aș vrea să fi fost închipuire

de la o verme ceva nu mai merge, ottilia, e parca unul si acelasi text rasucit la nesfarsit, ultraforfecat, plin de expresii, dar mesajul se cam lasa asteptat.

din acest text consider demn de retinut, dincolo de spunerea telegrafica a tot soiul de lucruri care parasesc capul in secuinda doi dupa lectura, asadar cnsider demn de retinut

țipetele câtorva păsări
mă despică în toate ființele
din care m-am compus

pentru ca e spus direct si fara metaforizari care plictisesc.

că sunt compusă din mai multe ființe, o vreme m-am oprit într-una dintre ele. o stare apăsătoare nu te părăsește nici la bagheta magică și cred că tu înțelegi foarte bine despre ce spun. nu, nu e vorba despre răsuciri, forfecări... dar asta nu înseamnă că nu pot rupe acest mod și aborda altfel sau altceva. acele \"telegrafieri\" sunt parte din femeia pe care ai remarcat-o în cele câteva versuri; poate că nu sunt bine exprimate, dar cam asta am vrut.
trebuie să știi că părerea ta contează, deci voi vedea ce și cum pe viitor.
îți mulțumesc,

Ottilia

Otilia, suflet pelerin și trup stigmat de timp sunt ca scărpinatul cu dreapta la urechea stîngă, dar fie. chestia e că tot încercînd să pronunț \"raze-zvâcnitoare\", mă gîndeam, cine pe cine taie? lacrimile pe ochi, ochii pe raze, razele pe lacrimi?

dintre cele trei variante. doar o singură parte de vorbire răspunde la întrebarea \"cine?\". dar eu cred că se înțelege foarte bine.
acolo, însă, ai dreptate, \"raze zvâcnitoare\" cam zâzâie. numai că, nevrând să renunț la verb datorită intensității imaginii redate, voi încerca doar să inversez cumva poziția acestora în vers.
mulțumesc, Radu.

Ottilia Ardeleanu