Ottilia Ardeleanu

de ce s-ar uita să-și vadă faptele când este un laș pus pe fugă am alergat după un zâmbet toată ziua m-am împiedicat de firul roșu nu s-a rupt l-am prins tocmai când s-a așezat pe buzele

lehamitea stă cu mecla în jos la uscat un prosop de șters în părțile afectate de liniștea asta neatinsă impunătoare ca un rege pătimaș care nu-și mai găsește nevastă să-i facă un pui de lumină

aceleași inele aurul pe dinăuntru o mină fericită de concentrație aceleași mâini poate mai uscate în gingășia lor apar deasupra hârtei ca un cer scris la indigo acorduri semnături într-un

îmi pică ciuda pe tocul ușii ea își pică anii sau carii dumnezeu știe cum lucrurile vorbesc ventriloc le aud câteodată mi se par firești nu mă sperii decât de singurătate nici atunci când e

același teren neacoperit cu gazon soare-nor galerie forfota unei vieți cu bilet de intrare pe care unii au dat o avere ca să-l rupă-n cuvinte hai steaua la steaua care-a răsărit steaua

cerul din pânză freatică își așază pahare de nori cu picior. ne așteaptă. apoi toarnă. solitudinile curg, curg. în vale ne adunăm noi! ne privim de la mansardă cum vorbim în șoaptă. gesticulăm pe

de dragul cui acuzăm pe ceilalți ce urmărim și mai ales pe cine de ce facem lucruri pentru care plecăm capul spre rușine poezia nu este negare frustrare împroșcare să o recunoaștem și

ne cheamă la apel nu este obligatoriu dar se uită după noi în timp ce predică despre altfel de oameni ne uităm unii la alții lăsăm capul în jos ca și când rușinea se plimbă mare doamnă prin

o mulțime de insecte lumea pișcă degeaba te ferești apare de oriunde se înfige și trage setos licoarea rubinie o tolbă de venin cerul stropește cu substanțe nimicitoare natura

ochi verzi buze apetisante silicoane costum taior pantofi de șase la reducere mapă cu diplome cât un dosar cu toți rău-platnicii la întreținere din 89 încoace cambridge toefl

azi lumina se lasă apăsat peste cât înseamnă privirea mea de la cerul pe gânduri până sub călcâiele de trifoi în fiecare amănunt ești tu giulgiu scăpat de pe creștet vântul aproape smerit

de ani caut locul spre care te îndrepți cu cadrul împiedicat în covoare de zestre molii la dans cu lumina unui sfârșit de vară neserioasă față de zilele cu capul în nori mai ceva decât erai

m-ai pierdut sau nu știu dacă m-ai câștigat vreodată și plouă ca la munte curat de-o vreme nu mă mai cauți nu mă mai citești nu mă mai întrebi cum nu pot fi eu Cartea cea mare să afli

o ruină în care nu am vrut să intru nici măcar să filmez sau ceva asemănător nu mai există ordine într-un babel stricat de vreme ceasornicele nu mai funcționează nimic nu mai poate fi

nevăzută arătare neagră trăiește în trupul meu își face nevoile mulțumită într-un suflet comod zi după zi mai intens mai periculos își exersează un fel de limbaj numai al ei fără a putea fi

În final, iubirea pe care mi-o purta dom’ profesor s-a ridicat deasupra ca o pată de petrol. Toată lumea a sesizat-o și-a arătat-o cu degetul. În larg. Așa că norul de membri ai saitului a descoperit

azi e ziua când nu mai am stele și dacă aș căuta prin toate buzunarele nu cred că aș mai găsi în afară de câteva monezi nici de cutia milei e vremea când n-am niciun chef să rup din stelele

aștept un tren oarecare cu ochi de câine albastru aerul mă strânge într-o folie cu soarele la un loc o vrabie desprăfuiește aerul repede repede după formula energiei vremea se scurge

ai intrat în poezie tatonând cu picioarele într-un lac termal unde mulți se tratează de diverse apa încropea cercuri în jurul tău burice de apă sub stiluri de aburi masau fiecare parte a

am făcut tot posibilul să nu fie nicio scurgere de bine să nu se inflameze orgoliul acest compus uman să rămână în recipiente să nu sară în aer vreun sentiment aprins am deschis toate

de-a-ndoaselea sicriele stau în bibliotecă au numere de ordine nume celebre epitafuri mici uși secrete prin care treci discret încoace-încolo aerul mortuar o candelă pare să aducă în

Caut. Caut copilul, dacă l-am fost vreodată. Caut o jucărie, dacă am avut-o vreodată. Caut joaca, dacă m-am jucat vreodată. Aș vrea să vină bau-bau, să văd cine este. Și de ce se tem copiii atât de

în tot timpul ăsta tu ești aici după nori comunicativi nu-ți umezești degetele nu schimbi pagina alineatul nici măcar starea mea care împrumută de la ploaie un fel de post ținut pe