Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

bagă de seamă

1 min lectură·
Mediu
ele vin în lungul serii
printre pleoape
cu o tablă de șah
pe fruntea mea
se mută dintr-o celulă în alta
într-o direcție pândită
îmi oferă șansa unui arbitraj onest
la un mat se încheie
de partea albelor vin alte găști
curse prăfuite pe fruntea mea un
bulevard cu palmieri sensuri
și afișe cu picioare lungi
accidente câte morți
mi-au trecut pe
dinainte
de cristos piramide întregi
niciun nume ratat
dimineața cânepiu se întorc unele
de prin baruri parcuri case
de toleranță fruntea mi se clatină
lună în coadă de pește
tâmple se zbat (i)ele
se destrăbălează
pe unde apucă
dezordine perfectă
furioasă scapăr ochii de o
dimineață
nimeni
în(_)jur
(6 iunie 2012)
001.958
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
113
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “bagă de seamă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14009007/baga-de-seama

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.