prea cald iarna aceasta
la șaisprezece grade celsius
dimineața își curăță penajul cu ciocul
de o rază-două canalul nu mai aburește
la odihnă un vas și-a lăsat din culori cine știe prin
ce
-Mamă, ce au fost ambițiile astea ale tale?
-Copile, nici nu te născuseși, însă te vedeam deasupra tuturor lucrurilor, deasupra tuturor oamenilor.
-Tata era un bun lucrător. Trebuia să-l lași să-și
vin să te văd, mare, sun printr-o cochilie
o pun mai apoi la ureche să ascult răspunsul
inconfundabil de vesel așa cum se apropie și se depărtează în reprize de cunoaștere
mă aflu dincolo de
Florin Dochia este un poet cunoscut în lumea literară și pentru faptul că îngrijește revistele literare Revista Nouă și Urmuz. Este un sonetist cu experiență, lucru dovedit și de recentul său volum
se ridică de pe lume ceața
încet se zăresc toate lucrurile neobservate
tăcerea cu zorzoanele ei se aude strident
îmi pune astupușuri de octombrie
în depărtări
o cucuvea de mașină ronțăie iarba
Spiridon Popescu nu are nevoie de nicio prezentare. Oricine știe că el este într-o relație specială cu Dumnezeu, de pe când avea 16 ani și a fost diagnosticat cu o “boală” necruțătoare: geniu cu
ploaie nu mai trage sforile
nu-ți mai căuta nurorile s-au dus după soare
fiecare cu sprinteneală vezi tu bați în turle și-n cruci și-n năluci
fii mai veselă că văduvă ești în furtuni citești ca-n
de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt
voi folosi numai icoane de emoție și bine-nțeles de proporție
plăcut nașpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă de-o
îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au
Miza volumului Ochii leului berber, publicat de Gabriela Ana Bălan în 2018 la editura Grinta, Cluj-Napoca, este poezia și menirea poetului în lume. De la stadiul de vis, scrisul devine o dragoste
cuvintele mi s-au încurcat într-o relație
le scap noaptea pe drumuri
pe la serate cu diverși poeți
ambientul le priește răsună
în urechile acestora capodopere
se lasă cu aplauze între două
pe ecranul monitorului se vede cum te-am iubit
nu am puterea să privesc într-acolo
de altfel îți poți imagina fețele celor în halate
scrobite într-atât încât să nu se vadă că au suflet și
nicio tristețe în jur
lumina arcuiește un lujer
suie pe o creangă pe toată coroana
pune un pas mare pe deal
se apropie ștrengărește
eu mă ascund după perdea
îmi zgârie pereții apoi
acolo unde ești nu te mai numești mamă
pentru că literele fisionează
simt un nod în gât și tot ce m-ai învățat
se duce pe apa sâmbetei
noaptea se lasă agale potecile se strâng în
După această ploaie, rămân urme negândite. Cine a spus că apele cerului spală totul, se înșeală. S-au născut alte plantații binefăcătoare de culori îmbrăcate în lumini candide și umbre care să
O zi ca oricare alta. O zi din lunga vară fierbinte. Ca în niciun an, mi se pare că fierbem sub capacul soarelui. Drum încins, aglomerație, ambuteiaje. Răbdare, îmi zic.
Imaginează-ți un corcoduș
M-am gândit să arunc mobila. Nu-mi mai încap mofturile în ea. Și-apoi, atâția prieteni au făcut schimbări mari în viața lor. Au schimbat mașini, case, ba chiar și parteneri. Eu ce naiba stau? Eu de
Mihaela Meravei scrie cel mai bun volum de poezie al ei de până acum: Cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat, apărut la editura constănțeană Ex Ponto, 2019.
În această carte dedicată orașului,
astronomic vorbind de azi
dau noaptea pe zi
voi citi în lună și în stele
mai mult
voi scrie despre
cei care se aseamănă
voi iubi mai cu spor
în așezarea obiectelor
amfiteatral
ideile vor
cu cât mă uit mai intens la vreun obiect
cu atât mi se șterge din vedere
mă învecinez cu ceea ce nu sunt
ating bucuria pe care nu o am
măsor golul întregului cu o umplere de inexistent
te citesc
vii de departe
din vremuri lăsate moștenire
cu aerul unei poveri adunate
din tată-n fiu
trupul tău țară țară vrem ostași
neînarmată umblu
desculță
părul răsfirat pe umeri de
tăceam și cât de mare ne era cerul
trăgeai cu ochiul
mă făceam că număr strugurii din vie
cântau greierii jiul curgea
peste pietriș gândurile făceau vârtej
lumea își strângea drumul spre
acest iunie și-a copt cireșele
fecioarele le-au prins după urechi
au râs gândind la un ales cel mai ales
s-au îndulcit cu seva lor
trădătoare buze
în acest iunie moșii strămoșii
părinții