Ottilia Ardeleanu

copilul se rupe în mii de oameni de pâine copilul potolește mii de oameni de sete copilul învie mii de oameni din morți cu un mugure de salcie de păcate limpezindu-i (27 nov. 2011)

îl citesc pe emi deși am decis să nu-l comentez pentru a nu-i deranja gândurile prea bine așezate tac îl citesc și mai tac un pic lângă pescărușul de Dumnezeu cu aripile găurite de prăștiile

cum ar călca albastra de rusia pe tastatură s-ar întinde cu picioarele sub ea mașinuță și blana înfoiată de plăcere peste cuvintele mele fișiere întregi peste fotografiile de demult și mai ales

vecinii mei și-au spart cămările a trecut o întreagă artilerie prin urechile mele a făcut prăpăd nimic din ceea ce eram nu mai poate fi am înghițit praful sufletelor lor bacteriene m-am

pe azurul meu se întrevăd niște păsări care mută aerul din față în spate și schițează un nou model politic trec baloane cu speranțe născute înaintea mea se ridică deasupra norilor vilelor și

cu fiecare zi viața îmi pare un strai tot mai strâmt nu-mi mai încap nevoile dacă ar fi să parcurg bucuria aș zice că e un laț care mă strânge de câte ori ies în lume cel mai bine mă prind

taci până ți se cos buzele în acest azi teribil ni s-au programat viețile dacă nu ești cu mine acum niciodată nu vom întâlni sentimente la drumul mare tainice se întrepătrund primitiv suntem

fecund cerul se ațâță la orizont zăpada se rușinează prin miriște tremurul frunzelor chircite e semn de viață ciorchinele stă ca un rozariu pe mâna timpului rugându-se lumii din

babele și-au înnodat zdravăn baticurile și-au lipit strasuri pe dinți apoi au plecat să semene ultima ninsoare împrăștiind toate boabele de prin buzunare înghiontindu-se dădăcindu-se au tras

pe noptieră lumina șterge cu o mână tremurătoare Biblia rugăciunea de seară mă-ngenunchează prima dată a fost Cuvântul oare știu să mă rog pe lângă ea mă simt defectă privea în gol și

oraș metalic cu oameni metalici care poartă gânduri magnetice atracție pentru necazuri de fier copaci metalici rodesc bombe flori cu pistiluri incandescente ademenesc fluturi fâlfâie ca două

spre tine drumul este înghițit de munți sufletul mi se face floare de colț covârșitor albastru așezat ca o căciulă de lână brațul tău îmi atinge brațul șoc suficient ca să mă îmbujorez doar

după cum mă gâdilă între coaste Dumnezeu cred că iar se prăpădește de râs lumea Îl caută pe facebook Îi trimite mailuri stickere emoji la grămadă Îl apelează pe Group El e Salvarea ar

dădurăm ce dădurăm cu mâinile și din piatră începură să iasă toate istoriile hărțile și comorile pe care nici nu bănuiam că le-om descoperi vreodată printre atâtea oscioare dă-te mai

ce frumos îmi cântă un greier poezia pe creier am atâtea octave diezi cai verzi mă arunc în viori și în decibeli noptatici empatici în pori salivează licori de toamnă miresme breze par

Camelia Florescu este înainte de toate poeta cântecelor sale. În volumul Nu-s o fată ca oricare, prefațat de criticul Alex Ștefănescu și prevăzut pe coperta IV cu impresiile de lectură ale poetului

dacă într-o zi nu voi mai fi să mă citiți cu voce tare să mă dați din gură în gură drept adevăr să gesticulați ca și cum v-aș vedea și m-ați surprinde cu tenacitatea voastră să puneți inimă în

tot una cu gât scurt picioare lungi șolduri pline aș vreau să fiu să am etichetă de firmă m-ai vizita în fiecare dimineață fără să-ți dezlipești buzele ca la un concurs în care marele

colegii mă copiau la școală dădeau lupte în direct cu pumni cretă și bureți ca să stea în jurul meu pe la teze mai tîrziu băieții se duelau pentru acceptarea invitației la

spaimele trec prin mine ca salvarea șuierând prin inimile fiecărei case cu geamuri sau fără nu face diferențe doar ce e urgent durerea de aici de acolo mulată inestetic pe

despre ea știe marea despre atingere două umbrele de stuf aplecate spre înăuntru o barcă în larg cu oameni mirați bănuți aurii parcă aruncați spre noroc de unicul soare rotit de un

Pielea fusese bătută cu forţă. I s-au aplicat diverse tratamente până ce a căpătat culoarea şi moliciunea dorite. Vecinii nu ripostau. Erau obişnuiţi cu pocniturile şi cu mirosul înţepător. Ştiau şi