Nonciu Dragoş

2 — Apropo, i-ai dat bani lui fiu-tău? — Nu. De ce, i-ai dat tu? — Recunosc, da! — Nu cred. Eu care credeam că ești de-al meu! — Din

Parisul m-a primit, ca de obicei, foarte bine. Fanerite își cerea drepturile, însă mă simțeam puțin obosit după turele făcute în Anglia,

Cele două săptămâni au trecut foarte repede, Amaris alternând zilele, iar Mirela luând zona la picior, câteodată de mână cu mine, privindu-mă cum creionez zone noi pe care le-am omis. – Ce-ai să

— Alo! Maria! — Bună! Sunt în aeroport, Alistar. — În țară? — Da. — Vin acum. Nu mai găseam hainele, parcă nimic nu stătea pe mine; într-un final, am ajuns. — Maria! — Alistar! — Singură? —

Aeroportul se făcu mic deodată; parcă ceva mă rupea de acel loc. — Copile! — Da, Jane. — Cred că ai mici… — Eu nu. — Deci te-ai hotărât? — Deocamdată rămân acasă. — Şi Gianina? — Depui… tu…

— Jane! Plecăm acasă, tăticuțule! — Da. — Acum ce faci, ori o dai la-ntors? — Nu, copile. Parcă mă obișnuisem cu orașul ăsta, o să ne coste mult să-i aprindem o lumânare lui Broască. — Nu-i

Gianina avusese dreptate, cursurile chiar mi-au prins bine; mă simțeam mai sigur pe mine atunci când aplicam o scurtătură – așa cum îi spuneam eu unei noi tehnici – și îmi aminteam de profesoara

Însemna să merg mai departe. Asta am tradus eu din viaţa mea. Lucruri mărunte pentru care oamenii bogaţi ar ucide, însă ce era de lăsat şi, mai ales, ce era de păstrat, mă năucea pur şi simplu. Vara

Următoarea expoziție, cum era de așteptat, s-a numit România. Bineînțeles că foarte mulți dintre cei atrași au fost români, dar nu în ultimul rând au venit și cei care achiziționaseră deja lucrări

Oricine ar fi spus că sunt un om bun, nu l-aş fi crezut nici mort. Nu eram decât un amestec infim din părinţii mei şi nenorocita de clică cu numele de Jan. Toţi ne învârteam în jurul lui pentru că

Toamna mă prinse la căsuţa neagră, cum îmi plăcea mie să-i spun, alături de Gianina şi Amaris câteodată, atunci când ne aducea ceva de mâncare, băutură, golind câte o jumătate de tărie, plecând a

Vara, trecuse aşa cum venise, pe neaşteptate. Amaris rămase plângând în sala de aşteptare a Aeroportului. La Paris, totul era pe dos, dar nici unul dintre colaboratori, duşmani sau alţii, pe care

Parisul este şi rămâne, una din locaţiile oamenilor părăsiţi, celor care şi-au găsit locul de-a lungul istoriei asta migălitoare, în care omul a tot romanţat fără voia lui, în calicia economică în

În cele din urmă a trebuit să mă apuc de treabă. Mai aveam doar ceva amețeli, dar Alvin mă puse din nou pe tratament, asigurându-mă că vor dispărea. Azilul în care stăteam se ocupă în ziua în care a

A venit ziua să plecăm acasă; doar Alvin şi Broască erau veseli. — Ce are Alvin, de-i vesel aşa? am zis eu încet. — Îţi

Nici nu mă gândeam că Gianina poate să învețe cu atâta înverșunare. După ora unsprezece noaptea, plecam la un bazin amenajat care lua apă din ocean; practic, era înconjurat de acesta, astfel nu

Dimineaţă, m-am trezit cu o poftă nebună, Să zburd ca un nebun. Fotosinteza, nu era totul, Doar pentru că era moartă de-acum. Mi-am luat inima în dinţi, Am purces către un nou, Dar era vechi de

Nu m-am născut ieri, Iar azi mi se pare dus Undeva departe, Acolo unde păsărelele ciripeau O altă limbă, Pe care eu, Chiar o înţelegeam. M-am culcat pe o ureche, Uitând ce sunt, Dar asta