Poezie
Melancolie
1 min lectură·
Mediu
Zvon de colinde bătrâne aud la izvoare,
și ruga ta, parcă o mai aud azi;
trăiam din nou anotimpul pe care
numai noi doi îl știam și,
pe care tu spuneai că eu l-aș fi inventat.
Anotimpul nebunilor vreau să spun,
în care oamenii se credeau fie zei, fie
războinici așteptându-l pe Alexandru cel Mare,
să-i înhame la carul luminii adunate
din cuneiforma mitologie egipteană
și s-o ducă în dar bătrânului Diogene.
Se lasă seara; ziua se curmă pe umerii tăi,
asfințitul afumegă zarea
și toate-și fac din liniște un rost.
Oare cine va mai apuca
să se primenească cu zorii
cei proaspeți ai dimineții care va veni?
001.173
0