Ottilia Ardeleanu

pentru că nu mai vrei să văd de tine mi-am făcut loc într-o margine de poezie de cad în ea o să știe lumea de ce-am murit atâta pagubă mormântul eroului necunoscut ai trecut pe aproape fără să mă

orașul meu din umbrele rotunde înțepate cenușii cu linii negre pe care nu se așază rândunici cu franjuri cozi de șoareci speriați unul lângă altul fiidcă citiseră ceva într-o carte cu margini

doamne tu de ce nu candidezi de ce nu accepți să fii lăudat de o ...viziune de ce nu te confrunți cu acela căruia i-ai deschis raiul i-ai așezat scaunul de ce stai înspinat unde urnele nu mai

ce s-a vrut s-a obținut omul a fost nemulțumit prea l-au ignorat l-au luat la întrebări l-au batjocorit el s-a apărat deloc primitiv mai ales că își dădea dreptate și această dreptate voia să o

sârmele pe care îmi pun obiecte intime sunt broboană așa mi se arată toamna ciudată nu mă mai satur de năpârlirea ei cum păsări își schimbă penele cad în vânt zilele mele lipsite de tine nu

se cațără pe zid uneori ajunge la geamul înalt fără să mă zărească alunecă înapoi supărată își adună copiii scâncind înveliți în aerosoli grijulie îi adoarme cu basme marinărești îi lasă

eu nu mă duc la biserică gândul meu se duce travesti cu o basma grea cum purta bunica broboada îngerul meu se duce și se așază într-un colț ca un cerșetor de suflet de bunătate de libertare

avem brazi la fiecare colț o farmacie și un plafar reclame luminoase pentru medicamente în față o farmacie și un plafar avem școli și câte o farmacie și un plafar bodegi restaurante o farmacie și

cum mută el lucrurile dintr-un loc în altul să nu le mai găsesc să mă urmărească în timp ce le caut cum mă aplec mă înalț pe vârfuri mă răsucesc mă electrizez și mă înfurii cum

seara se varsă în farfuria goală mai înfometată de buzele mele neînmuiate în ciorba asta zilnică oferită de iluștrii vremii un fel de pomană pusă de ispită gladiatorul din arena cotidiană pe

drum fără frâne mereu al altora nimeni nu cedează o întrecere între timpi uităm de prioritate atragem cearta o revenire la sălbăticie prin simpla bâtă din portbagaj mai știi fleșurile ca

plouă biblic arcă orașul trece pe sub podul de nori balansat de groaza celor numiți pe o listă de așteptare suflete negre ca marea femeia în doliu pentru fiecare amant pe care și l-a

clipe care explodează bio universuri cu un conținut intim deschiderea lor cum ai pocni din degete evrika și câteva mii de vieți ni se dăruiesc cât să le inspirăm ne luăm tinerețe câtă vrem

aș vrea să plouă dar azi parcă nu e toamnă pentru mine și soarele ăsta mă arde în suflet un bărăgan lumina clămpănește de pereți un pom cu frunzele lui cărora li se numără zilele umflă

Noaptea cu geaca nou-nouță cumpărată încă din zori de la magazinul chinezesc, a intrat ușor în casă, fără gălăgie, în lucrurile nemișcate, în patul meu rece, în mine ca o umbră străină pentru care nu

Se pare că Dumnezeu ne răsfață cu toate dăruitele! Privesc înspre toate acestea ca pe ceva născut, iar nu făcut! Suntem mulțimi disjuncte pe plajă, nisipul ne suportă toate întoarcerile. De pe o

atipică viața doar n-o să facă infarct acum merg mai departe spre soare lucrează la drumuri și poduri de maree melcii mai puternici decât sisif pe lujere ciupite de larve ca niște idei fără

să scriu despre tine cum îți pliai mâinile cum tăiai aerul în fâșii mărunte niște dâre de levănțică felinele țineau o vreme adulmecând după tine se risipeau în spații necunoscute orașul rotea

dau din coate în viața mea în lichidul ei amniotic nu am cu cine să mă bat pe un loc de muncă nu există noțiunile de șomaj restructurări fișă de lichidare obligația predarii eforturilor proprii

soarele arde încrezut marin pe dinafară vaporașe rătăcite gânduri dispar pe orizontală faleza împietrește când trec scoicile adunate la șuetă au sufletul gol înfășurat în miros de