mă mor te mor

să citesc despre iubire ca un comportament deviant in timp ce " nori de oameni păcătuiesc"; lucrul acesta este atât de natural genial încât nici nu cred că îți va comenta cineva [apropierea de exprimarea divină o pun pe seama întâmplării, asta fiindca mă gândesc cum de nu mi-a venit mie având în vedere cât am citit despre astfel de lucruri și mai ales cu cine, sunt oameni în fața cărora trebuie să te sfiești la fel ca moise pe munte, dar să nu exagerăm, că ajungem ca zaharia stancu descăltat de arghezi când nu a vrut să-i dea bani lui labiș]; așadar că nu mai știu, da e un text foarte "simplu" vorbești despre o stare fundamentală a cărei interpretare îți poate împărți destinul în două, rămânem ca în fața sfinxului să calculăm, trăiesc cu mama sau îl omor pe tata [uite vezi, mi-am amintit de un roman în care eroul principal făcuse pact cu diavolul nu ptr. bani, femei sau putere, ci ptr. informații, adică el voia să afle totul, numai că nu știa ce înseamnă ptr. diavol totul, anume cât din tot avea să primească; până la urmă ceea ce a primit l-a dus doar la distrugere] ca și poezia ta al cărei final ar fi tragic dacă nu mi-ar aduce aminte de thor heyerdahl care spune că toate atrocitățile celui de al doilea război mondial au avut o singură cauză: banalizarea diavolului; așa și tu ne-ai împachetat într-un nor și ne-ai pus eticheta, de aia îți zic, poate nu mă interesează!

una alta, bun venit în această pagină, modestă, e adevărat! nu știu în ce măsură ar fi trebuit să intereseze un astfel de subiect, cert este că poate fi perceput funcție de părerile personale dar și în raport cu (celel)alte universuri de valori. așa încât, fiecare poate vedea lucrurile dramatic ori dimpotrivă. acum, eu ce să zic, chiar nu am vrut să etichetez pe nimeni. fiecare își duce propria cruce, în cele din urmă!

mulțumesc pentru popas și pentru opinie,

Ottilia Ardeleanu