ritual

uite, ottilia, ultimul vers e subînțeles, odată ce pomenești de enoriașe zile (apropo, sună prost inversiunea aceasta și, oricum, alegerea acestui calificativ pentru zile, e o personificare prea raționalizantă, intelectzualizantă, în raport cu actul credinței, care este treabă a sufletului, nu a creierului). astfel că a spune \"unui templu\" este redundant pentru mine, ca și cititor.

chiar așa, de ce nu spui simplu că tu pui fruntea aproape de...? mai ales că apoi spui despre tine. mai ales că înainte de asta spui tot la persoana întâi. personificarea din strofa cu pricina vine așa, să complice, să rupă ritmul, să poetizeze inutil. adică zilele alea personificate acolo iau din credibilitate. un act de credință ori e simplu, curat, nelambicat, ori nu mai este...

mă întreb de ce atunci câdn pornești pe o linie credibilă simți nevoia să o sufoci cu poetizări care nici nu sună foarte bine și mai îngreunează și ritmul...

Otilia, \"tăcerea prelungă\" cred că putea fi scris în limba română \"lunga tăcere\". de ce, mi-e greu să-ți explic, și mă tem că e, pardon, futil, chiar dacă m-aș strădui.
și dacă tot îmi spui că \"m-am obișnuit să vorbesc singură / de fapt cineva mă ascultă\" (un fel de \"în mare taină fac striptease în fața ferestrei dar numai cînd voyeur-istul de vizavi [ăla cu cameră Fuji cu zoom optic x 10] e acasă\"), atunci lasă-mă să cred că ești o fire generoasă, lejeră, extrovertită, astfel că silabisește-mi la urechea dreaptă, încet, \"enoriașele mele zile\".
dacă n-am nicio reacție, mai fă-o încă o dată.
dacă nici la misa gîndurilor nu m-am trezit, înseamnă că dorm.
și dacă dorm, pune-mi un \"do not disturb\" pe clanță, te rog eu frumos.

a început, ca idee, de fapt, de la acea strofă. nu mi se pare deloc rău aleasă, așezată ori gândită la nivelul subiectului. tocmai că spiritul e nelipsit de trup și dacă viața, zilele nu ar aduce atâtea și atâtea, nu știu în ce măsură ar mai fi nevoie de purificare...
la ultimul vers, mă voi gândi dacă să îl păstrez ori nu.
mulțumesc, Mădălina, pentru trecerea obiectivă.

Radule, ce naiba, te-a luat somnul – evident din alte motive și, înainte de asta, te gândești și la alte lucruri, nu prea sfinte.
Nu ai dreptate în ceea ce afirmi, dar, fiecare are viziunile lui. Te las cu ale tale. Totuși, la \"le le le\" voi vedea ce pot face, mulțumesc pentru vizită.

Ottilia Ardeleanu

dacăp tu ții să personifici zilele, ottilia, măcar scapă de surplus. ai și enoriașe, ai și misă, e cam mult. adică ai âîncredere în cititor, nu e prost, să-i accentuei ca și cum ar fi că acolo personifici și metaforizezi și aduci în sfera bisericească.

cititorul se prinde încă din titlu, așteaptă ceva de genul. dar și enoriașe, și misă...

ar fi altceva dacă ai miza pe violență, caz în care asemenea accentuări nu s-ar mai trăda ca stângăcii de punere în discurs, ci ar fi chiar necesare.

nu mi-aș permite să fac pe cineva prost, aceasta nu are a face deloc cu textul!

repet, voi ține cont de cele ce spui, știu că ești exigentă, nu pot spune că nu ai dreptate într-o anume măsură, însă, cred că nimeni nu poate forța mâna cuiva. mă voi decide ce trebuie să modific și cum, la momentul propice.
mulțumesc,

Ottilia

nu am zis că-i faci proțti, ottilia, era un fel de a-ți spune că ai probleme cu dozarea.

și nu-i vorba de exigență. exigența se referă la nuanțe, la chestiuni de finețe. or, lucrurile la care mă refeream în acest text țin de un strat de suprafață, de dozare în construcția lui, nu de nu știu ce nuanțe subtile și articulări fine ale textului. era vorba despre ceva ce bate la ochi, atâta tot.

și nu țin să ții cont de ceea ce spun. când revin, este în ideea de a comunica bine, de a nu mă face prost înțeleasă, de a argumenta de ce consider așa și nu pe dincolo.

pentru că mai cred și că a ne limita la afirmații pure și simple, de ordin emoțional sau, pur și simplu, la generisme sau lau la chestiuni de gust sau la miza pe argumentul afectiv (scuză-mi alăturarea acestor termeni) nu prea are de-a face cu esteticul. or, pe el îl încercăm, nu?

diferite de ale altora bat la ochi.
crede-mă pe cuvânt că nu e nevoie de multe argumente ca să-mi dau seama ce dorește cititorul, cum se manifestă, ce îi place și ce nu. afectul, însă, joacă poate cel mai important rol, pentru că este unul dintre factorii principali pe baza căruia facem afirmații/comentarii (și înlocuiește surplusuri de cuvinte - o risipă întreagă). dacă un text nu ne-ar plăcea, câtuși de puțin, am trece nepăsători.
despre perfecțiune nu cred că e cazul să vorbim.
desigur, dorim să avem esteticul de partea poeziei.


Ottilia

ottilia, cred că pornim din puncte diferite. dacă scrii să fii pe plac...

îmi pare rău, dar nu e ceva afectiv ce am spus. de asta am și revenit, cu precizări. dar dacă tu vrei să crezi altceva, crede ce dorești.

nu am vorbit despre perfecțiune, ottilia, văd că tu o invoci. eu ți-am răspuns la acel exigentă pe care tot tu l-ai menționat.

dar văd bine că vorbim paralel, nu ne putem întâlni. sau, mai plastic spus, una spune despre mere, alta spune despre pere.

eu am încercat să vin în întâmpinarea răspunsului tău și să dau lămuriri, dar văd că nu ai remarcat asta. nu e problemă, ottilia, nici la nivel de afecte, nici la nivel estetic.

atâta tot că te rog să nu-mi pui în vorbă cuvinte pe care nu le-am spus, mai ales când, iată, depun toate eforturile întru clarificare.

mulțumesc, cum se spune, anticipat, în caz că.

și, ca ps, poezia ar cam trebui să țină de estetic, ottilia, odată ce o pui într-un text pe un site literar.

speram să nu mă înțelegi greșit. nu vorbim despre lucruri diferite. avem alt mod de a spune.
nu are nicio legătură cu faptul că nu aș aprecia eforturile tale, când știi foarte bine că le apreciez.
un singur lucru mai zic, și anume că, perfecțiunea reclamă exigență, de aceea am făcut referire...
și cu asta închei,

Ottilia