cât veacul, ori poate cât un ceas,
că El răspunde lesne la rugăciunea-n care
aceeași rânduială și taină au rămas.
013
0
Nu ma pot abtine>
^Atelieristi din toate tarile uniti-va!