Poezie
locuință
1 min lectură·
Mediu
am pavat între noi un culoar lung prin care
abia ne mai ajungem
și multe uși ca să ne rărească vizitele
ai muzica ta eu ascult un clopot defect cum
îmi numără clipele
de singurătate
un fel de sistem de alarmă
aerul încearcă să comunice
seara intră în noi
ca un cuțit într-o tomată
nu-i pasă că sângerăm
tu mănânci jumătatea ta
eu o privesc cum se scurge
altădată aveam doar o
inimă
(8 mai 2011)
024223
0
și de ce tomată? de ce nu roșie? ar fi mai firesc.
sfârșitul, acolo unde tu-ți mai salvezi textele, de astă dată e previzibil, chiar dacă închide un cerc, dacă te uiți la titlu.
cred că deja nu mai merge rețeta asta a ta, cu strofele scurte care telegrafiază ceva. încep să se piardă, să nu se mai lege. lecturând, dau impresia că pot fi oricare altele și că se pot răsuci oricum și se pierde încercarea de mesaj, de stare, de atmosferă.
astfel, cred că nu ar strica să te gândești un pic la articulare, la lianți, la restructurări. textele să capete o arhitectură, să nu rămână simple schele. sau, mai bine, să le lași să se întâmple înăuntru, în caz că se vor întâmpla. și apoi să așterni.