Nonciu Dragoş

Repede, lăsaţi cortina! A venit Sulfina! Cea cu părul vraişte-n cap, Să ne facă o figură, De stă lumea, să înjure. Huo! Nepoată, fugi acasă! Cu lăţeii dolofani, Dă mai bine fuga mare, La mutu’ de-o

Pe toţi, dar absolut pe toţi, Eu i-am înfrânt, mă mir! Căci sunt doar oase chioare, Iar minte nici nu e, v-o jur! Chiar ieri, la lupta celor Ce se dau că-s Zmei, Le-am spus o vorbă Şi-am

Astăzi, mai mult ca niciodată, O curvă mi-a plăcut. E viaţa bă! Tu ce credeai, că-i altceva! M-a pus chezaş la luciul apei, Albastrul cerului, nici nu mai zic! Zâmbind ca un tâmpit, I-am

Am pus repede la un loc toate cele câte au trebuit să fie întocmite pentru mine şi viitorul meu. Eram în transă când m-au luat de prost,

aș vrea să spun că tata nu-i curvar că mama-i e habar e uman aș vrea să știu că sunt uman că-mi cântă cucuveaua în habar cum colcăie de pește o baltă des ploată să caut miriandre prin

M-am dus să caut Ce am pierdut la zar. Femeile au fost pe primul loc, Pe unele le-am dat la troc, Fără să caut că-i moţată, Gulerată sau încălţată. Chiar toate mi-au plăcut. Cu mare haz, cu

Pe o spetează a jilţului cu scârţ Stă haina unui om ce a luat cu el, Mai multe hotărâri de sine, să dea, să ia, Dar mai ales să lase purtat de alţii A sale vorbe, spuneau ei neclintite. Mai ar

Marcam ca fiecare. Mai goluri, uneori, Mai ocoleam şi poarta, Tot căutând, Mi-aduc aminte. Nebun fiind Calic de vorbe bune, rele, Mă tot suiam tăind Din pomul bun, Până-ntr-o zi Când

Mai mult nici n-am pretins să fiu, La nimeni. Căci am băgat cuierele în stor, Diformele cămăşi în rând le-am spus S-aşeze căpiate ruginite. Mai dau şi-acum mirosul strombilor Deoparte,

M-am pus să zac. Îmi spuse unul, În timp ce alcoolea de zor. Nu, nu mai doresc să ştiu, Chiar de nimic! Doar zac şi-atâta! Ce… atâta iarbă verde, Păsărele care cântă, Zumzăitoare

O pasăre turbată, M-a ciupit, În zborul ei năuc, Rupându-mi carne. Înghemuit pe dată, Pericol nevăzut la fel, M-am tot uitat, S-o văd un’ s-a pitit, Duşmanca mică. Din carnea-mi s-a

Vara veni chiar mai repede decât ne-am aşteptat, odată cu ea şi beleaua de Jan. - Ţi-ai primit adeverinţa de doisprezece clase, Alistar? - Da, Jane. - Foarte bine, plecăm! - Da, da… - Ce mai

Niciodată nu mi-am închipuit că voi fi în stare să mă îndrăgostesc, nici nu-mi vine să cred că simt ceea ce simt, că sunt o persoană normală care are sentimente. Jan, ne-a învăţat pe toţi să

Parisul a fost oraşul care m-a frapat dintotdeauna, aşa că Jan, m-a lovit unde a ştiut el mai bine, la sentiment, cum spunea el. Totul a fost în scurt, atât de repede, încât până şi părinţii mei,