Poezie
ucigaș
de suflete nevinovate
1 min lectură·
Mediu
văpaie pârpălind amiaza-frigăruie
soarele abia se târăște la umbră
rănit de urletul disperat
cu ocara bine fixată în cătare
poți doborî liniștea din copac
când calci pe cioburi oasele pârâie
creierul zvâcnește ca-n schije
îngrijorarea adulmecă
mirosul iese din bocanci
sub o stivă de lemne își afundă puii
și pânda se ascute
în deșertăciune
întunericul se lasă din suflet
o gură imensă de plastic înghite în sec
inimioare pâlpâind îndurarea
stingându-se în pieptul vitregiei
jalea chelălăie
dând ocol pustiului
soarele spre apus își ațâță focul
scânteile mii plesnesc fața cerului
primejdia se spală pe mâini
în lacrimi de rouă
adoarme liniștită
în groapa prihăniților
moartea a tras pământul
peste ea
(1 iulie 2010)
044117
0
poți doborâ liniștea din copac\"
Un poem bine închegat cu ultima strofă foarte reușită. O părere, Ioan