Ottilia Ardeleanu

știi cum e să nu ai chef de nimic să stai cu mâinile la ceafă să te adâncești în ele greu ca într-o groapă din care să nu fii în stare să ieși în timp ce contempli o pată de petrol după ce

am îngropat un pui am îngropat un câine am îngropat un hamster am îngropat o rădăcină am îngropat un arbore de nume am îngropat un poet am îngropat un ideal am îngropat un adevăr am

Se plimbă de colo colo. Mai mută câte un obiect dintr-un loc în altul, din altul la loc. Se așază pe ergonomic, alene se întinde, cască într-un fel în care aerul se propagă nemulțumit de mutarea din

viața e mai picasso cu portretul său jumătate moarte o gură de femeie în anturajul bărbiei unui bărbat simulator de zâmbet viața pare mai binedispusă în jumătatea ei poartă pălărie de

dimineața intră pe balcon ca o femeie nedorită cu pleoape grele de plânsul copacilor o muzică de pocnitori albe sperie diavolii noaptea cu ei în sân se ține de ziduri care fac ochi oare cine o

odată o vedeai că lasă totul își pune hainele ăle bune își bagă niște crăițari în sân lasă vorbe așezate celorlalți mă duc s-o văd pe fata aia că mi-e dor pe linia mare la stație câțiva săteni

dacă ar fi să guvernez eu lumea m-aș sfătui cu bărbații mai întâi ei sunt inventivi au înălțime în dibăcie se ațâță ușor găsesc imediat o armă pentru că în mintea lor viețuiește verbul a

alt mall cu tablele lui încinse vara geamurile prin care poți vedea o lună de șapte ori mai mare mirosurile amestecate de ierburi de baie de gătit de ornament muzica peștilor în acvarii ploi de

iubirea este lumânarea împărțită de domnul lumină din lumină până la mine aleasa vinovata neizbăvita nedesăvârșita stăpâna peste toate câte dumnezeu mi-a încredințat cuvântul pește pasăre

viață mă uimești tu niciodată nu mi-ai spus că ești bolnavă la unu șaptezeci și opt cu golul ăla între sâni și claviculele lin articulate cu hainele ajustate încât îți cuprindeam mijlocul cu

să mori ar fi ultimul lucru la care te-ai gândi nici nu-ți trece prin minte cât de simplificat este acest drum într-o lume în care se zice că mergi la odihnă o casă amenajată unde plătești

asta îl bucură pe dumnezeu să fiți iubitori să fiți iubiți predică în om el este atmosfera starea aceea în care nu mai atingi pământul și nu cazi câtă vreme pe creștet umblă lumina cu cercul cum

cineva ne-a spus odată dacă iubești mori și dacă nu iubești tot mori am râs amândoi cerul ca un cort de păsări ne-a ascuns m-ai cunoscut ca pe întâia femeie de apă în ochi iubirea

tu ai nevoie să-ți umble ceva pe piele niște gâze cu ace fine să facă topometria să-mi arate planurile cu ochii închiși iubirea locul vulcanic de pe harta trupului tău nici speologii nu ar

un alt examen dimineața îmi părea mai ușoară cu soarele ei pripit în suflet era cald ca într-o haină de iarnă m-a atins femeia fără botniță același mârâit nimic nu i-a schimbat părul vopsit ca

bat clopotele ghioceilor le-a trebuit o iarnă să se dumirească de ce pe aici te împaci greu cu viața în lanț merg păsările până mi-astupă tot cerul în care mi-a fost îngropată copilăria ca

ziua noaptea duminica în post ori după slujbe pe water closet când te-apucă forfota politică ideea că ai putea depăși ca-n filme de față cu mama cu prietenii cu profii care au picat examenele

merg prin locurile acestea reci mă aud acustic senzația unui seism în care toți pereții cad pe mine mai apuc să-mi pun o dorință cum ar fi să dau chiar acum peste un lan de grâu să nu mai

uneori dumnezeu ne tratează ca pe niște jucării ne învârte din cheie privește cum o apucăm anapoda urmărind ruta prestabilită poate se amuză când ne ciocnim ne stricăm ne răsturnăm și rămânem

sinceritatea face parte din recuzită în viața mea mi-au plăcut direcții oamenii aceia dintr-o bucată pentru care munca este muncă și gluma glumă pentru care să iubești este să lași dracului

aș vrea să nu mai văd în fiecare dimineață răsăritul baltă pe viitoarea șosea năvodari mamaia soarele mahmur de neodihnă lăsându-se stropit de mașini care mâine poimâine vor zăngăni din ce au ele

mă trag de acolo de unde n-am auzit să se fure vreodată slănina de la grindă nici om cu om să nu întrebe bună ziua e ori al cui ești de nu te-a văzut ce te pricepi să faci mândria și umilința