Ovidiu Vasilescu Macin

-Cine-i străinul acesta grăbit și tăcut, călătorul acesta zelos, fără nume? Către cine aleargă cu zel, cu sprânceana-ncruntată și buza mușcată adânc pân-la sânge? Este El, ziditorul de

Orice om e sărac și pustiu; mai sărac decât pasărea ciungă, mai singur și cu mult mai nefericit decât măslinul cel neroditor, care-a stârpit, mai ales, când El obosit și flămând, părăsit și

Nici pasărea, nici omul, în zborul lor nebun, nu vor putea s-ajungă cu mult mai departe decât le-a fost sorocit prin destine; să nu vă mire că omul zboară și el: cine, de altfel, zboară mai

- Încotro, încotro grăbiți pasul, voi oameni, semenii mei? Cine vă cheamă, ce ispită v-atrage ca un magnet, către nu știu ce țintă? M-am deprins cu voi, cu neliniștea voastră, cu ideea

Și pasărea și șarpele-au plecat și s-au retras în sinea lor copacii, retrasă-i apa din fântână azi și iarba însăși s-a retras sub glod. E goală omenirea de sărmani, livezile de pomi sunt

Noiembrie! Noiembrie, se-aude prin zdențăroasa gloată și săracă, prin dezbrăcata noastră amintire, prin dezolata lumii rătăcire, și trece-așa ca un ecou prin noi, rătăcitorii voii Tale

E-așa de mare liniștea că-aud cum se tot surpă timpul pe sub mine, aud cum crapă un boboc de floare, cum crapă-n cer o zi să dea lumină, și mai aud, cum din cămara Ta pardosită cu stele

Să vină chiar Îngerul morții călătorului tovarăș de drum, să-mpartă cu el singurătatea și gândul funest al ideii de moarte. De unul singur, calea-i mai lungă, mai lungă tăcerea, mai

Azi m-am uitat în oglindă; în oglinda aceea mare, lac pietrificat, muțenie ori duh încremenit, de sub icoana veche și tristă a Maicii Domnului. Sunt ani și veacuri parcă sunt, de când n-am