Poezie
templu
2 min lectură·
Mediu
îmi pun câte o sticlă de jumate cu apă și plec
în fața ușii mele sunt mii de drumuri
de obicei merg pe cel știut fie cât de lung sau de obositor
uneori mă plictisesc de aceea cam o dată pe săptămână rup un alt fir și
mă duc unde nici nu gândesc
face bine schimbarea devin mai precaută mai curioasă îmi place noul
uneori dau de răscruci după oarecare odihnă cu ochii lipiți de cer și
vreun pai din care sorb timpul pe-ndelete mă hotărăsc
iau o înghițitură de apă ca și cum mi-aș potoli setea de necunoscut
merg și firul vieții se strânge ghem de pe tălpile mele
nu mai privesc înapoi ar fi inutil totul se șterge odată cu înaintarea
se cască lumi noi cu arhitecturi enigmatice
fiecare cu soarele ei cu pomii ei cu bisericile ei și oamenii în fața ușilor lor
nehotărâți încotro s-o apuce taie câte un fir și pleacă
uneori nu e nimeni cu nimeni alteori e fiecare cu fiecare
se mai întâmplă să se întâlnească laolaltă
rândurile se îngroașă se pune de-o construcție sufletească
fiecare așază o carămidă cartea cea mai trainică pe care a citit-o și
templul culturii crește
o bibliotecă unde poate ajunge oricine pleacă de-acasă din sine
cu o sticlă de apă însetat de cunoaștere
052098
0
EG
