Poezie
tancuri
2 min lectură·
Mediu
ăl bătrân cum îi ziceam toți
era mic și îndesat
nu știu unde încăpea atâta suflet
îl știau și alții de prin alte părți
de om bun și gospodar
făcător de case cum doar în legende mai aflai
a fost și pe la război
de aia iubea pacea mai mult decât nevasta
râdea el râdeam și noi țâncii fără să pricepem
a scăpat cu o cicatrice pe braț ofta când
de pe aici de pe uliță unii nu s-au mai întors
nici cu toate rugile
o mai certa pe leana că era prea darnică
de unde n-avea dădea la tot satu
lasă că n-oi muri făr de ciuru ăsta de mălai
zicea și se ștergea cu barișu pe frunte
uneori nici nu știa el câte lucruri ieșeau pe poartă
și nu se mai întorceau
mă lua pe genunchi toți copiii făceau cu rândul
să stea mai aproape de căldura lui
cu câte un codru de pâine pe care uitau să-l mănânce
bătrânu povestea de se făcea o tăcere până la margine
povestea cum au intrat rușii pe uliță călare
pe niște broaște țestoase uriașe
de se zguduiau casele și pământul cu toate orătăniile
ieșiseră toți să vadă pe dincolo de uluci
țaica leana femeie frumoasă cu forme rotunde
își făcea de lucru cu niște turte
buneee de stătea mintea-n loc
că noi eram mulți și povestea se lungea până pe la apus
omul avea o groapă de var în spatele casei
zidar fiind avea și o covercă în care îți ținea tot felul de
unelte de meșterit
acolo a ascuns-o pe țaica de teamă să nu i-o ducă rușii
departe auzise el că ăștia fură de prin curți
și femeile durdulii tare le mai mergeau la suflet
ea a stat o vreme acolo până s-a făcut un fel de liniște ca acum
fără să întrebe cum niciodată când era plecat cu lunile prin lume
de femeile lui sprâncenate
041360
0
când veneau rușii, doar zvonul că vin și era deja jale. ascundeam tot ce aveam și fetele și femeile mai tinere ne ascundeam.
mda!