Ottilia Ardeleanu

avem brazi la fiecare colț o farmacie și un plafar reclame luminoase pentru medicamente în față o farmacie și un plafar avem școli și câte o farmacie și un plafar bodegi restaurante o farmacie și

cum mută el lucrurile dintr-un loc în altul să nu le mai găsesc să mă urmărească în timp ce le caut cum mă aplec mă înalț pe vârfuri mă răsucesc mă electrizez și mă înfurii cum

seara se varsă în farfuria goală mai înfometată de buzele mele neînmuiate în ciorba asta zilnică oferită de iluștrii vremii un fel de pomană pusă de ispită gladiatorul din arena cotidiană pe

drum fără frâne mereu al altora nimeni nu cedează o întrecere între timpi uităm de prioritate atragem cearta o revenire la sălbăticie prin simpla bâtă din portbagaj mai știi fleșurile ca

plouă biblic arcă orașul trece pe sub podul de nori balansat de groaza celor numiți pe o listă de așteptare suflete negre ca marea femeia în doliu pentru fiecare amant pe care și l-a

clipe care explodează bio universuri cu un conținut intim deschiderea lor cum ai pocni din degete evrika și câteva mii de vieți ni se dăruiesc cât să le inspirăm ne luăm tinerețe câtă vrem

aș vrea să plouă dar azi parcă nu e toamnă pentru mine și soarele ăsta mă arde în suflet un bărăgan lumina clămpănește de pereți un pom cu frunzele lui cărora li se numără zilele umflă

Noaptea cu geaca nou-nouță cumpărată încă din zori de la magazinul chinezesc, a intrat ușor în casă, fără gălăgie, în lucrurile nemișcate, în patul meu rece, în mine ca o umbră străină pentru care nu

Se pare că Dumnezeu ne răsfață cu toate dăruitele! Privesc înspre toate acestea ca pe ceva născut, iar nu făcut! Suntem mulțimi disjuncte pe plajă, nisipul ne suportă toate întoarcerile. De pe o

atipică viața doar n-o să facă infarct acum merg mai departe spre soare lucrează la drumuri și poduri de maree melcii mai puternici decât sisif pe lujere ciupite de larve ca niște idei fără

să scriu despre tine cum îți pliai mâinile cum tăiai aerul în fâșii mărunte niște dâre de levănțică felinele țineau o vreme adulmecând după tine se risipeau în spații necunoscute orașul rotea

dau din coate în viața mea în lichidul ei amniotic nu am cu cine să mă bat pe un loc de muncă nu există noțiunile de șomaj restructurări fișă de lichidare obligația predarii eforturilor proprii

soarele arde încrezut marin pe dinafară vaporașe rătăcite gânduri dispar pe orizontală faleza împietrește când trec scoicile adunate la șuetă au sufletul gol înfășurat în miros de

de ce s-ar uita să-și vadă faptele când este un laș pus pe fugă am alergat după un zâmbet toată ziua m-am împiedicat de firul roșu nu s-a rupt l-am prins tocmai când s-a așezat pe buzele

lehamitea stă cu mecla în jos la uscat un prosop de șters în părțile afectate de liniștea asta neatinsă impunătoare ca un rege pătimaș care nu-și mai găsește nevastă să-i facă un pui de lumină

aceleași inele aurul pe dinăuntru o mină fericită de concentrație aceleași mâini poate mai uscate în gingășia lor apar deasupra hârtei ca un cer scris la indigo acorduri semnături într-un

îmi pică ciuda pe tocul ușii ea își pică anii sau carii dumnezeu știe cum lucrurile vorbesc ventriloc le aud câteodată mi se par firești nu mă sperii decât de singurătate nici atunci când e

același teren neacoperit cu gazon soare-nor galerie forfota unei vieți cu bilet de intrare pe care unii au dat o avere ca să-l rupă-n cuvinte hai steaua la steaua care-a răsărit steaua

cerul din pânză freatică își așază pahare de nori cu picior. ne așteaptă. apoi toarnă. solitudinile curg, curg. în vale ne adunăm noi! ne privim de la mansardă cum vorbim în șoaptă. gesticulăm pe

de dragul cui acuzăm pe ceilalți ce urmărim și mai ales pe cine de ce facem lucruri pentru care plecăm capul spre rușine poezia nu este negare frustrare împroșcare să o recunoaștem și

ne cheamă la apel nu este obligatoriu dar se uită după noi în timp ce predică despre altfel de oameni ne uităm unii la alții lăsăm capul în jos ca și când rușinea se plimbă mare doamnă prin