Ottilia Ardeleanu

Minela!
din ce am citit aici, mi se pare un subiect îndrăneț, prezentat într-o manieră dezinvoltă.
succes pe mai departe!

subtilă, dar într-atâta încât dezvăluie un adevăr dur. doar în câteva cuvinte.
câte egaluri ai putut pune tu la această "lansare de carte"!

uite, ceva ingenios! ceva care trebuie auzit! simțit! eventual durut!

ce poate spune mai bine și mai mult decât cuvintele astea!

o singurătate, un gând, un loc - iată cele trei elemente care se joacă de-a v-ați ascunselea cu emoția autoarei. sensibil.

revin cu plăcere în această pagină.

Cristina, Maria, onorată!

inovator, inventiv - relevant pentru acest autor pe care l-am citit și eu pe agonia și care chiar m-a impresionat.

Angela, un material foarte reușit!

felicitări amândurora!

felicitări pentru acestă carte, pentru primul volum în proză și mai ales felicitări pentru perseverență!

aveți dreptate, domnule Vasile Mihalache, cred că am comutat cumva finalul acestui text prea spontan. drept este, de asemenea, că l-am mai curățat un pic de impurități față de forma lui inițială, însă, din punctul meu de vedere la momentul acela, am făcut un cot spre direcția în care voiam să mă îndrept. oricând aș putea să inventez o direcție nouă, nimic nu este exclus. pentru moment îl voi lăsa cum este.

onorată din nou de intervenția dumneavoastră!

eu nu pot interveni asupra mea decât atunci când îmi cere propriul eu. acum el zice că mai bine să las lucrurile cum se află.
mulțumesc pentru revenire.

urări de bine!

mulțumesc pentru interpretare, mulțumesc pentru lectura constantă.

Liviu, posibil, nu le am eu cu poezia foarte. dar îmi place să tatonez în domeniu. și, pe urmă, nici nu cred că voi vrea să fac carieră din asta, sunt altele mult mai propice vieții, spiritual vorbind. dar dacă voi reuși vreodată performanța, nu mă îndoiesc că-mi vor ieși în cale craii!

vă mulțumesc amândurora, cu respect!

Teo, poate că femeile triste vin în întâmpinarea bărbaților triști. mi se pare că asta spune versul de început. poate că femeile triste îmblânzesc singurătatea...

în aura iubirii, așa că nu pot să nu spun că mi-a plăcut mult expresia:
"să vezi cum capătă oamenii aure
când își vorbesc despre dragoste".

probabil că fumăm viața ca pe o țigară scurtă!
cu toate acestea, eu vreau să văd partea pozitivă, aceea în care nu dăm importanță că moartea doarme de cealaltă parte! cred doar că vrea să se bage în seamă!

o generație nu poate exista fără alta, că o generație o propulsează pe cea care vine și tot așa, asemeni undei. pur și simplu fenomene naturale, fără forțări. cred în oamenii potriviți la locul potrivit. așa este și în literatură, ca și în celelalte domenii, de altfel. poezia, poeții se așază acolo unde este firesc, acolo unde le este locul. și consider cu atât mai mult că respectul pentru înaintași trebuie să fie primul care unește suflete și prinde mâinile celor care iubesc acest dat: cuvântul! la fel, mi se pare firesc a accepta intrarea în arenă a celor mai noi talente. întoarcerea spre trecut despre care spune criticul nu trebuie să fie o jenă, dimpotrivă ar trebui să ne facă mândri că avem un trecut literar, că mișcarea literară este din ce în ce mai dinamică, că am avut de învățat și că putem înmâna stindardul de cultură mai departe!
cel mai greu este să abordezi latura socială și să dai din râs în plâns și invers, adică să știi cât de mult umor și câtă ironie să pui încât realitatea să nu fie denaturată, cu metode stilistice pe măsură.

felicit pe Angela, felicit pe Felix! totdeauna este nevoie de oameni care să aprofundeze eul de dincolo de eu, cel care reușește să ajungă la semeni. și cred că nu oricine reușește să transpună ceva ce deja a fost transpus de un poet de la suflet la alt suflet.

aprecieri!

mulțumesc!

