Maria Dobrescu, profesor de Limba și literatura română, creează esențe literare despre tot felul de atribute și atitudini ale vieții. Deși par niște cărticele decupate din propria personalitate,
în nouă ape mi-am spălat păcatele de-a nu fi ajuns o vreme
să smulg buruieni și vrejuri uscate din viața asta pustie
pe lemnul putrezit inscripțiile par neînsemnate scrijeliri
ceilalți au tras
obișnuiesc să-mi ascut gândurile
de piatra filozofală
iau câte unul și scriu
din culoarea lui primară nasc litere
apăsate spre dreapta
altă zi altă culoare
până epuizez curcubeul
cu
pornim de la buze de data asta
să ne rostim trupurile trudite în curățarea de coajă a metaforei vieții
cu vârful degetelor vom căuta nevralgice sensuri
vom zăbovi asupra lor prin mângâierea
mă întorc la tine dintr-o poezie scrisă pe manșetă
la o masă în mijlocul sentimentului verde
străpuns dintre dalele zilei
două gânduri subtile își vorbesc
istoria acelor locuri prea vechi pentru
moartea
al o mie unulea anotimp
îți va povesti în fiecare seară câte ceva frumos
ceva de care va începe să-ți pese
vei afla multă iubire
spațiul ei va fi de factură julesverniană
fascinația se
dacă într-o zi nu voi mai fi
să mă citiți cu voce tare
să mă dați din gură în gură drept adevăr
să gesticulați ca și cum v-aș vedea
și m-ați surprinde cu tenacitatea voastră
să puneți inimă în
înserările invernale în foșnet mistic zăngăne atracții
selena dă în sfioșenie tot mai întunecate apele ei
temeri că aș putea rata încă o dată
o convorbire imaginată cu o seară înainte
când
Personaje:
Mircea – elev de liceu clasa a XI-a
Adela – elevă de liceu clasa a X-a
Camelia – elevă de liceu clasa a X-a
Irina – elevă de liceu clasa a IX-a
(în fugă, pe scenă, o
Personaje:
NUCUL
DOR
BUNĂTATE
OPTIMISTUL
SINGURATICUL
NOUTATE
TIMIDITATE
POVESTITORUL
POVESTITORUL: Dragii mei, am să vă povestesc o întâmplare. Se spune că există undeva în lume un
tot ce e frumos
în sinea mea
trece în zbor fiindcă îl iubesc
mi se lungesc picioarele de
mă dau cu capul de pragul cerului
tot nu mă învăț minte
de curând mi s-a întâmplat
să mă urc în
din chilie Dumnezeu nu iese oricând
toate se petrec de la sine
chiar dacă te frămânți
e-n zadar
nu spune ce-o fi o fi
pentru că oricum nici măcar întâmplarea
nu e întâmplătoare
tace și
prea cald iarna aceasta
la șaisprezece grade celsius
dimineața își curăță penajul cu ciocul
de o rază-două canalul nu mai aburește
la odihnă un vas și-a lăsat din culori cine știe prin
ce
-Mamă, ce au fost ambițiile astea ale tale?
-Copile, nici nu te născuseși, însă te vedeam deasupra tuturor lucrurilor, deasupra tuturor oamenilor.
-Tata era un bun lucrător. Trebuia să-l lași să-și
vin să te văd, mare, sun printr-o cochilie
o pun mai apoi la ureche să ascult răspunsul
inconfundabil de vesel așa cum se apropie și se depărtează în reprize de cunoaștere
mă aflu dincolo de
Florin Dochia este un poet cunoscut în lumea literară și pentru faptul că îngrijește revistele literare Revista Nouă și Urmuz. Este un sonetist cu experiență, lucru dovedit și de recentul său volum
se ridică de pe lume ceața
încet se zăresc toate lucrurile neobservate
tăcerea cu zorzoanele ei se aude strident
îmi pune astupușuri de octombrie
în depărtări
o cucuvea de mașină ronțăie iarba
Spiridon Popescu nu are nevoie de nicio prezentare. Oricine știe că el este într-o relație specială cu Dumnezeu, de pe când avea 16 ani și a fost diagnosticat cu o “boală” necruțătoare: geniu cu
ploaie nu mai trage sforile
nu-ți mai căuta nurorile s-au dus după soare
fiecare cu sprinteneală vezi tu bați în turle și-n cruci și-n năluci
fii mai veselă că văduvă ești în furtuni citești ca-n
de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt
voi folosi numai icoane de emoție și bine-nțeles de proporție
plăcut nașpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă de-o
îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au
Miza volumului Ochii leului berber, publicat de Gabriela Ana Bălan în 2018 la editura Grinta, Cluj-Napoca, este poezia și menirea poetului în lume. De la stadiul de vis, scrisul devine o dragoste
cuvintele mi s-au încurcat într-o relație
le scap noaptea pe drumuri
pe la serate cu diverși poeți
ambientul le priește răsună
în urechile acestora capodopere
se lasă cu aplauze între două