Ottilia Ardeleanu

voiam să te întreb așa cum se întreabă prietenii nu ești cam exagerat de politicos oamenii trec prin tine fiecare cum e îmbrăcat mai nuștiucum uită uneori bocancii

stă în mine și așteaptă să vin din străinătate să-l întreb cum îți mai merge așa stingher pe prispa de carne cu simțământul plecării clanța de la poartă umflă un vânt nădușit de ducă se

a iubi nu există există un bărbat de poezie mușcătura din cuvinte ca lobii urechilor și firimiturile de pe buze (1 aug. 2012)

așa de bărbat cerul luase pământul în brațe fugea cu el călare pe un dragon cenușiu mișunau insecte de nisip fierbinte îl tăiau în ape și țărmuri eram și eu pe undeva eram în brațele lui

mi se pare că toate lucrurile se lipesc de mine copaci păsări oameni pietre cubice într-o direcție timpul rulează un 4x4 încalcă reguli în afazie gânduri lipite și ele straniu descompun

noaptea venea cum ai sparge un bec îngropați greu ne țineam respirația ceva blurry blurry se strecura mai sunteți mă vreunul dădeam din cap vlăguiți printre fleșuri prin urechile

cardinalitate unui punct deșertic îi cauți substanța mai dezorientat ca niciodată în ascetică strâmtoare te definește cel mai bine fără sprijin imponderabilitatea îți creează senzații

omor vremea pe masa de gânduri clepsidra vârful unei idei o tinerețe amenințată și ea mă sfârșește pe mine

aerul acesta infestat cu iubire mușcă limbile unui ceas pieptul tău se întrece cu timpul nu-l mai pot întoarce în douăzeci de rânduri m-am născut pentru tine am tot și nimic din viață

e ca și când lupii s-ar aduna în haită și mi-ar adulmeca mirosul prin labe de zăpadă scrâșnită de goană avalanșa din vârfuri de cer să răstoarne pe mine fiori de teama celei mai nefrivole

de cum pășim în stradă ceva stă să izbucnească până și primăvara e încărcată de un aer sfârtecător molima însingurării se întinde cu disperare orice sunet pare un murmur de nemulțumire orice

platonic și în contratimp fiecare în dormitorul lui de pe planetă vise lucrează steril ne trezim când o durere țipă să iasă din noi pui de vultur primăvara mereu o bărbie pe un umăr la

în fiecare zi inspir îngeri lucrează în sângele meu zăcământ lucrează în sus și în jos lucrează și se șterg de sudoare lucrează până îmi cresc aripi ocup o treaptă deasupra lumii devin

de oriunde mă iei cu degete umezite pe buze mă întorci să-mi cunoști un semn timpul între noi două file impregnate în cerneală caligrafic simțiri față-verso ne

sentimentul meu polarizat de existența unui dumnezeu care îmi împarte lumea în bine și bine pot spune nu mai am nevoie nici de hamlet nici de greci pentru măsura lucrurilor nu am de

am fost eu mai ieri m-am exprimat în felul acesta strict până am reușit să-l sparg cu un sentiment mai tare decât rațiunea dar m-a pus indiscreția să deschid un sertar acolo se aflau multe

neastâmpăratul dumnezeu îmi spune fericirea prinde-o cu sfoara asta curcubeu nu-ți fie teamă că ochii mei cer se vor face deasupra ta în fiecare tâmplă scormonește o comoară tu fără grijă

mi-a crescut un cireș în piept cel mai tare mi-a plăcut când s-a copt te-ai urcat pe furiș eu nu știu unde eram ai cules o cămașă de in și buzunarele mi-au mărturisit cât sunt de dulce m-ai

m-aș plimba pe o trajinera înserată viața înaintează un om prăjină împinge fundul apei trece pe sub un braț de flori ochi melancolici amestecați în realitate sombrero iscă o amețeală

în nu știu câte lacăte te țin legendă tezaur taină ce-oi fi războaiele lumii de dragoste oare la porțile tale s-au dat istoria a scris hărți nu oameni nu vreau să te mai atingă

mă întrebi la fel de indolent mă tu ai ceva cu mine în timpul ăsta lumea se va lepăda de păcate eu va trebui să-ți răspund nu nu mai am nimic cu tine ridici sprânceana cu accent dar ai

iei o foaie cu linii decupezi șinele unui tren le așterni până pe suprafața colorată mai mult decât se simte lemnul ucis cu icul apucat de dreapta scăpată pe hârtie cumva încerci un șuier

sunt o femeie frumoasă dacă mă iei așa urâtă dacă mă iei altfel niciunui bărbat nu i-aș plăcea să-mi las cumva poezia ce contează am un suflet 90 60 90 (19 iunie 2012)

acestei suferințe trebuie să-i acord un premiu mereu în frunte studioasă și pudică își vede de treburile ei în inima mea nu e bătaie pentru care ea să nu sară într-o zi s-a arătat dumnezeu