Nonciu Dragoş

Cărăm un mit c-atât putem. Le dăm jar la cai domoli. Ne aruncăm în vânt aleriu, Spre lungile cărări pe un domeniu. Nu mai suntem asiduu aşezaţi, Timpul nu ne mai lasă, vremea. Nu mai cărăm cu

Pe parcela mea de joc, Am scris cuvinte. Aşa, mi s-a părut că-i loc. Le-am tot citit, în cor chiar uneori, Cu cei ce mă credeau, Iar cei ne râdeau, s-au cramponat În spaime grele zlotii. Am pus pe

Nu eram decât un mic fabricant de monştri, femeile astea chiar mi-au pus capac, nu în sensul pe care atât de bizar mi l-a pus Vanda, da chiar nu mai suportam să fiu ciuca lor. În sfârşit s-a

Cât am crezut de mult că voi îndrepta lucrurile, atât le-am încurcat mai rău. Ivon era supărat pe mine că nu ştiu ce mâncare să-mi aleg la prânz, iar Mary, de asemenea pentru că nu mai avusesem

Telefonul suna parcă ameninţător de data asta, nu mai vorbisem cu Vanda, de câteva zile, dar nici nu-mi era aminte cinstit să fiu. - Alo! - Păi bine mă, nătărăule, unde mi-ai fost? - Vănduţa!

Crăpam de ciudă, oare nu se putea să mi se dea concediul mai devreme sau când vreau eu, parcă eram legat, lipsa aceea de libertate mă scotea din minţi. De ce trebuiesc planificate concediile ca

În una din seri venisem atât de obosiţi de la muncă, mie nu mai mi-a trebui nimic, după duş m-am aşezat în sufragerie cu telefonul în mână, atunci când nu aveam chef de nimic sau eram obosit,

Aeroportul, pot spune, nu m-a înveselit niciodată. Mi-a dat o stare de iscodire, ceva ce trebuia căutat sau ceva ce era pierdut şi mergeam să caut – un simţământ straniu, pe care îl trăiam de

Gara era rece ca de obicei, sacul l-am pus cu nonşalanţă la bagaje de mână, aşa cum i-am promis Vandei, plecând cu primul tren către familia ei. - Ce-ţi veni? - Oricum mi-era dor de oraşul acela,

Se pare că nu este atât de uşor să deschizi o uşă, care de fapt îţi aparţine, poate că acolo veneam doar în vizită, doar pentru că noi stăteam într-un alt cartier, dar şi pentru că tata nu prea se

Voiam să mai trecem o dată în revistă, ce ne-ar reveni dacă facem efortul cuvenit de a face rost de certificatul de deces. Casa era amplasată în primul rând pe o stradă cu lume bună, aproape de

Capela alb cenuşie, ne aştepta tăcută, fără să ne dea nici măcar un avertisment. Eram doi oameni pierduţi, dar plini de speranţă, acolo voiam să vedem practic, ce s-a întâmplat cu trecutul, dar