Ottilia Ardeleanu

respirație caldă ral de soare zăbrele verzi gâturi de trandafiri zgâiți castani aprinși vântul căznind să sufle prin nările unui grifon trecători cenușii plutire gânduri în traversare lovituri de

lumea ei este din tot ce mai poate îngriji cu mâinile cândva niște oameni o urmăreau ca pe o lumină își cumpăneau mersul după tactul cuvintelor sale treceau pe sub privirea ei ca pe sub masa

de fiecare dată când mă întorc în apartamentul meu totul mi se pare schimbat sunt altcineva niciun obiect nu-și mai află locul în imaginația mea clătinată îmi cresc altfel de rădăcini ale

se tăvălește pe parchet prin carnea ta genunchii mei și encefal cotrobăie în disperarea celuilalt hoțul de suflete se satisface psihic în timp ce noi ne umplem de el și ne vărsăm

ne-am văzut și timpul s-a spart în fragmente ai călcat stropind trecătorii care s-au împrăștiat printr-o minune nu putea să fie totul de sticlă din moment ce ne ciocniserăm atomic scăpasem

seara a căzut ca un boeing s-a aprins orașul de am crezut că Dumnezeu a făcut un foc pentru suflete priveam îmi ardeau obrajii mă umplusem de sudoare ca la o ploaie măruntă peste un

mă așez în genunchi în tăcerea prelungă pe sub ei cineva șlefuiește așază fiecare piatră din mine m-am obișnuit să vorbesc singură de fapt cineva mă ascultă de câte ori mărturisesc mă simt

mama e albă atât de albă că lumea este cenușie primăvara năștea primăvara albea primăvara murea nălbea rufele la heleșteu ștergare de borangic unduiau brâiele cosânzenei în mâinile ei

oamenii se măsoară cu firele de iarbă umblă în bisericuțe și toți poartă căciuli albe lumânări lângă lumânări ard Sul soarelui nu trebuie decât să suflu și cerul se va umple de

am pavat între noi un culoar lung prin care abia ne mai ajungem și multe uși ca să ne rărească vizitele ai muzica ta eu ascult un clopot defect cum îmi numără clipele de singurătate un fel

înot într-o călimară cu cerneală asemenea unei epave cireșul cu brațe de flori intră prin sticlă unele catarge rupte atârnă în ochi mici hublouri lucesc solzi de pești marini devin atât

Te-am căutat peste tot cu nevoia părăsitului numai în mine nu erai înlăuntru de o vreme făcusei curățenie ai trecut prin fiecare om care mă locuise acum retras în cea mai sacră

rufele mele sunt amenințate niciodată nu mi-am făcut griji dar astăzi văzându-mi copacul metalic cu frunze de prelată și rugina crengilor pe post de paie de cuib am început să mă tem

mai mult ca sigur că prin articulațiile mele scrâșnesc oameni din moment ce mă identific reumatismal cu durerile din mine chiar și când mă așez îi simt cum țipă dedesubt sufletele se fac

mă întreb de ce în fiecare primăvară trebuie să schimbăm felul de a respira cu unul subacvatic nu mai există străzi câmpii iar soarele plutește ca o meduză aproape de țărmul

zâmbesc în timp ce lupți cu mâine bătrânii își caută cel mai strâmt loc să se poată retrage lăuntric copiii se ascund după lacrimi întru părinți ceilalți cultivă motivații pe sub

a trecut martie iar eu nu mi-am împletit fir un înger un dumnezeu un înger un dumnezeu m-ar fi apărat de iubirea asta un imens nod moarte răsucită pe viață nici nu mai știu când trăiesc

odaia era așa de măruntă când ridicam brațele sprijineam un glob de var în salteaua de paie lăsam gropi bunica se făcea melc noaptea târziu și mă primea în căsuța ei de povești nu-mi

poarta s-a trântit ca un gând descumpănit o horă de frunze cu suflet pelerin neliniști lovesc din coadă de scorpion trupul stigmat de timp plimbă o umbră gravă pe ceea ce

pe lângă cei dragi mie în viața aceasta mi-ați devenit și voi mi-e dat să vă am prieteni simțiți fericirea mea sparge echilibrul reacției în lanț crescând vertiginos înspre nemurire mi-e

o boare îndrăzneață mă ia cu asalt nu mă lupt cu un asemenea dușman cad prizonieră dar nu-mi pasă din moment ce în curtea mea înflorește un fel de pene zburlite într-un arbore de

noaptea se luptă dâră de sânge impresionist împrăștiată pe o lamă de laborator nu știu dacă să-i zic durere sau piercing cu clești de rac în cărnurile unde credeam că doar iubirea pe

bărbatul virtual are tot timpul un motor de căutare colindă lumea în viteză prin pagini ca pe autostrăzi deschise pe loc dacă vrea își ia un teren îi zice sait își ridică o bibliotecă și