uneori simt că mă locuiește altcineva

aș spuen altfel decât înfiptă. pentru simplul motiv că, lecturând, mi-am imaginat păianjenul cu piuneze în loc de picioare. plus că înfigerea este în. și nu pe.

apoi, văd textul așa (sperând că înțelegi de ce, adică e vorba de o topică bizară și de sincope în partea a doua a primei strofe):

un felinar în care ard
până se va face lumină
și va cădea peste oameni
cu fețe pe care noaptea se așază
ca un păianjen
mă răsfir așteptând
să mă atingă liniștea

mă sting când ziua
se dezleagă la ochi

abia atunci
sunt eu

ok, Mădă, am modificat acolo. mulțumesc pentru zicere. am renunțat și la surplusuri.
mulțumesc, încă o dată,

Ottilia

nu ai de ce, ottilia. și oasele amurgite sunt frumoase, la fel și lumea care te bântuie, bolnavă.
însă pentru că sunt formulări prea altfel în raport de restul textului acestuia, de aceea eu una nu le-am văzut în el.
le poți folosi, însă, într-un alt text, în caz că le vei mai simți încă o dată și chiar mai potrivite în contextul de atunci.

Mădă, știi, întotdeauna după ce trece un timp și recitești un text, al tău ori al altcuiva, vezi lucrurile diferit. la fel și când citești un text al cuiva, gândit într-un anume fel, tu, cititorul, vezi altfel, de cele mai multe ori, mai bine decât cel ce a scris. este ca efectul celui care stă în spatele tău la calculator și vizualizează mai rapid repere de pe ecran. eu mă bucur când cineva își face timp pentru a sugera niște (sur)plusuri ori minusuri.
desigur că și eu, după ce ai zis, mi-am dat seama că ideea din versurile eliminate este cumva ruptă de conținut, ca să zic așa.
din nou, mulțumesc.
te mai aștept.

Ottilia

un felinar în care ard
până se va face lumină
și va cădea peste oameni
cu fețe de care noaptea se prinde
ca un păianjen

Dorin, fii binevenit! Mă onorează prezența ta.
am înțeles, poemul...!
îți mulțumesc mult.

Ottilia Ardeleanu

\"ca un păianjen
mă răsfir așteptând
să mă atingă liniștea \" versuri care redau cu acuratete imaginea dorita de autor,mi-a facut placere sa va citesc!

interpretarea ta îți deconspiră puterea de percepție și delicatețea sufletească.
te citesc și eu. ai mari șanse de reușită pe acest tărâm al poeziei, să nu te lași!
mulțumesc pentru prezență.

Ottilia Ardeleanu

sorry, n-are absolut nicio legatura cu poezia

nu trebuie să-ți pară atât de rău, dacă este doar o părere, într-adevăr.
era bine dacă spuneai și de ce nu este poezie.
eu ascult și astfel de păreri, dacă sunt sincere.
mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

nu stiu ce anume te-ar putea determina sa ma suspectezi de nesinceritate...

eu, unul, manifest o oarecare prudenta doar in fata omagiilor. sigur, nu e obligatoriu sa faci la fel.

...

nu este vorba că te suspectez.
dacă am dat impresia că fac parte dintre cei ce doresc omagii, te înșeli.
cu alte cuvinte, respect părerea ta. însă, după cum se observă, opiniile sunt împărțite.
mulțumesc pentru revenire.

Ottilia Ardeleanu

argumentul e banal: ti s-au oferit N sugestii, si le-ai imbratisat pe toate, nu numai cu entuziasm, ci si cu recunostiinta.
stii cum e? e ca si cum vine unu\', iti priveste plodul din carucior si zice \"dragutzel. dar cred ca i-ar sta si mai bine fara urechea stanga\". si tu, din politete, i-o tai. si intrebi: \"acum va place\"? \"hm, zice ala. binisor\". pe urma vine altul si zice \"Dumnezeule, cum ai putut sa-i tai urechea ingerasului\"???

rea sau buna, poezia tre\' sa fie copilul tau. daca nu e copilul tau, nu e poezie. restul e... poezie.

Radu, puteai spune asta de la început.
chiar și așa, \"fără ureche\", tot poezia mea este și, apoi, oricare modificare, la sugestia celorlalți ori din proprie inițiativă nu este, neapărat, definitivă.
pentru mine, cicăleala ta este un câștig, chiar de vei considera, din nou, că o spun doar din politețe.
dar dacă alții le știu pe toate, eu declar, cum am mai făcut-o, de altfel, că mă aflu aici, cu voia mea, pentru a învăța.
iar dacă am reușit să fac doar câte un pas mic înainte, este pentru că m-am străduit eu și nu alții.
îți mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu