Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dacă într-o zi nu voi mai fi

1 min lectură·
Mediu
dacă într-o zi nu voi mai fi
să mă citiți cu voce tare
să mă dați din gură în gură drept adevăr
să gesticulați ca și cum v-aș vedea
și m-ați surprinde cu tenacitatea voastră
să puneți inimă în tot ceea ce este despre mine
și să mă rostiți fără lacrimi
doar cu zâmbet și mândrie de român
să distribuiți cuvintele mele
cuminecătură sfântă
orice păcat vi se va suspenda
până la o nouă justiție
dacă într-o zi vi se va părea că nu mai sunt
întrebați-vă din aproape în aproape
adevărul plutește deasupra ca mirul
cuvântați-mă public
dați de veste sufletul meu și amprenta sa
nădăjduiți doar prin cuvântul lăsat printre voi
e singurul lucru mai mare decât orice avere
viața nu este un peron de gară
este doar o potecă rătăcită
cu ieșire la cer
001.595
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
137
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “dacă într-o zi nu voi mai fi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14144376/daca-intr-o-zi-nu-voi-mai-fi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.