Ottilia Ardeleanu

aerul acesta infestat cu iubire mușcă limbile unui ceas pieptul tău se întrece cu timpul nu-l mai pot întoarce în douăzeci de rânduri m-am născut pentru tine am tot și nimic din viață

e ca și când lupii s-ar aduna în haită și mi-ar adulmeca mirosul prin labe de zăpadă scrâșnită de goană avalanșa din vârfuri de cer să răstoarne pe mine fiori de teama celei mai nefrivole

de cum pășim în stradă ceva stă să izbucnească până și primăvara e încărcată de un aer sfârtecător molima însingurării se întinde cu disperare orice sunet pare un murmur de nemulțumire orice

platonic și în contratimp fiecare în dormitorul lui de pe planetă vise lucrează steril ne trezim când o durere țipă să iasă din noi pui de vultur primăvara mereu o bărbie pe un umăr la

în fiecare zi inspir îngeri lucrează în sângele meu zăcământ lucrează în sus și în jos lucrează și se șterg de sudoare lucrează până îmi cresc aripi ocup o treaptă deasupra lumii devin

de oriunde mă iei cu degete umezite pe buze mă întorci să-mi cunoști un semn timpul între noi două file impregnate în cerneală caligrafic simțiri față-verso ne

sentimentul meu polarizat de existența unui dumnezeu care îmi împarte lumea în bine și bine pot spune nu mai am nevoie nici de hamlet nici de greci pentru măsura lucrurilor nu am de

am fost eu mai ieri m-am exprimat în felul acesta strict până am reușit să-l sparg cu un sentiment mai tare decât rațiunea dar m-a pus indiscreția să deschid un sertar acolo se aflau multe

neastâmpăratul dumnezeu îmi spune fericirea prinde-o cu sfoara asta curcubeu nu-ți fie teamă că ochii mei cer se vor face deasupra ta în fiecare tâmplă scormonește o comoară tu fără grijă

mi-a crescut un cireș în piept cel mai tare mi-a plăcut când s-a copt te-ai urcat pe furiș eu nu știu unde eram ai cules o cămașă de in și buzunarele mi-au mărturisit cât sunt de dulce m-ai

m-aș plimba pe o trajinera înserată viața înaintează un om prăjină împinge fundul apei trece pe sub un braț de flori ochi melancolici amestecați în realitate sombrero iscă o amețeală

în nu știu câte lacăte te țin legendă tezaur taină ce-oi fi războaiele lumii de dragoste oare la porțile tale s-au dat istoria a scris hărți nu oameni nu vreau să te mai atingă

mă întrebi la fel de indolent mă tu ai ceva cu mine în timpul ăsta lumea se va lepăda de păcate eu va trebui să-ți răspund nu nu mai am nimic cu tine ridici sprânceana cu accent dar ai

iei o foaie cu linii decupezi șinele unui tren le așterni până pe suprafața colorată mai mult decât se simte lemnul ucis cu icul apucat de dreapta scăpată pe hârtie cumva încerci un șuier

sunt o femeie frumoasă dacă mă iei așa urâtă dacă mă iei altfel niciunui bărbat nu i-aș plăcea să-mi las cumva poezia ce contează am un suflet 90 60 90 (19 iunie 2012)

acestei suferințe trebuie să-i acord un premiu mereu în frunte studioasă și pudică își vede de treburile ei în inima mea nu e bătaie pentru care ea să nu sară într-o zi s-a arătat dumnezeu

mi-am izgonit sufletul printre oameni ploua zgribulit a stat o vreme sub palmele unui nor secătuit până s-a luminat de rușine a luat-o târâș prin iarbă și flori cu ochii după fluturi colorați

iubire caută-ți de drum nu veni acuma n-am masă n-am casă și nici focul regenerator nu arde în locul inimii mele e un cub cu fețe scrise de suferințe nimeni până acum nu a știut să-l

dragostea cum ai tăia panglica la trecerea pragului unei clădiri somptuoase acele curiozități te atrag mai departe tot mai adânc între pereți roșii semne vitale peste tâmple cu flori timpul

ascult îndelung marea se revarsă din trompe de elefanți ivorie și neastâmpărată te caut prin suflul marin de nicăieri vine o muzică salină se apropie mult de sufletul meu harfă ciupită cu

ele vin în lungul serii printre pleoape cu o tablă de șah pe fruntea mea se mută dintr-o celulă în alta într-o direcție pândită îmi oferă șansa unui arbitraj onest la un mat se încheie de

venise muma-mumelor cu ochi fardați groaznic un bolero cu deschidere la buric și un fel de belciug ghearele făcute cum se fac acuma pe bani mulți părul vâlvoi pe-o parte în direcția vijeliilor de

într-un măr crește un măr și mustățile lui rădăcini se hrănesc din palma culegătorului a păcătosului care nu se mai satură cu privirea îl face pe din două despică mărul cu trunchi rădăcini

călcam pe poezie se ridica un nor de praf și noi aveam semne pe față mai ții tu minte zarzărul din poartă de la țaica stanca îl făcuserăm microfon stăteam pe rând în fața lui și îi recitam