Ottilia Ardeleanu

o mulțime de insecte lumea pișcă degeaba te ferești apare de oriunde se înfige și trage setos licoarea rubinie o tolbă de venin cerul stropește cu substanțe nimicitoare natura

ochi verzi buze apetisante silicoane costum taior pantofi de șase la reducere mapă cu diplome cât un dosar cu toți rău-platnicii la întreținere din 89 încoace cambridge toefl

azi lumina se lasă apăsat peste cât înseamnă privirea mea de la cerul pe gânduri până sub călcâiele de trifoi în fiecare amănunt ești tu giulgiu scăpat de pe creștet vântul aproape smerit

de ani caut locul spre care te îndrepți cu cadrul împiedicat în covoare de zestre molii la dans cu lumina unui sfârșit de vară neserioasă față de zilele cu capul în nori mai ceva decât erai

m-ai pierdut sau nu știu dacă m-ai câștigat vreodată și plouă ca la munte curat de-o vreme nu mă mai cauți nu mă mai citești nu mă mai întrebi cum nu pot fi eu Cartea cea mare să afli

o ruină în care nu am vrut să intru nici măcar să filmez sau ceva asemănător nu mai există ordine într-un babel stricat de vreme ceasornicele nu mai funcționează nimic nu mai poate fi

nevăzută arătare neagră trăiește în trupul meu își face nevoile mulțumită într-un suflet comod zi după zi mai intens mai periculos își exersează un fel de limbaj numai al ei fără a putea fi

În final, iubirea pe care mi-o purta dom’ profesor s-a ridicat deasupra ca o pată de petrol. Toată lumea a sesizat-o și-a arătat-o cu degetul. În larg. Așa că norul de membri ai saitului a

azi e ziua când nu mai am stele și dacă aș căuta prin toate buzunarele nu cred că aș mai găsi în afară de câteva monezi nici de cutia milei e vremea când n-am niciun chef să rup din stelele

aștept un tren oarecare cu ochi de câine albastru aerul mă strânge într-o folie cu soarele la un loc o vrabie desprăfuiește aerul repede repede după formula energiei vremea se scurge

ai intrat în poezie tatonând cu picioarele într-un lac termal unde mulți se tratează de diverse apa încropea cercuri în jurul tău burice de apă sub stiluri de aburi masau fiecare parte a

am făcut tot posibilul să nu fie nicio scurgere de bine să nu se inflameze orgoliul acest compus uman să rămână în recipiente să nu sară în aer vreun sentiment aprins am deschis toate

de-a-ndoaselea sicriele stau în bibliotecă au numere de ordine nume celebre epitafuri mici uși secrete prin care treci discret încoace-încolo aerul mortuar o candelă pare să aducă în

Caut. Caut copilul, dacă l-am fost vreodată. Caut o jucărie, dacă am avut-o vreodată. Caut joaca, dacă m-am jucat vreodată. Aș vrea să vină bau-bau, să văd cine este. Și de ce se tem copiii atât de

în tot timpul ăsta tu ești aici după nori comunicativi nu-ți umezești degetele nu schimbi pagina alineatul nici măcar starea mea care împrumută de la ploaie un fel de post ținut pe

de pe podul midiei spre parcul de divertisment sunt mai cărunți decât măzărichea de alaltăieri care făcea exerciții de empatie cu oamenii reci năluca poartă conduri de cristal și diadema

ce faci fată te dezmeticiși făcuși ceaiul de micsandră stai aci pe scaun și zi-mi îți plăcu azi-noapte aburi aburi pui de șarpe colăcei intimitatea izbucni tăcerea se sparse ca și când

copii iviți dintr-odată în orașul velin din paltonașele lor acum totul pare însuflețit în casa aceasta de zăpadă de oameni așezați unul în puterea celuilalt să bucure pe frunțile lor

dimineața mea maritimă se desfăşoară înaintea ochilor mei ca o hârtie antică pe care viața e scrisă din aripi de păsări înlănțuite aceste litere

ieri un ocean pe care îl desfășor cu privirea oraș de lumini făcând pluta umbrele ca niște femei în voaluri dansează arăbește să stârnească aerul emotiv se înfășoară pe trupuri într-o adiere

panoramă cu nimeni nu copii nu părinți nu națiune liniște cu miros de uleiuri esențiale dintr-o mie de biserici stratul de ozon plin cu sfinți să facem o infuzie ori

fiecare sămânță o femeie fertilă neîmbrăcată în vină primăvara devreme pământul însămânțează câmpul se acoperă de femei cât boabele așteaptă să scoată mâinile și picioarele de sub așternut