oacheșo
câte nopți insomniace
fără sunete
fără paietele ispititoare
în adâncuri albastre strânge-mă
îndrăgostitoareo
între chemările tale am gânduri mari
știi tu cum e viața alături
aerul îmi lipsește
aerul tău
deschid fereastra și ascult limba câinilor
într-o lume câinească
în care fiecare clipă te mușcă
până te doare dă sângele
încetezi să mai fii
adică faci risipă de
înot într-o călimară cu cerneală
asemenea unei epave
cireșul cu brațe de flori intră
prin sticlă
unele catarge rupte
atârnă
în ochi mici hublouri lucesc solzi
de pești marini
devin atât
O glisare în sinele interiorizat ne propune Octavian Mihalcea în Patima cheilor, volum poetic apărut în 2020, la binecunoscuta editură bucureșteană Eikon.
Îmi amintește de căutarea timpului pierdut
ăsta e și nu ține să-l placă toată lumea
dacă vrea își dă părul pe spate
să-i vedem fruntea lată ca o pășune
cosită de gânduri sub cerul unui cozoroc
când își pune ochelarii reflex
pe retine
sunt
o femeie
frumoasă dacă
mă iei așa urâtă dacă
mă iei altfel
niciunui bărbat nu
i-aș plăcea
să-mi las cumva
poezia
ce contează
am un suflet
90 60 90
(19 iunie 2012)
de ani caut locul
spre care te îndrepți cu cadrul
împiedicat în covoare de zestre
molii la dans cu lumina unui sfârșit
de vară neserioasă față de zilele
cu capul în nori mai ceva decât erai
singură mi-am cusut iubirea
pe trup
cu un fir lung
și am scrâșnit până s-a crăpat smalțul
rănile erau multe
ca de război
nu curgea decât durere
ca un chirurg
de suflet
(9 feb. 2011)
OA