Ottilia Ardeleanu

o mașină cu tracțiune pe față când merg pământul se crestează dinapoi parcă o aud pe mama pe unde treci să lași urme ca și când prezicea mâinile mele au parcurs kilometri miros a picioare de

pe drumul spre casă nu sunt frunze câți cerșetori pentru o bucată de pâine nu am la mine poate doar câteva felii de poezie tăieturi în palme dornice gânduri alergând cu toamna de

se învârte în jurul capului pe calea robilor tâmplele sunt bătătorite de aura densă în fiecare noapte călători noi coboară lasă bagajele și-apoi mă colindă unii își uită memoriile

are importanță copilul cui ești și dacă bunicul e veteran de război de ai mâncat mămăligă cu ceapă ori slănină ori ai trecut prin școală poate ai făcut cambridgeul sorbona sau trotuarul de știi

degeaba pun de cafea urmele nopții nu vor să se dezlipească am o cumplită durere de cap ambulatoriu visele m-au înțepat ca seringile în delir zorii mă sărută pe grumaz de parcă ai fi tu nu mai

metamorfozează frunzele după inima mea veștejește vremea mărăcinii aleargă spasmodic în ceasul acela nu va mai cânta solitarul voi auzi durerea cum îmi taie brațele trupul drujba va continua

ne-am certat ploua vrăjmaș am ieșit în fugă pământul mă urmărea îmi lua amprente rămăsesem fără vorbe încă sângerau hainele ude trădau neliniști mă prinsese noaptea ca o

pietre colorate înconjoară icoana binecuvântare sfeșnicul are două brațe tu și eu pe trepte soarele întins îmbrățișează un trandafir japonez inima ta deschisă castanul se lasă vânturat la

toamna trece prin mine cu pași îndoielnici târșâie frunzele în botul pantofilor se împiedică în fiecare dală ca bătrânețea în fiecare zi coasa pe spinare pare un cap de lup mușcând aerul cu

mucegaiuri mă scutură irascibil frigul strânge în chingi rămășițe dincolo de pereți de piatră mă cântă trist toamna năvălește în mine nu mai e loc toate au ruginit și dor ploile plâng

clopoțeii de sticlă au intrat în vibrație tresar notele melodiei noastre în urechi păsări în cuib boarea strugurilor storși se risipește perdea de mătase în fereastră ghem de frunze de

Să vă povestesc despre mine. Eu sunt un arbore imens, crescut în ograda bătrânului anticar. Dacă l-ai fi întrebat, nici el nu ar mai fi știut cum am ajuns în felul acesta. Semănase, cu mulți ani în

am locuit în pământ simțeam calota elastică și moale când dădeam câte un picior mă roteam în toate direcțiile să prind celulele roșii ale mamei mi se păreau zmeie avioane baloane până să mă

găsesc un motiv în timp ce beau ceaiul negru și privesc cum cad stropii cioplind pervazul drumul rece și umed îmi pare oarecum prietenos așa strânsă în mine cât să nu incomodez lumea

cândva fericirea mea era o casă albă și veselă parcă toți prietenii mei stăteau frunte lângă frunte mă priveau cu ochii ăia mari în care se oglindea cerul și-mi zâmbeau cu gurile până la

înșiră mărgele cenușii dincolo de mine trec mașini de la stânga la dreapta și dinspre dreapta uite-o pe ana ce-o fi căutând între chiote doi pescăruși se opresc pe clopotniță bat din

dădea cu biciul așa de tare că-mi plesnea pielea râu hohotitor pe buzele mușcate ca nu cumva să țip s-ar fi spart cerul și-ar fi căzut peste tot satul ca negura dinainte de potop de

trebuie citite truda unei vieți întregi a săpat șanțuri curge fluviu de sânge albastru cu afluenții lui suflete pe care le-a luat potop crucile și răscrucile insomniace destine eu sunt

le îmbrac în folie parcă le strangulez mi se pare că-și dau duhul în mâinile mele conținutul lor pătrunde prin vene ca sângele infestat virusuri îmi dau febră nu opun nicio rezistență eroii

de la înălțime gândurile cad moi peste balustradă ar fi putut să se zdrobească de asfalt dacă nu s-ar fi prins într-o plasă de raze ca un păianjen uriaș agățat în mesteacăn privesc printr-un

se cheamă se caută ținându-și mâinile căuș deasupra frunților le simt plecând venind cum dau târcoale farmecele înfășurându-se foiță de țigară se fumează până se stinge jarul când se întorc

oraș metalic cu oameni metalici care poartă gânduri magnetice atracție pentru necazuri de fier copaci metalici rodesc bombe flori cu pistiluri incandescente ademenesc fluturi fâlfâie ca două