Ottilia Ardeleanu

spre tine drumul este înghițit de munți sufletul mi se face floare de colț covârșitor albastru așezat ca o căciulă de lână brațul tău îmi atinge brațul șoc suficient ca să mă îmbujorez doar

după cum mă gâdilă între coaste Dumnezeu cred că iar se prăpădește de râs lumea Îl caută pe facebook Îi trimite mailuri stickere emoji la grămadă Îl apelează pe Group El e Salvarea ar

dădurăm ce dădurăm cu mâinile și din piatră începură să iasă toate istoriile hărțile și comorile pe care nici nu bănuiam că le-om descoperi vreodată printre atâtea oscioare dă-te mai

ce frumos îmi cântă un greier poezia pe creier am atâtea octave diezi cai verzi mă arunc în viori și în decibeli noptatici empatici în pori salivează licori de toamnă miresme breze par

Camelia Florescu este înainte de toate poeta cântecelor sale. În volumul Nu-s o fată ca oricare, prefațat de criticul Alex Ștefănescu și prevăzut pe coperta IV cu impresiile de lectură ale poetului

dacă într-o zi nu voi mai fi să mă citiți cu voce tare să mă dați din gură în gură drept adevăr să gesticulați ca și cum v-aș vedea și m-ați surprinde cu tenacitatea voastră să puneți inimă în

tot una cu gât scurt picioare lungi șolduri pline aș vreau să fiu să am etichetă de firmă m-ai vizita în fiecare dimineață fără să-ți dezlipești buzele ca la un concurs în care marele

colegii mă copiau la școală dădeau lupte în direct cu pumni cretă și bureți ca să stea în jurul meu pe la teze mai tîrziu băieții se duelau pentru acceptarea invitației la

spaimele trec prin mine ca salvarea șuierând prin inimile fiecărei case cu geamuri sau fără nu face diferențe doar ce e urgent durerea de aici de acolo mulată inestetic pe

despre ea știe marea despre atingere două umbrele de stuf aplecate spre înăuntru o barcă în larg cu oameni mirați bănuți aurii parcă aruncați spre noroc de unicul soare rotit de un

Pielea fusese bătută cu forţă. I s-au aplicat diverse tratamente până ce a căpătat culoarea şi moliciunea dorite. Vecinii nu ripostau. Erau obişnuiţi cu pocniturile şi cu mirosul înţepător. Ştiau şi

Poate că m-am temut să nu se taie iubirea ca o maioneză. Totuși, am înaintat prin soarele ăsta tulburător de fierbinte până la cei dragi. Creierul a dat în clocot de nenumărate ori, încât am crezut

mă întreb ce vede vulturul prin ochiul lui drept îl silesc să-mi scoată cerul din ochi soarele norii cu aripi deschise larg să privească prin golul rămas cu ochiul lui iscoditor să-mi spună

ninge angelic psihedelic en croix s-așază mandalic pe inima mea astupă lumea vandalic ninge speranțe albe pe crânguri defige metafore-nfloresc pe la streșini de foi e-atât de curat în

Și Eva a purtat la vremea ei fel și fel de frunze ca să fie în trend. De la frunzulița de arțar cu despicături, la cea de mesteacăn, dințată, și până la cea de palmier cu trenă. Și-a ales frunza

ce mă fac cu iubirea asta pe care o gonesc dar ea se întoarce obedientă se uită în ochii mei cățeaua fix în ochii mei cred că a găsit înțelegerea se așază pe labele din spate și mi-adulmecă gândurile

îți ducem tăcerea neîncăpătoare în burta unei căruțe rămân copacii fără mâini drumurile fără picioare în urmă câteva ființe sub dărâmăturile unei pierderi încearcă să reziste tot restul se

bărbatul virtual are tot timpul un motor de căutare colindă lumea în viteză prin pagini ca pe autostrăzi deschise pe loc dacă vrea își ia un teren îi zice sait își ridică o bibliotecă și

ce obraznic vântul de toamnă val-vârtej mă ia pe după umeri îmi dă un ghiont nici nu se uită înapoi urmărit de frunze-țigănci iritate făcând un scandal asurzitor sperie o mână de păsări

toamna aceea s-a întins rece pe linoleum făceam dragoste ploaia bătea speriată la ușă râcâia cu unghii vineții nu aveam nicio pătură să-i dăm eram fierbinți ne frigeau buzele tăciuni ne ațâțam