Ottilia Ardeleanu

când mor de sete nu plec apa e aici viață îmi aud plămânii înotând te văd pe celălalt mal cu două bătăi de inimă luneci și clipocești dra gos te un siaj de dra gos te îmi trece dra gos

o să sufăr un pic ca și când sufletul mi-aș scoate o țeapă minusculă din deget aș afla că ești o moarte puțină tot ce însemni prin vasele mele de croazieră cerul

oamenii gravitează unii pe lângă alții explicabil de ce se strâng în brațe senzația de lipire până la efuziune renașterea înlăuntrul celuilalt prefacerile lumini cosmice din atingeri

stăteam pe buza fântânii mă gândeam de ce se supără oamenii între ei soarele cocea grâul se apropia cu un aer mătăsos pe piept pe frunte cerul lăfăit în ochi siiiimplu ca un

trăiesc într-o inimă de bărbat acolo a fost îngropat până și-a dat la o parte piatra în fiecare zi pe picioare cu buze molatice întorc viața în el uite-mă sunt viu se bucură îl aud

noapte apleacată peste un ochi peste celălalt îmi trage pleoapele ușor umbre omenoase dispar case drumuri niciun om nu poate niște cearcăne rămase în eter de lună felinare se fac mici

să vopsesc o zebră până la cer mi-am zis și i-am șoptit la ureche el a scuturat aripile un loc de trecere dincolo mi-am asigurat un semafor ar fi nimerit pentru traficul intens pe timp de

cineva a căzut în ochiul meu drept pare-mi-se când l-am privit ori s-a apropiat în gene de lumină tras înlăuntru picura estetic și- a alunecat în inimă țipătul unei lacrimi de

un ocol de zeci de ani sufletele noastre într-un vârtej au măcinat oameni pe care nu i-am înțeles sentimente de praf aruncat în cearcăne nu au știut iubirea să o păstreze volbura nu a

lumina unui dumnezeu îngenuncheat îmi străpungea palmele pe pod nori adunați a moarte în timpuriu bănuiam un cer spongios pe retină picura purpuriu un sentiment în neființă trecea noaptea cu

și pe bărbatul vraiște îl chivernisește cineva împădurește prin el ecologic să-i susure sângele îi aduce caii la adăpat cearcăne de lumină răsfiră poieni de fluturi în neastâmpăr aprinsă

am deschis pagina la un capitol despre cum te poate durea poetic fiecare cuvânt este o rană pe adevărul acestei lumi pansată cu un soi de nesiguranță acolo unde îmi plimb degetele se

este unidirecțională ca săgeata lui cupi ca săgeata pornește doar din inimă ce nimerește nu știe că nu are ochi are direcție nimic de zis curge mult patos de acolo o vreme până se termină

simplu mă uit în ochii tăi sacrific un sărut pentru fiecare mână un sărut pentru fiecare picior un cuvânt nu vei spune tulburat vei căuta sfârșitul în iubire dumnezeiască în timp

uneori simt în carnea mea un dumnezeu amestecându-mă cu altfel de lucruri mă tac să pot auzi bine de tot foșnet de sufletul lui când mă privesc într-o oglindă spiritul prinde un fel de chip

îl citesc pe emi deși am decis să nu-l comentez pentru a nu-i deranja gândurile prea bine așezate tac îl citesc și mai tac un pic lângă pescărușul de Dumnezeu cu aripile găurite de prăștiile

voiam să te întreb așa cum se întreabă prietenii nu ești cam exagerat de politicos oamenii trec prin tine fiecare cum e îmbrăcat mai nuștiucum uită uneori bocancii

stă în mine și așteaptă să vin din străinătate să-l întreb cum îți mai merge așa stingher pe prispa de carne cu simțământul plecării clanța de la poartă umflă un vânt nădușit de ducă se

a iubi nu există există un bărbat de poezie mușcătura din cuvinte ca lobii urechilor și firimiturile de pe buze (1 aug. 2012)

așa de bărbat cerul luase pământul în brațe fugea cu el călare pe un dragon cenușiu mișunau insecte de nisip fierbinte îl tăiau în ape și țărmuri eram și eu pe undeva eram în brațele lui

mi se pare că toate lucrurile se lipesc de mine copaci păsări oameni pietre cubice într-o direcție timpul rulează un 4x4 încalcă reguli în afazie gânduri lipite și ele straniu descompun

noaptea venea cum ai sparge un bec îngropați greu ne țineam respirația ceva blurry blurry se strecura mai sunteți mă vreunul dădeam din cap vlăguiți printre fleșuri prin urechile

cardinalitate unui punct deșertic îi cauți substanța mai dezorientat ca niciodată în ascetică strâmtoare te definește cel mai bine fără sprijin imponderabilitatea îți creează senzații

omor vremea pe masa de gânduri clepsidra vârful unei idei o tinerețe amenințată și ea mă sfârșește pe mine