Ottilia Ardeleanu

neastâmpăratul dumnezeu îmi spune fericirea prinde-o cu sfoara asta curcubeu nu-ți fie teamă că ochii mei cer se vor face deasupra ta în fiecare tâmplă scormonește o comoară tu fără grijă

mi-a crescut un cireș în piept cel mai tare mi-a plăcut când s-a copt te-ai urcat pe furiș eu nu știu unde eram ai cules o cămașă de in și buzunarele mi-au mărturisit cât sunt de dulce m-ai

m-aș plimba pe o trajinera înserată viața înaintează un om prăjină împinge fundul apei trece pe sub un braț de flori ochi melancolici amestecați în realitate sombrero iscă o amețeală

în nu știu câte lacăte te țin legendă tezaur taină ce-oi fi războaiele lumii de dragoste oare la porțile tale s-au dat istoria a scris hărți nu oameni nu vreau să te mai atingă

mă întrebi la fel de indolent mă tu ai ceva cu mine în timpul ăsta lumea se va lepăda de păcate eu va trebui să-ți răspund nu nu mai am nimic cu tine ridici sprânceana cu accent dar ai

iei o foaie cu linii decupezi șinele unui tren le așterni până pe suprafața colorată mai mult decât se simte lemnul ucis cu icul apucat de dreapta scăpată pe hârtie cumva încerci un șuier

sunt o femeie frumoasă dacă mă iei așa urâtă dacă mă iei altfel niciunui bărbat nu i-aș plăcea să-mi las cumva poezia ce contează am un suflet 90 60 90 (19 iunie 2012)

acestei suferințe trebuie să-i acord un premiu mereu în frunte studioasă și pudică își vede de treburile ei în inima mea nu e bătaie pentru care ea să nu sară într-o zi s-a arătat dumnezeu

mi-am izgonit sufletul printre oameni ploua zgribulit a stat o vreme sub palmele unui nor secătuit până s-a luminat de rușine a luat-o târâș prin iarbă și flori cu ochii după fluturi colorați

iubire caută-ți de drum nu veni acuma n-am masă n-am casă și nici focul regenerator nu arde în locul inimii mele e un cub cu fețe scrise de suferințe nimeni până acum nu a știut să-l

dragostea cum ai tăia panglica la trecerea pragului unei clădiri somptuoase acele curiozități te atrag mai departe tot mai adânc între pereți roșii semne vitale peste tâmple cu flori timpul

ascult îndelung marea se revarsă din trompe de elefanți ivorie și neastâmpărată te caut prin suflul marin de nicăieri vine o muzică salină se apropie mult de sufletul meu harfă ciupită cu

ele vin în lungul serii printre pleoape cu o tablă de șah pe fruntea mea se mută dintr-o celulă în alta într-o direcție pândită îmi oferă șansa unui arbitraj onest la un mat se încheie de

venise muma-mumelor cu ochi fardați groaznic un bolero cu deschidere la buric și un fel de belciug ghearele făcute cum se fac acuma pe bani mulți părul vâlvoi pe-o parte în direcția vijeliilor de

într-un măr crește un măr și mustățile lui rădăcini se hrănesc din palma culegătorului a păcătosului care nu se mai satură cu privirea îl face pe din două despică mărul cu trunchi rădăcini

călcam pe poezie se ridica un nor de praf și noi aveam semne pe față mai ții tu minte zarzărul din poartă de la țaica stanca îl făcuserăm microfon stăteam pe rând în fața lui și îi recitam

tot aerul se va răscula va vocifera în fața casei mele tactic își va așeza copacii de-o parte tufele de cealaltă gardurile vii în față copacii își vor ascuți crengile frunzele fructele și omizile și

de-o vreme cineva jupoaie aerul aud cum îi scoate intestinele aruncă țeasta într-un cui și îl spală în câteva ape roșii cu ochi bulbucați cotrobăi printr-un prapure de dimineață sub care

ține floarea asta mi-ai zis și toate petalele ei catifelate s-au făcut fluturi de câte ori te văd ce plăcere nebună au să roiască prin pântecele meu mă strigi floare deschid aripă cu

și când suntem alături se năpustește un dor de fiecare dată ne întrebăm de unde venim cu barca asta gata să se răstoarne cuvintele au culoarea roșu de buze într-un sărut le limpezim și ele

împart intimitatea camerei cu un păianjen el țese nade eu iluzii prin toate colțurile cu tine ar fi fost mai simplu să aștept căderea nopții ca o nucă această capcană de șoareci de un gri

cele mai frumoase coarne sunt de berbec în chip de femeie neînțeleasă cu orgoliul ascuțit în sentimentele celorlalți le place să stea pe margine să exclame ce frumos când sar scântei și

Dumnezeu a venit la mine la ușă mi-a cerut un pahar cu apă și n-am avut credeți-mă nu mai puteam de rușine și i-am zis Băi Tată Apa de la Tine e pe bani și câteodată nu e că e campanie fură

e prea mult nor deasupra o caschetă mucezită îmi acoperă lumea în jos sunt eu aerul înecăcios împroșcat de ploaie mărunt și lipicios din când în când bubuituri pe frontul inimii răpăie