Arhon 2

2

— Apropo, i-ai dat bani lui fiu-tău?

— Nu. De ce, i-ai dat tu?

— Recunosc, da!

— Nu cred. Eu care credeam că ești de-al meu!

— Din banii tăi, de altfel, doar pentru că așa a dorit, Lucian.

— Sper că nu râzi de mine. Eu vreau să-l educ, dar am pe cap un… neisprăvit, care…

— Mardare, eu zic să-ți mai măsori din cuvinte; nu de altceva, da' ești cam dator la mine! Ce voiai, unde să-l trec pe el la catastif, dacă este copilul lui tata? Nu are niciun venit, omule.

— Lasă asta. Pentru că veni vorba, ce ai făcut cu fata aia de care te-am rugat să-l scapi pe Lucian?

— Hopa! Ori ai umblat la fata copilului! Parcă știam că Lucian, nu a umblat la ea; ți s-a părut prea superior atunci, haimanaua ta!

— Nu de asta este vorba, dar nu vreau să am probleme cu fetele, în special, mai ales să fiu călcat de… ptiu, ptiu, ptiu… în afară de mocofanul nostru.

— Lasă că mai luăm ceva și de pe el, Mardare.

— Zi!

— Domnule Mardare…

— Deci e groasă! Unde este fata? Dacă ne iau ăștia pe prostituție, nu mai vedem noi acte de caritate!

— Domnule Mardare, fata am trimis-o la Paris.

— Cum așa?

— A! Greșeala mea! Am dat-o unui pictor, prieten foarte bun de-al meu, care are asta în sânge; i-a curs mucii pe aici o perioadă, da' vezi bine în ce societate ne învârtim, iar acum pictează pe Sena; zice că este altceva. Mariei, i-am spus, de asemenea, să-şi caute ceva decent de muncă, asta pentru că mi s-a părut că ai avut ceva pentru ea; prea te uitai după fiu-tău toată ziua.

— Dacă nu ai fi asociatul meu… te-aș crede.

— Hopa, mă! Ce asociat! Păi, mă, tăticule, eu nici măcar nu vreau să fiu menționat în vreun fel, iar tu…

— Mă rog, Lucian, credea că ești deja angajatul meu.

— Așa îmi bodogănea și mie, dar i-am spus că, dacă mai vrea bani, să-și vadă de treaba lui.

— Să-mi dai și mie numărul de telefon al pictorului; poate mai vreau să…

— Nu pictează pentru…

— Auzi, mă, dacă mai dai bani neamurilor mele fără știrea mea, nu știu ce-ți fac!

— Am înțeles! O să ți-l trimit.

— Ba nu! M-am răzgândit. Tot am eu de recuperat ceva bani din Paris, de la unul din anturajul nostru; plecăm la el.

— Nu la ea?

— Nu, dăm așa pe la ei, accidental; vreau să văd cât este de adevărată povestea ta.

— Păi acum ai numărul de telefon, iar în ceea ce privește clientul, banii sunt recuperați, că doar de aceea iau procent.

— Să-i spui asta și lui Lucian.

— Ce? Că tac-su i-a umblat la prietenă, înaintea lui!

— Să faci aranjamentele; plecăm chiar mâine.

— Hopa! Da' nu mai facem sindrofia de sâmbătă? Avem toată treaba aranjată. Nu-ți bate joc de munca mea. Maria, poate să mai aștepte câteva zile.

— Vorbește cu pictorul să ne cazeze la el; mai scutim ceva bani.

— Nu este decât un amărât de student, poate pe ultima sută; mai scoate câte ceva pe câte o expoziție. Oricum, nu are decât o garsonieră foarte mică.

— Și Maria, unde doarme, sărăcuța?

— E mai groasă decât credeam, da' numai după petrecere, moșule. Ne punem rău cu Balaban; el se pune cu mai-marii lui…

— Bine! Da' cât luăm pe polițistul acesta, nu ne ajunge nici de o cină la… Paris!

— Te-ai dus prea departe cu cina, Padre, da' nu uita că el ne ține partea la mai-marii lui.

— Apropo, cu ce îl avem la mână pe Balaban?

— Mă uit pe dosare. De ce?

— Dacă nu îi dăm într-o lună, ce s-ar putea întâmpla?

— Tu vorbești serios?

— Zi!

— De exemplu, asta în cazul cel mai ușor: am putea fi sopranele celor pe care i-am trimis deja acolo.

— O! Asta n-a sunat chiar bine; m-a durut.

— Cam așa ceva.

— Deci, o facem imediat după petrecere, dacă ți s-au aprins călcâiele.

— După petrecere. Dar m-am gândit la altceva. Dacă, de exemplu, i-am fi colegi lui Balaban, mult mai comod decât colegii celor care iau de la noi.

— Păi noi plătim taxe la stat?

— Nu știu, da' banii pe care-i donăm?

— Se duc în conturile deschise deja pentru asta, iar băncile își iau partea lor.

— Și de la bolnavi?

— Sunt conturi, Mardare!

— Nu mai sunt, domnule!

— Zi!

— Andrei, tu ce școală zici că ai?

— Mai puțin cu un an ca fiu-tău!

— O! Deci ai și ceva facultate; o să ne primească ăștia cu brațele deschise.

— Știu că Lucian, nu-și luase nici măcar bac-ul, iar de terminat ultima clasă de liceu, nici pe asta nu o știu sigur.

— Eu știam că nu și-a luat licența, Andrei!

— Lasă asta, spune-mi ce vrei tu să faci?

— Nu-ți mai spun nimic, iar dacă…

— Știu, nu mai dau bani nimănui din familia ta!

— Lasă asta. Oricum, pentru niște agenți secreți nu prea le pasă…

— Ce agenți? O să scriem la acte de nu ne mai vedem de treabă!

— Bine că nu o să scriem declarații, Andrei!

— Cred că ai luat-o pe arătură de când a apărut fata asta pe tapet.

— Mai vedem. Nu uita de aranjamentele pe care ți-am spus să le faci.

— Mergi singur; eu nu am niciun chef.

— Nu, mergi cu mine, pramatie! Nu am chef să-mi treacă bătaia pe care ai s-o iei până vin acasă.

— Bine, domnule Mardare!

— Vezi că știi!