Ottilia Ardeleanu

prea cald iarna aceasta la șaisprezece grade celsius dimineața își curăță penajul cu ciocul de o rază-două canalul nu mai aburește la odihnă un vas și-a lăsat din culori cine știe prin ce

-Mamă, ce au fost ambițiile astea ale tale? -Copile, nici nu te născuseși, însă te vedeam deasupra tuturor lucrurilor, deasupra tuturor oamenilor. -Tata era un bun lucrător. Trebuia să-l lași să-și

vin să te văd, mare, sun printr-o cochilie o pun mai apoi la ureche să ascult răspunsul inconfundabil de vesel așa cum se apropie și se depărtează în reprize de cunoaștere mă aflu dincolo de

Florin Dochia este un poet cunoscut în lumea literară și pentru faptul că îngrijește revistele literare Revista Nouă și Urmuz. Este un sonetist cu experiență, lucru dovedit și de recentul său volum

se ridică de pe lume ceața încet se zăresc toate lucrurile neobservate tăcerea cu zorzoanele ei se aude strident îmi pune astupușuri de octombrie în depărtări o cucuvea de mașină ronțăie iarba

ploaie nu mai trage sforile nu-ți mai căuta nurorile s-au dus după soare fiecare cu sprinteneală vezi tu bați în turle și-n cruci și-n năluci fii mai veselă că văduvă ești în furtuni citești ca-n

de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt voi folosi numai icoane de emoție și bine-nțeles de proporție plăcut nașpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă de-o

cuvintele mi s-au încurcat într-o relație le scap noaptea pe drumuri pe la serate cu diverși poeți ambientul le priește răsună în urechile acestora capodopere se lasă cu aplauze între două

câmp de lavandă- creioanele violet cu vârful în sus

pe ecranul monitorului se vede cum te-am iubit nu am puterea să privesc într-acolo de altfel îți poți imagina fețele celor în halate scrobite într-atât încât să nu se vadă că au suflet și

nicio tristețe în jur lumina arcuiește un lujer suie pe o creangă pe toată coroana pune un pas mare pe deal se apropie ștrengărește eu mă ascund după perdea îmi zgârie pereții apoi

acolo unde ești nu te mai numești mamă pentru că literele fisionează simt un nod în gât și tot ce m-ai învățat se duce pe apa sâmbetei noaptea se lasă agale potecile se strâng în

După această ploaie, rămân urme negândite. Cine a spus că apele cerului spală totul, se înșeală. S-au născut alte plantații binefăcătoare de culori îmbrăcate în lumini candide și umbre care să

O zi ca oricare alta. O zi din lunga vară fierbinte. Ca în niciun an, mi se pare că fierbem sub capacul soarelui. Drum încins, aglomerație, ambuteiaje. Răbdare, îmi zic. Imaginează-ți un corcoduș

M-am gândit să arunc mobila. Nu-mi mai încap mofturile în ea. Și-apoi, atâția prieteni au făcut schimbări mari în viața lor. Au schimbat mașini, case, ba chiar și parteneri. Eu ce naiba stau? Eu de

astronomic vorbind de azi dau noaptea pe zi voi citi în lună și în stele mai mult voi scrie despre cei care se aseamănă voi iubi mai cu spor în așezarea obiectelor amfiteatral ideile vor

cu cât mă uit mai intens la vreun obiect cu atât mi se șterge din vedere mă învecinez cu ceea ce nu sunt ating bucuria pe care nu o am măsor golul întregului cu o umplere de inexistent

te citesc vii de departe din vremuri lăsate moștenire cu aerul unei poveri adunate din tată-n fiu trupul tău țară țară vrem ostași neînarmată umblu desculță părul răsfirat pe umeri de

tăceam și cât de mare ne era cerul trăgeai cu ochiul mă făceam că număr strugurii din vie cântau greierii jiul curgea peste pietriș gândurile făceau vârtej lumea își strângea drumul spre

acest iunie și-a copt cireșele fecioarele le-au prins după urechi au râs gândind la un ales cel mai ales s-au îndulcit cu seva lor trădătoare buze în acest iunie moșii strămoșii părinții