și iarba se înclina după ovalul coapsei tale" și "mi-am luat o altă tu în schimbul unui cal" fac deliciul acestei lecturi în care repetiția unor cuvinte/ expresii dau dinamism. am remarcat și alternanța moarte-viață cu atributul "plină de apă de ploaie". textul are și momentul lui de filozofie...
deosebit!

Lavinia, desigur...
se părea că.
mulțumesc pentru revenire.
la fel, multă liniște!

bine țesut în jurul poveștii albei ca zăpada. orice femeie poate visa să fie o albă ca zăpada. interesant e cum ai creat atmosfera și cum ai urmat drumul către căsuța aceea mică și curată...
final neașteptat!

frumos!

că tu ai înțeles asta. mulțumesc, Lavinia.

neliniștea indusă de zgomotul ca de foc continuu, al ploii. bună comparația cu soldatul - altă imagine indusă, aruncat într-un război inutil. asiguratorul de pace. cum el nu-și află somnul (de "plânsul altcuiva"), așa iubirea nu-și găsește trupul.

bun!

Radule, despre ce poet vorbești?! nici dacă pun lupa nu se vede!
pe urmă, mai bine ero(t)ic decât vulgar! că tu ai văzut cum ai văzut, ține doar de percepția ta.
de fapt, omul îi vede pe ceilalți prin prisma faptului cum se vede pe sine. așa că dacă afirmă că celălalt nu arată, nu dă, nu lucrează/ se comportă/ scrie etc. bine, este pentru că tocmai el are propriile frustrări, incertitudini, nemulțumiri... cu și despre sine. lucrurile acestea țin, cum spuneam, de educație. și pe nedrept degenerează în atacul la persoană. în definitiv, nimeni nu este perfect. toți încercăm să tindem spre într-acolo. cât de bine reușim ține de talent, de muncă, de împrejurări, de ceea ce suntem în viața reală etc. un om normal ca mine nu poate emite numai lucruri extraordinare.
cu versiunea propusă de tine nu pot spune decât că e o scălămbălăială de inspirație străină, tu scrii mai bine de atât.

domnule Mihalache, de-a dreptul onorată de aprecierile făcute! lucrul acesta îmi confirmă că nu scriu degeaba și că există oameni cu multă simțire în care aceste manifestări de poezie-în-felul-meu au rezonanță. vreau să spun că aveți dreptate. situația dată a fost generată chiar de Leo cu mult mai demult și este doar treaba lui că persistă în eroare. vă mulțumesc foarte mult.

Leo, de ce din păcate pentru mine, ți se pare că oftez după un loc în frunte, ca tine?! Revino-ți! Uite, să pacem un pact: eu reiau lectura poeziei tale și comentez numai ce-mi place; tu îmi dai lecții despre cum să scriu ca să devin și eu un buric al pământului. Și doar dacă o să te depășesc, lucru pe care îl vor confirma susținătorii tăi, abia atunci și numai așa vei fi proclamat un prof extraordinar poet care și-a ridicat discipolul la rang de premiu nobel.

Liviu, această poezie este inspirată din lectura unei cărți. Iar în prima ei fază a fost și este încă un text în proză. Probabil voi deconspira la momentul potrivit. Nu cred că e o problemă de interpretare, de citire, fiindcă acceptă mai multe modalități. Mulțumesc pentru varianta propusă și pentru aprecieri.

ticăie în gol!

te citesc de multă vreme și știu că ai un potențial enorm, că poți depăși bariere ale emoției!

trecut hibridizat în actual, ceva care surprinde și mă face să cred că sufletul nu are un capăt (poate căpătâi). el ajunge în forme superioare.
rezonez și știu că și asta este divin!